Efectele hormonilor din carne. Fetiță de 10 ani, ”îmbătrânită” de alimentație cu 2 ani
Puiul de carne a ajuns să crească într-o lună cât altădată în două. Deși Uniunea Europenă acceptă situația, endocrinologii trag un semnal de alarmă.
Unii medici consideră că această dezvoltare forțată a păsărilor și în general a tuturor animalelor de consum ar putea duce la apariția hormonilor în carnea pe care o consumăm. Iar asta ar favoriza printre altele înmulțirea cazurilor de pubertate precoce.
Generația tânără suferă de pubertate precoce. La nici 10 ani, multe fete sunt deja adolescente. Medicii vorbesc tot mai des de proastă alimentație. Endocrinologii pun formele neobișnuite ale dereglărilor hormonale pe modul intensiv în care sunt crescute păsările pe care le mâncăm. Consumul de carne rezultată astfel pare să grăbească maturizarea copiilor.
Cum sunt afectați copiii de alimentația cu hormoni
Povestea unei fetițe de numai 10 ani este impresionantă. De aproape un an și jumătate, injecțiile și tratamentele administrate îi stăpânesc hormonii.
Părinte: ”Am facut si o radiografie să-i vadă vârsta osoasă și s-a văzut că vârsta ei este cu 2 ani ... ea are 10 ani și jumătate și ar fi 12 ani și jumătate.”
Endocrinologii atrag atenția asupra înmulțirii cazurilor, dar spun că puține sunt tratate. La Institutul Parhon din București ajung într-un an doar 25 de copii cu diagnostice clare. Părinții nu recunosc semnele, nu-i duc pe minori la doctor, iar aceștia intră mult prea devreme în viață de adult.
„Primele semne au fost durerile de sâni. Am mers la medicul de familie”, spune mama fetiței.
Medicul endocrinolog Iuliana Gherlan avertizează că, din punct de vedere fiziologic, acești puberi pot deveni foarte repede părinți.
„Există riscul ca … fetițe pot rămâne însărcinate”, spune Iuliana Gherlan.
Iar alimentația pare să fieresponsabilă pentru aceste evoluții anormale de creștere. Prima indicație medicală dată părinților ne pune pe gânduri.
Reporter: Ce v-a spus medicul să opriți, să nu mai dați copilului să mănânce?
Mama fetiței: Să nu mai mănânce carne de pui din comerț, puiul și curcanul e foarte periculoase, noi nu ne dăm seama, dar e foarte periculos
Reporter: De ce?
Mama: Pentru că e plin de hormoni
Recomadările medicilor
Oamenii nu înțeleg exact avertismentul. Defapt, endocrinologii atrag atenția asupra consumului de carne provenită de la animalele crescute într-un ritm intensiv, neconform cu evoluția firească.
„Da, nu mai mâncați carne de animal tânăr pentru că adesea animalul tânăr din comerț are o dezvoltare rapidă i se induce o dezvoltare rapidă și nu se știe cum i se induce această dezvoltare”, spune medicul Iuliana Gherlan.
Ce spun crescătoriile de animale
Observațiile sunt categoric respinse de crescătorii de animale.
„Toată teoria se bazează - din păcâte trebuie s-o spun - pe o necunoaștere a geneticii veterinare și a modului de creștere a animalelor, a modului de evoluție a raselor. Rasele de pui și nu numai de pui, e vorba de dezvoltare rapidă, sunt obținute prin genetică. Deci, prin selecție genetică de-a lungul a generații și formarea unor rase noi. Eu, că negunostor, am un singur interes: în momentul în care piață îmi cere ceva, să fac cât mai repede! E normal. Deocamdată, nimeni nu a spus că a fost atinsă sănătatea!”, spune Sorin Minea, președinte Asociația Română a Cărnii.
Care este părerea specialiștilor
O echipă de la Inspectorul Pro a lămurit controversă la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Prorectorul Dumitru Dragotoiu - specialist în nutriție și alimentație animală - ne-a explicat cum s-a ajuns ca puiul de consum să crească într-o lună cât altădată în 2 luni.
„El are un metabolism intens care trebuie să valorifice foarte bine componentele hranei. Nutrețurile clasice nu pot să asigure cantitățile de microelemente și chiar de macroelemente necesare unei viteze așa de mare de creștere, dezvoltării țesuturilor și depunerilor de carne , proteină grăsime ... organismul”, spune Dumitru Dragotoiu, specialist UASMV.
În anii 80, puiul hybrid crescut doar pentru carne, ajungea în 56 de zile la aproximativ 1 kilogram. Acum, în zilele noastre, folosind noile nutrețuri concentrate, puiul ajunge la greutatea de tăiere în doar 35 de zile.
„Puiul de carne are un conținut de proteină mai ridicat decât alte specii de animale , grăsimea se depune subcutanat sau abdominal. El se sacrifică la o vârsta fragedă când depunerile de proteine is mai accentuate și cele de grăsimi mai scăzute”, mai spune Dumitru Dragotoiu, specialist UASMV.
Cum procedează fermierii
Modelul creșterii intensive din ferme s-a extins și la micii gospodari. Echipa de la Inspectorul Pro a descoperit că și țăranul modern își crește păsările exact la fel.
Vânzătorii de furaje ne-au confirmat că marfa vândută conține organisme modificate genetic Și o serie de 11 aditivi furajeri, permisi în creșterea puilor și curcanilor.
În afară de furajele combinate, fermierii completează rețeta de creștere intensivă cu becuri. Vorbim de surse de lumină aprinse non-stop care induc păsărilor ideea că e ziua și că trebuie să se hrănească continuu.
Unii fermieri au mai învățat că producția fără pierderi este strâns legată și de amestecarea furajelor cu alte substanțe. Picături antistres, soluțîi cu vitamine, aminoacizi. Toate perfect legale, recomandate pentru evitarea epidemiilor. Dar, cu măsură.
Furajele concentrate, administrate puilor hibrizi, par așadar să stimuleze producția proprie de hormoni a păsărilor. De aceea specialiștii fac o legătură directă între cazurile de pubertate precoce ale copiilor și alimentație.
Potrivit legislației în vigoare, autoritățile sanitar veterinare controlează rezidurile de substanțe hormonale în ferme și abatoare. Testele făcute de Institutul de sănătate publică veterinară vizează mușchii, ficatul, tiroidă și furajele. Nu lapte și nici ouă.
Ultima verificare a depistat doar 11 probe neconforme din 7500. Iar în privința aditivilor furajeri, din hrană păsărilor, evaluările au scos la iveală doar 3 probe neconforme din 500.
Datele statistice arată că românul este mare consumator de carne de pasăre. Mâncăm în medie câte 1,5 kg de pui pe lună, ceea ce a dus la creșterea consumului național cu peste 100 de mii de tone de carne în 4 ani.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!