Alexander Lukașenko, supranumit ”ultimul dictator al Europei”, a împlinit 30 de ani de când conduce în Belarus. Cum a reușit
Președintele Belarus, Alexander Lukașenko, supranumit "ultimul dictator al Europei", marchează sâmbătă, 20 iulie 2024, 30 de ani de când conduce cu o mână de fier această țară fostă sovietică.
Timp de trei decenii, liderii europeni au venit și au plecat cu zecile, dar Alexander Lukașenko a rămas în controlul absolut al Belarusului.
Longevitatea sa se datorează unui amestec de măsuri dure de reducere la tăcere a oricărei disidențe, a revenirii la controalele și metodele economice de tip sovietic și apropierii de Rusia, chiar dacă uneori a cochetat cu Occidentul, notează Associated Press.
În calitate de șef al țării situate între Rusia, Ucraina și Polonia, Lituania și Letonia, membre NATO, Lukașenko a fost ales pentru al șaselea mandat în 2020, în urma unui scrutin considerat fraudat atât în țară, cât și în străinătate.
Lunile de proteste în masă care au urmat au fost reprimate dur în cadrul unei represiuni violente care a trimis zeci de mii de persoane la închisoare, pe fondul unor acuzații de bătăi și tortură. Mulți opozanți politici sunt în continuare închiși sau au fugit din această țară cu 9,5 milioane de locuitori.
Lukașenko își datorează longevitatea politică unui amestec de viclenie, brutalitate și sprijin politic și economic ferm din partea principalului său aliat, Rusia. Când fostul director al unei ferme de stat a fost ales pentru prima dată în iulie 1994, la doar 2 ani și jumătate după ce Belarusul și-a câștigat independența în urma prăbușirii URSS, el a promis să lupte împotriva corupției și să ridice nivelul de trai, care scăzuse în urma reformelor haotice ale pieței libere.
Admirator al Uniunii Sovietice, Lukașenko a făcut presiuni, la scurt timp după alegerea sa, pentru organizarea unui referendum care să renunțe la noul drapel național alb-roșu al țării în favoarea unuia similar cu cel pe care Belarusul îl folosise ca republică sovietică.
De asemenea, el a consolidat rapid legăturile cu Rusia și a făcut presiuni pentru formarea unui nou stat unional în speranța aparentă de a deveni șeful acestuia după o fuziune completă - o ambiție spulberată de alegerea în 2000 a lui Vladimir Putin pentru a-i succeda lui Boris Elțîn, aflat în suferință, în funcția de președinte al Rusiei.
Sub Lukașenko, principala agenție de securitate din Belarus și-a păstrat temutul nume din era sovietică de KGB. De asemenea, a fost singura țară din Europa care a păstrat pedeapsa capitală, execuțiile fiind efectuate cu o împușcătură în ceafă.
În 1999 și 2000, patru critici proeminenți ai lui Lukașenko au dispărut, iar o anchetă a Consiliului Europei a concluzionat că aceștia au fost răpiți și uciși de escadroane ale morții legate de oficiali belaruși de rang înalt. Autoritățile belaruse au respins cererile europene de a găsi și urmări în justiție presupușii vinovați.
Lukașenko a inițiat modificări constituționale care au plasat parlamentul sub controlul său, au eliminat limitarea mandatelor și i-au extins puterea în cadrul unor alegeri pe care Occidentul nu le-a recunoscut ca fiind libere sau corecte. Protestele care au urmat scrutinului au fost rapid reprimate de poliție, iar organizatorii au fost închiși.
Economia sa centralizată în stil sovietic depindea în mare măsură de subvențiile rusești: "(Belarus) o țară care, la fel ca multe alte dictaturi bogate în resurse, depinde în întregime de o anumită resursă naturală. În cazul Rusiei, este vorba de petrol. În cazul Arabiei Saudite, este vorba tot de petrol. Dar în cazul Belarusului, este vorba de Rusia. Este resursa naturală pe care Lukașenko trebuie să o extragă pentru a se menține stabil. Deci, din această perspectivă, politica externă este cheia supraviețuirii sale politice", a declarat Artyom Shraibman, analist politic independent și fondator al firmei de consultanță Sense Analytics.
Dar chiar și atunci când se baza pe Moscova, Lukașenko s-a confruntat în mod repetat cu Kremlinul, acuzându-l că încearcă să forțeze Belarusul să cedeze controlul asupra celor mai prețioase active economice ale sale și, în cele din urmă, să-și abandoneze independența.
În timp ce manevra pentru mai multe subvenții din partea Rusiei, el a încercat adesea să liniștească Occidentul prin relaxarea ocazională a represiunilor. Înainte de alegerile din 2020, SUA și UE au ridicat unele sancțiuni, Belarus eliberând prizonieri politici.
"Uneori, el a flirtat cu Occidentul pentru a-și crește, știți, portofoliul în Rusia, pentru a face Rusia să îl aprecieze mai mult, pentru a face Rusia să se teamă de o derivă a sa spre Occident. Astfel, echilibrul a fost folosit ca argument în relația cu Moscova, din nou pentru a obține sprijin politic, dar mai ales economic", explică Shraibman.
Actul de echilibrare s-a încheiat după votul care a declanșat cele mai mari proteste văzute vreodată în Belarus. În cadrul represiunii ulterioare, peste 35 000 de persoane au fost arestate, mii au fost bătute în custodia poliției, iar sute de instituții media independente și organizații neguvernamentale au fost închise și scoase în afara legii.
În timp ce Putin a fost deranjat de manevrele anterioare ale lui Lukașenko, el a văzut protestele ca o amenințare majoră la adresa influenței Moscovei asupra aliatului său și a acționat rapid pentru a-l susține pe liderul belarus, care a fost supus sancțiunilor occidentale.
El l-a ținut pe fiul său cel mic, Nikolai, în vârstă de 19 ani, alături de el la evenimentele oficiale, alimentând speculațiile că l-ar putea crește ca succesor.
Dar în ultimii ani a devenit vizibil mai puțin energic, pe fondul zvonurilor privind probleme de sănătate pe care le-a negat cu bravura sa obișnuită: "Lukașenko nu numește în mod intenționat un număr doi, pentru că știe destul de bine că, dacă o faci, imediat ochii birocrației, dar și ai Rusiei, vor fi îndreptați spre această nouă persoană, iar Lukașenko va deveni o rață șchioapă în a doua zi a acestei decizii. Așadar, nu, cred că faptul că nu promovează nicio persoană anume din birocrația sa spune, de asemenea, multe. Arată că nu este încă pregătit pentru ca acest proces să înceapă prea curând", crede Shraibman.
Imago
AFP
Getty
AFP
Getty
Getty
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
