Afacerista Halla Tomasdottir a fost aleasă în funcția de președinte a Islandei. Este a doua femeie care ajunge la putere

62453961

Afacerista Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP

 

Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunoscut înfrângerea duminică dimineaţa, felicitând-o pe Tomasdottir, în vârstă de 55 de ani.

Fondatoare a Audur Capital, o companie de investiţii înfiinţată în 2007 pentru a promova valorile feminine în sectorul financiar, Tomasdottir este director executiv al The B Team, o organizaţie non-profit fondată de miliardarul britanic Richard Branson pentru a promova în afaceri practici ce respectă valorile umanitare şi ecologice.

Ea va fi a doua femeie care va ocupa funcţia de preşedinte al Islandei. În 1980, Vigdis Finnbogadottir a devenit prima femeie din lume aleasă în mod democratic drept şef de stat.

În Islanda, o republică parlamentară, rolul preşedintelui este în mare parte onorific, dar este garantul respectării Constituţiei şi al unităţii naţionale.

El are dreptul de veto asupra textelor parlamentare şi le poate supune unui referendum.

Tomasdottir a fost creditată duminică cu 34,6% din voturi, cu 71,6% din buletinele de vot numărate, faţă de 25% pentru Jakobsdottir, care a demisionat în aprilie din funcţia de prim-ministru al unui guvern de stânga-dreapta pentru a candida la alegerile prezidenţiale.

Aceste rezultate îi conferă lui Tomasdottir un sprijin mai puternic decât cel preconizat de sondaje, care le arătau pe cele două candidate la egalitate.

"Se pare că Halla Tomasdottir va fi următorul preşedinte al Islandei. O felicit şi ştiu că va fi un preşedinte bun", a declarat, pentru postul naţional de televiziune RUV, Jakobsdottir.

La rândul său, Tomasdottir a declarat pentru cotidianul Morgunbladid că "încearcă doar să respire", adăugând: "Mă simt incredibil. Ştiu că nu se termină până nu se termină. Aşa că încerc doar să rămân calmă şi să respir".

În timpul campaniei nu a apărut nicio temă unică. În Islanda, candidaţii se prezintă în mod tradiţional ca independenţi la aceste alegeri, fără apartenenţă la un partid. Orice cetăţean care strânge 1.500 de semnături poate candida.

Tomasdottir îi va succeda foarte popularului Gudni Johannesson, în funcţie din 2016, care nu a mai candidat pentru realegere.

Statul insular, cu aproape 400.000 de locuitori, se confruntă cu incertitudini după recentele erupţii vulcanice care au declanşat evacuarea pe termen nelimitat a mii de persoane, adăugând presiuni asupra unei economii care este deja încercată de o inflaţie ridicată şi rate ale dobânzii în creştere. Islanda face parte din Spaţiul Economic European, dar nu este membră a UE. În schimb, este membră NATO, deşi nu are o armată propriu-zisă.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62378911
Țara în care căldura face prăpăd. Zeci de agenţi electorali au murit în ultima zi a alegerilor

Cel puţin 33 de agenţi electorali indieni au murit din cauza căldurii excesive în ultima zi a alegerilor naţionale, sâmbătă, în statul Uttar Pradesh, a anunţat un responsabil electoral.

62317692
Atac masiv al Rusiei în Ucraina. Cea mai mare centrală hidroelectrică a fost lovită și e în stare critică | VIDEO

Centrala hidroelectrică Dnipro din Zaporizhzhia, cea mai mare centrală hidroelectrică din Ucraina, se află în stare critică după ce forțele rusești au lovit-o în noaptea de 1 iunie, a declarat guvernatorul regiunii Zaporizhzhia, Ivan Fedorov.  

62443928
Stormy Daniels, prima declarație după verdictul în cazul lui Donald Trump: Să fie un „sac de box la un adăpost pentru femei"

Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către ea, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.