Atac cu bombă asupra unui convoi de diplomaţi străini în Pakistan. Un poliţist a fost ucis, iar alți patru răniţi

62247566

Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit, duminică, un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters.

Un ofiţerul de poliţie din districtul Swat, Zahidullah Khan, a declarat că diplomaţii vizitau zona văii Swat, la invitaţia camerei de comerţ locală.

”Echipa care conducea convoiul a fost lovită de o bombă pe marginea drumului”, a spus el.

Alţi patru ofiţeri de poliţie au fost răniţi, a spus Khan.

Toţi cei aproape zece de diplomaţi sunt în siguranţă şi se întorc la Islamabad, a spus poliţia.

”Toţi ambasadorii au fostîn siguranţă şi au fost mutaţi într-un loc sigur înainte de plecarea lor la Islamabad”, a declarat pentru Reuters inspectorul general adjunct al poliţiei, Mohammad Ali Gandapur.

Naţionalitatea diplomaţilor nu a fost imediat clară.

Un purtător de cuvânt al biroului de externe pakistanez nu a răspuns imediat unei cereri de comentariu. Nimeni nu a revendicat atacul.

Forţele antiteroriste pakistaneze menţin o prezenţă puternică în valea Swat, care a fost mult timp un focar al insurgenţei militante islamiste.

Militanţii şi-au intensificat atacurile de la sfârşitul anului 2022, după ce au încălcat acordul de încetare a focului cu guvernul.

În 2012, militanţii islamişti au împuşcat-o şi au rănit-o pe laureata Premiului Nobel pentru Pace Malala Yousafzai în valea Swat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62484465
Casa Albă: O „escaladare” militară nu este în „interesul” Israelului
O "escaladare" militară nu este în "interesul" Israelului, a avertizat duminică un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, după mai multe zile de tensiuni ridicate în Orientul Mijlociu, potrivit France Presse.
62331764
Proiectil din Primul Război Mondial, îndepărtat în siguranță de lângă Parlamentul sârb din Belgrad
Un proiectil de artilerie din Primul Război Mondial, cântărind aproape 300 de kilograme, a fost îndepărtat duminică de pe un şantier de construcţii din apropierea Parlamentului sârb de la Belgrad, a indicat poliţia pentru AFP.
62483878
Pagerele Hezbollah. Exploziile au fost declanşate individual, cu informaţii precise despre fiecare ţintă
Explozia pagerelor şi walkie-talkie-urilor aparţinând membrilor grupării teroriste Hezbollah - operaţiune care a avut loc în Liban marţi şi miercuri şi soldată cu zeci de morţi şi mii de răniţi.