Captură record de khat pe aeroportul din Atena. O jumătate de tonă era ascunsă în 4 containere

62319355
Shutterstock

Autorităţile aeroportului internaţional din Atena au informat duminică despre efectuarea celei mai mari confiscări de khat realizată vreodată în Grecia.

Este vorba despre o jumătate de tonă din această substanţă euforizantă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Această plantă euforizantă este foarte populară în Yemen, precum şi în ţările din Cornul Africii, precum Etiopia şi Somalia.

Pachetele ce conţineau frunzele de khat uscate au fost descoperite în timpul unui control aleatoriu efectuat de agenţii vamali ai aeroportului.

khat

Conform agenţiei de presă elene Ana, khatul a fost ascuns în patru containere de mărfuri prezentate ca fiind pline cu perdele, draperii şi ţesături, în tranzit din Israel către Statele Unite.

Cantitatea confiscată este cea mai mare din această substanţă descoperită vreodată în Grecia, iar valoarea sa a fost estimată la 1,5 milioane de euro.

Cea mai recentă confiscare record datează din 4 decembrie 2014, când 458 de kilograme de khat au fost descoperite pe acelaşi aeroport.

Cea mai mare cantitate de khat capturată vreodată în Europa - 3,2 tone, cu o valoare estimată de 61 de milioane de euro - a fost interceptată în Spania, în 2022.

Khatul este o frunză pe care consumatorii săi o mestecă lent, păstrând-o în gură. Ea eliberează substanţe chimice asemănătoare amfetaminelor, oferind un efect uşor euforic.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62542286
„Domnule Putin, numai dumneavoastră le puteți reda râsul melodios.” Fox News a publicat scrisoarea Melaniei Trump către Putin

Fox News a publicat o scrisoare de la soția președintelui american Donald Trump, Melania, adresată președintelui rus Vladimir Putin.

62521033
Lavrov a discutat cu omologii săi turc și ungar după summitul Rusia-SUA. „Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu sunt"

Serghei Lavrov, a avut convorbiri telefonice cu omologii săi turc şi ungar, a anunţat Ministerul rus de Externe, la câteva ore după summitul dintre preşedinţii SUA şi Rusia din Alaska care nu a dus la un acord privind încheierea războiului din Ucraina.

62567677
CNN: Presa rusă a sărbătorit modul în care Vladimir Putin a fost primit de Donald Trump, numind strângerea de mână ”istorică”

Donald Trump și Vladimir Putin au continuat să laude summitul din Alaska, despre care spun că a fost un real succes, chiar dacă nu este clar care sunt rezultatele și nici măcar concluziile întâlnirii.

Recomandări
Luca niculescu
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu a ajuns în Parlament pentru votul de învestitură, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.