Al doilea bombardament al Frantei asupra Statului Islamic. Ministrul Apararii: "Rusia a lovit in proportie de 90% alte tinte"

61726595

Franta a efectuat in noaptea de joi spre vineri un al doilea atac aerian impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic (SI) in Siria, a anuntat ministrul apararii francez Jean-Yves Le Drian.

"Avioane Rafale au lansat bombe asupra unei tabere de antrenament (a SI). Obiectivele au fost atinse", a declarat Le Drian la postul de radio francez Europe 1, precizand ca vor urma si alte atacuri "in locuri unde SI se organizeaza pentru a ne ameninta".

Cele doua bombardiere Rafale, care au decolat din Emiratele Arabe impreuna cu mai multe Rafale de acompaniere, au tintit din nou un centru de antrenament al SI din Raqa, fieful organizatiei, la fel ca in timpul primului atac francez din 27 septembrie.

"Stim ca exista in Siria, in special in imprejurimile Raqa, centre de antrenament ale combatantilor straini a caror misiune nu este sa lupte pentru SI in Levant, ci sa vina in Franta, in Europa, pentru a comite atentate", a afirmat Le Drian.

Amintind ca "dusmanul Frantei este Daech" (acronimul arab al SI), ministrul francez al apararii a acuzat Rusia ca a lovit in proportie de "80-90 la suta" alte tinte decat SI, pentru a proteja regimul de la Damasc.

"De aproximativ zece zile, actiunile militare ruse nu vizeaza Daech, ci in mod prioritar securitatea lui Bashar al-Assad", a insistat Jean-Yves Le Drian. Rusia "considera ca trebuie protejat Bashar al-Assad, iar noi consideram ca Bashar nu face parte din solutie", a spus ministrul francez.

Avioanele coalitiei conduse de SUA zboara intr-un spatiu aerian din ce in ce mai "aglomerat", de la inceputul interventiei ruse, la 30 septembrie, existand riscul unor incidente, chiar daca bombardierele ruse opereaza mai ales in nordul si vestul Siriei.

"Exista riscul unor incidente, iar faptul ca un avion de vanatoare rus a incalcat spatiul aerian turc constituie un exemplu. Este nevoie de o mare vigilenta", a subliniat Le Drian.

Acesta a afirmat, de asemenea, ca SI foloseste populatia civila drept scuturi umane, in Irak si Siria, ceea ce complica operatiunile. "Daech s-a organizat in asa fel incat copii, femei si civili sa fie in prima linie", a mai spus ministrul francez.

Rusia anunta ca a bombardat alte 60 de obiective ale SI si ca a ucis doi comandanti ai jihadistilor

Aviatia rusa a efectuat 67 de raiduri in ultimele 24 de ore si a lovit 60 de obiective ale gruparii jihadiste Statul Islamic, a anuntat vineri seful adjunct al Statului Major al fortelor ruse, generalul Igor Makusev, citat de RIA Novosti.

''In ultimele 24 de ore, de la baza aeriana Hmeymim au fost efectuate 67 de raiduri. Avioane SU-34M si Su-25SM au lovit 60 de obiective ale teroristilor''
in provinciile Raqa, Latakia, Hama, Idleb si Alep, a precizat generalul rus.

In acelasi timp, Igor Makusev a informat ca aviatia rusa a distrus o tabara de pregatire a unei grupari islamiste si a ucis doi comandanti ai Statului Islamic.

''Bombe de precizie de tip KAB-500S au distrus o tabara de instruire a gruparii islamiste armate Liwa al-Haqq. in urma atacului, au fost lichidati doi comandanti ai Statului Islamic si aproximativ 200 de militanti'', a indicat generalul Makusev, potrivit agentiei TASS.

Moscova anunta in fiecare zi rezultatele operatiunilor ruse in Siria, de la lansarea campaniei sale militare in aceasta tara, la 30 septembrie. Miercuri, Rusia a folosit pentru prima data rachete de croaziera in cadrul acestei operatiuni, patru crucisatoare lansand din Marea Caspica 26 de astfel de proiectile asupra a 11 tinte ale Statului Islamic in Siria, dupa cum a indicat ministrul rus al apararii, Serghei soigu. Ulterior, un oficial american a declarat ca rachetele ruse au cazut in Iran, o informatie dezmintita atat de Moscova, cat si de Teheran.

Moscova sustine ca operatiunile sale in Siria vizeaza gruparile teroriste, in special Statul Islamic. insa SUA, care conduc coalitia internationala ce efectueaza de un an lovituri aeriene impotriva gruparii jihadiste din Siria, acuza Moscova ca inteventia sa are de fapt ca scop salvarea regimului de la Damasc, condus de aliatul sau, presedintele Bashar al-Assad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61726567
Nu sunt la curent cu trendurile internationale, dar poarta tocuri si haine colorate. Cum arata femeile din Coreea de Nord

Mihaela Noroc, fotografa romana care calatoreste in toata lumea ca sa surprinda frumusetea femeilor pentru proiectul sau “Atlasul Frumusetii”, a ajuns in septembrie in Coreea de Nord.

61726561
Momentul in care un avion se apropie periculos de mult de o autostrada, la aterizare. Imaginile surprinse de martori: VIDEO

Un avion transatlantic al companiei Iberia s-a apropiat la doar cativa metri inaltime de o autostrada din Costa Rica, dupa ce pilotii au schimbat pista de aterizare.
 

61726522
Un nou atac armat la o universitate din SUA: o persoana a murit si trei sunt ranite. Atacatorul se afla in custodia politiei

Un nou atac armat a avut loc in SUA, intr-un campus universitar din Arizona. O persoana a murit si alter trei sunt ranite, conform informatiilor aparute in presa straina.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.