17.000 de copii trăiesc în Fâşia Gaza fără părinţi sau fraţi. „Suferă aşa cum niciun copil nu ar trebui să sufere vreodată”

62396221
Getty

Circa 17.000 de copii şi tineri palestinieni locuiesc în Fâşia Gaza fără părinţi sau fraţi, a anunţat vineri Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), relatează dpa.

Israelul bombardează fără încetare Fâşia Gaza în încercarea de a distruge gruparea islamistă Hamas, care controlează teritoriul palestinian şi care a lansat atacurile teroriste asupra Israelului din 7 octombrie, în care au fost ucise peste 1.200 de persoane. Riposta Israelului s-a soldat până în prezent cu peste 27.000 de morţi în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de Hamas.

Părinţii copiilor din Gaza fie au fost ucişi, fie au fost răniţi sau au fost nevoiţi să plece în altă parte, le-a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF pentru regiune, Jonathan Crickx, reporterilor de la Geneva printr-o legătură video de la Ierusalim.

„Sănătatea mintală a copiilor palestinieni este grav afectată, ei prezintă simptome precum niveluri extrem de ridicate de anxietate persistentă, pierderea poftei de mâncare, insomnii, au izbucniri emoţionale sau se panichează de fiecare dată când aud un bombardament", a mai spus el.

„Aceşti copii nu au nimic de-a face cu acest conflict. Cu toate acestea, ei suferă aşa cum niciun copil nu ar trebui să sufere vreodată. Niciun singur copil, indiferent de religie, naţionalitate, limbă sau rasă, niciun copil nu ar trebui să fie vreodată expus la nivelul de violenţă văzut pe 7 octombrie sau la nivelul de violenţă la care am fost martori de atunci", a mai spus reprezentantul UNICEF.

Unii copii nu ştiu cui aparţin. Sunt încă prea mici sau sunt într-o asemenea stare de şoc încât nu-şi pot spune numele, a adăugat el.

Doi copii înrudiţi, de şase şi patru ani, şi-au pierdut practic întreaga familie la începutul lunii decembrie, a spus Crickx, adăugând că copilul de patru ani este în stare de şoc total.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62418596
Oameni de știință: Întârzierile implementării unor limite de poluare vor duce la moartea a 330.000 de oameni în Europa

Întârzierile de implementare a limitelor de poluare în UE vor însemna că sute de mii de oameni vor muri mai devreme și vor „lărgi decalajul inegalității” dintre Europa de Est și Europa de Vest, arată un grup de experți în sănătate publică.

62422519
Un șef al mafiei italiene, care a evadat din închisoare cu cearșafuri legate, a fost prins. Și adjunctul său a fost capturat

Liderul unui grup mafiot italian, Marco Raduano, prezentat drept "periculos" pe site-ul celor mai căutate persoane din Uniunea Europeană, a fost arestat joi în departamentul Haute-Corse (Franţa), au anunţat vineri autorităţile franceze şi italiene.

62422518
Fermierii polonezi anunță blocarea drumurilor din toată țara și a frontierei cu Ucraina. ”Răbdarea noastră s-a epuizat”

Sindicatul fermierilor polonezi Solidaritatea plănuieşte o grevă generală începând de vinerea viitoare, cu blocarea punctelor de trecere a frontierei între Polonia şi Ucraina, alăturându-se astfel unor proteste similare în toată Europa.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.