Cancelarul Germaniei consideră că dialogul cu Erdogan este vital în momente dificile. Ce a spus liderul turc despre Israel

62403412
Getty

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a subliniat, vineri seară, importanţa dialogului cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, date fiind opiniile lor diferite faţă de conflictul din Orientul Mijlociu.

''Domnule preşedinte, nu este niciun secret faptul că avem opinii foarte diferite despre conflict'', a spus Scholz într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea unei cine cu Erdogan, aflat în vizită la Berlin.

''Tocmai de aceea discuţiile noastre sunt importante, în special în momente dificile avem nevoie de un dialog direct între noi'', a adăugat şeful executivului german.

Acesta a reafirmat sprijinul Berlinului pentru Israel. ''Dreptul Israelului de a exista este irefutabil pentru noi. Nu este loc pentru antisemitism în ţara noastră, indiferent dacă este motivat politic sau religios, dacă vine de la dreapta sau de la stânga, dacă a crescut aici de secole sau vine în ţară din afară'', a accentuat Olaf Scholz.

Acesta a spus, de asemenea, că se opune oricărei persoane care vrea să le nege musulmanilor locul în Germania.

De partea sa, Erdogan a numit mişcarea islamistă palestiniană Hamas drept ''organizaţie de eliberare'', a acuzat Israelul de ''genocid'' în Fâşia Gaza şi a pus sub semnul întrebării însuşi dreptul statului evreu de a exista.

Şeful statului turc a afirmat că ''a ucide copii nu este în Tora'', cu referire la civilii care au murit în bombardamentele efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza în ultimele săptămâni.

În Israel, 1.200 de persoane au fost ucise începând din 7 octombrie, în majoritate civili masacraţi de militanţi Hamas într-un atac de o violenţă şi amploare fără precedent după crearea statului Israel, în 1948. Peste 240 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a reacţionat lansând o ofensivă masivă contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, în timpul căreia peste 11.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62403410
Finlanda își închide aproape jumătate dintre granițele cu Rusia. Decizia alarmantă luată la Helsinki

Finlanda va ridica bariere la patru puncte de trecere a frontierei sale cu Rusia începând de la miezul nopţii, au anunţat oficialii, în încercarea de a opri o creştere a numărului de migranţi despre care Helsinki zice că a fost orchestrată de Moscova.

62324721
Snoop Dogg anunță că se lasă de fumat marijuana. „Vă rog să-mi respectați intimitatea”

Snoop Dogg, care și-a construit o personalitate publică în jurul consumului copios de marijuana, spune că renunță la fumat.  

62403407
"Meloni, poporului i-e foame": Grevă în Italia pentru a protesta împotriva bugetului pe 2024

Mii de angajaţi din sectorul public şi din transporturi au participat vineri în Italia la o grevă pentru a protesta, la apelul sindicatelor, împotriva bugetului pe 2024 pregătit de guvernul ultraconservator condus de Giorgia Meloni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.