Ce s-a descoperit în telefonul unei mirese jihadiste primite înapoi în Germania. FOTO

62039587

O femeie din Germania, mama a trei copii, care lucrează ca translator, a fost căsătorită cu doi luptători jihadiști, în Siria, unde se ocupa să recruteze militanți pentru gruparea teroristă.

 

Omaima Abdi s-a întors din Siria înainte de căderea califatului. S-a stabilit într-un oraș din Germania, unde a început să lucreze ca translator, însă secretul său a fost scos la iveală după ce s-au descoperit mai multe poze alături de soții săi jihadiști în telefonul pe care îl pierduse, scrie Daily Mail.

Fotografiile normale, de familie, contrastau cu cele în care copiii femeii apăreau ținând arme sau pozând în fața steagului ISIS.

Telefonul femeii a ajuns pe mâinile unui journalist arab care a transmis imaginile unei televiziuni din Dubai. Potrivit investigației, femeia a aderat la ideologia islamică în 2012, iar în ianuarie 2015 s-a alăturat soțului său în Raqqa. Însă, în 2016 s-a întors în Germania fără ca cineva să bănuiască secretul său.

În urma dezvăluirilor, oamenii legii i-au percheziționat locuința, femeia fiind deja în viorul poliției pentru viața sa dublă.

Femeia de 34 de ani, de origine tunisiană, se ocupa în Siria cu recrutările pentru gruparea ISIS, atrăgând astfel tinere care să se căsătorească cu luptători jihadiști.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62039585
Atacuri în Sri Lanka. Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi-a pierdut 3 copii

În Sri Lanka încă se numără victimele, după o serie de opt explozii teroriste care au vizat în ziua Paștelui Catolic biserici și hoteluri de lux. Printre cei ucişi sunt şi 3 dintre copiii celui mai bogat om din Danemarca.

62039391
Noi reguli în Sri Lanka, după atentatele comise de Paște. Ce au interzis autoritățile

Autorităţile din Sri Lanka au interzis din nou circulaţia pe timp de noapte în capitala Colombo, pentru a doua zi la rând luni, de la ora locală 20:00 până la 04:00 marţi dimineaţa, a informat guvernul, scrie Reuters.

62039574
Un bebeluș a murit în brațele unui pasager, în timpul unui zbor de 2h 30

Nadia Parenzee, o tânără din Australia, a povestit pe Facebook cum un bebeluș de 2 luni a murit în brațele sale, în timpul unui zbor Kuala Lumpur - Perth.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).