Societatea de canalizare din Tulcea deversează dejecţii în Dunăre. Imaginile surprinse noaptea de ”Inspectorul PRO”

×
Publicitate

În România, autorităţile tratează cu nepăsare calitatea apelor şi a mediului, iar rezultatul se vede şi îl suportăm cu toţii.

Echipa de la ''Inspectorul Pro'' a surprins, de exemplu, în Tulcea, momentul în care societatea de canalizare a oraşului a deversat dejecţii în Dunăre, prin reţeaua pluvială. Pentru un gest ca acesta, ţara noastră riscă amenzi colosale.

Dejecţii pe conductele pluviale ale oraşului Tulcea

 

Autorităţile locale ar fi trebuit să racordeze până acum la canalizare toată România. Comunele, satele şi oraşele ar fi trebuit să intre rând pe rând în lumea civilizată. Să nu mai avem poluări pe ape, în soluri sau în pânze freatice. Că nu e aşa o dovedesc situaţiile de zi cu zi. Timp de 30 de ani, guvernele n-au fost în stare să lege la canalizare mai mult de 87 la sută dintre oraşe. La ţara e şi mai rău: doar 10% dintre localităţi au apă şi canal.

Echipa de la Inspectorul PRO a fost martora unei deversări ilegale în Dunăre. S-a întâmplat la Tulcea, exact în centrul oraşului, în miez de noapte.

Reporter Inspectorul Pro: "Se simte un miros puternic de canal. Se văd dârele albe care curg în Dunăre şi, cel mai probabil, este vorba de detergent."

Revoltător este ca dejecţiile se scurgeau pe conductele pluviale ale oraşului ... De parcă cineva ar fi profitat de ploaie, ca să le evacueze… În mai bine de jumătate de oră s-au produs trei deversări .

Pe lângă mirosul urât, amestecat cu parfum de detergent, se văd în imagini hârtii şi absorbante. Reţeaua de canalizare şi apa pluvială aparţine societăţii Aqua Serv.

Deversare

Reporter Inspectorul Pro: "Este ora 11 şi 20 de minute, iar toate acestea se întâmplă exact în centrul oraşului Tulcea."

Am mers să cerem explicaţii firmei Aqua Serv. De buna funcţionare a reţelei pluviale se ocupă Alexandru Ortica. El este responsabil pentru deversările surprinse de noi. Recunoaşte cu nonşalanţă că aşa se procedează la orice ploaie

Alexandru Ortica, şeful staţiei de pompare: "Capacele sar că intră sub presiune şi toată canalizare se duce uşor pe… Se spală, dar se duce ușor în staţia de pompare de apă pluvială".
Reporter: Şi totul se duce în Dunăre.
Alexandru Ortica, şeful staţiei de pompare: "În Dunăre, da! Orice poate să fie: de la şobolani şi… orice… "
Reporter: "Şi nu vă faceţi griji că toate acestea ajung în Dunăre? "
Alexandru Ortica, şeful staţiei de pompare: "Ba da, dar - cel puţin până acum n-am găsit soluţii…"

Autoritățile își pasează responsabilitatea

 

Soluţii ar trebui să găsească Primăria Tulcea, spune directorul adjunct al societăţii.

George Ilie, director adjunct la Aqua Serv: "Proiectul a fost atribuit Primăriei. Canalizare pluvială. Proiectare şi execuţie."

De cealaltă parte, edilul considera că firma trebuie să vină cu soluţiile.

Constantin Hogea, primarul orașului Tulcea : "Este o lipsă totală de profesionalism şi lipsa de asumare a răspunderii. Nu Primăria se ocupă de aşa ceva. Aqua Serv implementează de 4 ani un proiect pe POS-ul de Mediu 80 de milioane de euro."

Şi în timp ce responsabilii se contrazic în declaraţii, cea mai bune dovada că modernizarea canalizării a eşuat este chiar lucrarea de execuţie. Toate cele trei firme care au câştigat licitaţia s-au dovedit a fi cu probleme! Una din Italia şi două din România.

La doi ani după ce italienii au câştigat contractul de la noi din ţară, şeful companiei şi cei doi fii ai săi au fost arestaţi, în ţara lor, pentru o fraudă de 20 de milioane de euro. Societatea opera în Italia în domeniul construcţiilor hidraulice şi avea o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an - scrie presa italiană.

Cele două firme româneşti au dispărut şi ele. Una a dat faliment şi una s-a retras din contract. Un context nefast pentru Tulcea care a rămas cu problema canalizării nerezolvate.

Drept dovadă că astfel de deversări pot avea loc oricând sta şi mărturia marinarilor de la Navrom Tulcea. Un echipaj a surprins, cu două zile zile înaintea noastră, o scurgere similară. Directorul Companiei a depus personal o sesizare la Comisariatul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Nicolae Chichi, director Navrom: "Noi i-am avertizat în dese rânduri. Deversarea aceea necontrolată chiar în zona aceea pietonala, în zona în care vin turiştii ar trebui s-o anuleze."

Am mers şi noi cu imaginile filmate la şeful comisariatului de mediu. Pentru că aceasta este instituţia obligată să verifice şi să sancţioneze orice suspiciune de poluare pe Dunăre.

Comisar șef Doru Moscu, Comisariatul Rezervației Biosferei "Delta Dunării": "Suntem în control la ei, la Aqua Serv şi este bine că m-aţi anunţat pentru că şi-au permis, în timpul controlului, să mai facă asta. Noi am descoperit că, în decursul timpului, diverşi, cum sunt o scară de bloc sau alţii de pe strada s-au legat la instalaţia de apă pluvială a oraşului. S-au legat cu scurgerile lor din casă. Noi tocmai asta i-am pus acum să ia la rând toată şi să optureze, să nu se mai întâmple."

Dovezile sunt aşadar clare iar mizeria ajunge în fluviu … Dar oare autorităţile monitorizează prompt calitatea apelor?

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62085472
Sportul a devenit un lux. Cum arată acum baza sportivă unde se antrenau Năstase și Țiriac

Îndemnul: ''sport, mişcare, sănătăte'' nu mai animă pe nimeni, în anii noştri. 60% dintre români nu fac deloc mişcare, iar din această cauză am ajuns un popor sedentar. Dar oare am avea unde, dacă ne-am mobiliza?

62085218
Inspectorul Pro în R. Moldova. Cum au făcut moldovenii un brand de țară din vinuri

Autoritățile au încă șansa de a face din vinurile românești un brand de țară. România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană la producția de vin, dar ce folos, dacă responsabilii nu știu să o promoveze?

62084644
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei

Șoferii obișnuiți se întreabă tot mai des dacă pot avea încredere în service atunci când trebuie să repare mașina personală.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.