Atac armat în California. Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte patru, rănite

62305404

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte patru persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un atac armat în California.  

Acest atac a avut loc, sâmbătă, imediat după ora locală 2:30 (12.30, ora României), la Beverly Crest, un cartier înstărit din Los Angeles, anunţă sergentul Frank Preciado din cadrul Departamentului de Poliţie din Los Angeles (LAPD), scrie AP, citată de News.ro.

 

Cel puţin patru dintre cele şapte persoane împuşcate se aflau afară, iar trei au fost ucise într-un vehicul.

Identitatea victimelor nu a fost dezvăluită imediat.

Persoanele rănite au fost conduse la spital şi se aflau în stare critică.

Preciado declară că nu are informaţii despre mobilul atacului sau dacă acesta a avut loc într-o reşedinţă.

Acesta este al patrulea atac armat în California, în această lună.

Statele Unite au înregistrat în 2022, al treilea an la rând, peste 600 de atacuri armate în masă, în care au fost ucise sau rănite cel puţin patru persoane, potrivit organizaţiei Gun Violence Archive.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62320130
Fostul general Petr Pavel, candidatul pro-occidental, a câștigat alegerile prezidențiale din Cehia
Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă, informează agenţiile de presă internaţionale.
62320129
Medvedev critică încercările Occidentului de a "preveni" al Treilea Război Mondial prin înarmarea Kievului
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei, a reacționat vehement la afirmațiile surprinzătoare făcute de ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto.
62320128
Coreea de Nord condamnă Occidentul pentru sprijinul oferit Ucrainei: "Ați depășit linia roșie. SUA, principalul criminal"
Prin vocea surorii lui Kim Jong-un, Coreea de Nord a avertizat Occidentul că „a depășit linia roșie” după ce a decis să furnizeze tancuri Ucrainei.