Statul e incapabil să se ocupe de bogățiile țării. Cum a ajuns o stațiune să fie evitată de străini

×
Publicitate

Deși România are o treime dintre izvoarele termale și minerale ale Europei, nu am învățat încă să exploatăm această comoară. Băile Olănești, de pildă, sunt dovada că statul e incapabil să se ocupe de bogățiile solului.

Acesta este al treilea an consecutiv în care turiștii sunt trimiși la tratament într-o stațiune care nu le poate oferi curele de ape sulfuroase, de care au nevoie. Iar situația este similară în multe zone balneo climaterice. ''Inspectorul Pro'' vă arată și de ce străinii evită să vină aici.

Stațiunea supranumită și "Izvoarele de aur" - unde apele de băut au puteri binefăcătoare și bazinele sulfuroase sunt tămăduitoare - a secat. Sau mai bine spus a fost secătuită de autorități mult prea incapabile să țină pasul cu turismul din regiune.

Multe dintre cele 35 de izvoare minerale sunt în prezent oprite. Iar acolo unde apa curge … trebuie cumpărată, pe cartelă. Altădată gratis, la discreția turiștilor, acum apa minerală e limitată la o cantitate de maximum 2 litri pe zi.

În cazul bazinelor publice cu apă sulfuroasă situația este și mai încurcată. Apa aparține statului român, dar sonda care foreaza solul și o scoate la suprafață este a unei firme private. Societatea nu mai are însă licență de explorare. Nu a cerut prelungire și nimeni nu i-a preluat activitatea. Rezultatul? Această baza de tratament cu bazine sulfuroase, în care s-au investit peste 3 milioane de euro, bani europeni, stă închisă de 3 ani.

Inspectorul Pro va arată cum s-a ajuns aici. Nemulțumirea turiștilor față de izvoarele de apă de băut pleacă de la acea cartelă de 15 lei pe zi, care ridică la 150 de lei o cură de 10 zile.

Firma care a concesionat izvoarele de la Agenția Națională de Resurse Minerale, pentru 20 de ani, susține că restricționarea apei a fost decisă din motive medicale. Înainte de începerea unei cure, oamenii trebuie să se supună unui consult medical pentru care trebuie să achite alți 40 de lei de persoană. Abia apoi pot plăti și pentru cartela de apă.

O asistentă medicală susține că ambele măsuri au fost luate din motive de siguranță pentru cei veniți la tratament.

Letiția Grigorescu - asistentă medicală: ”Am avut cazuri grave, chiar mortale și atunci..”
Reporter: De la apa asta?
Letiția Grigorescu: De la apă, da, crește tensiunea.

Persoană în vârstă: ”Cum să fie așa ceva domnule? Apele astea sunt minunea țării, eu efectiv m-am vindecat de ulcer datorită acestor ape, și nu ia nimeni mai mult că n-ai voie, îți face rău. Astea-s baliverne efectiv. Le-au oprit să facă bani, nimic altceva. Cu scopul de lacomi din cale-afară, toți vor să câștige nu se mai satură. ”

Vă întrebați probabil ce fac autoritățile locale din Băile Olăneșți, în tot acest timp ? Și de ce izvoarele au ajuns pe mâna unei societăți private? Ei bine, nu fac nimic! Cel puțin așa susține Alexandru Solschi, directorul general al Agenției Naționale de Resurse Minerale - autoritatea statului român care gestionează tot ce înseamnă bogații ale subsolului.

Alexandru Solschi: ”Oricine, oricine poate să vină la oferta publică.De ce nu a primit Olăneștiul, Călimaneștiul sau orice altă autoritate a statului român. Ei au prioritate, pentru că li se acordă licența de dare în administrare.”
Reporter: Și ei nu au solicitat?
Alexandru Solschi: ”Nu. Și acum se plâng. Și acum se plâng.”

Înțelegem de aici că primarul orașului Băile Olănești ar fi putut să primească în folosință izvoarele … Dacă le-ar fi cerut.

Și cum n-a făcut-o, firma privată care a făcut investiții în izvoare este îndreptățită să ceară bani pe apă. Așa stau lucrurile cu apa de băut. În ceea ce privește bazinele sulfuroase, situația e și mai gravă. De 3 ani, oamenii plătesc bilete la tratament să se facă bine și se aleg doar cu plimbarea și cu cheltuiala.

Inspectorul Pro a cerut explicații tuturor autorităților implicate. Cele locale sunt direct responsabile pentru proasta administrare a stațiunii. Cu greu am găsit pe cineva în Primăria orașului Băile Olănești care să cunoască situația și să vină cu o soluție. Într-un final, Ovidu Iliuță, administratorul public al stațiunii, a fost trimis la înaintare.

Potrivit fișei postului, administratorul public este o persoană creativă, angajată special ca să vină cu o viziune pe termen lung. Domnul Iliuță se plânge că e angajat doar de câteva luni și că nu cunoaște încă bine problemele din oraș. Ovidiu Iliuță admite însă că în ultimii ani stățiunea a înregistrat pierderi uriașe din cauza neputinței afișate de conducerea primăriei.

Ovidiu Iliuță: ”Să zic undeva la 100.000 de lei, pe lună, 3 luni pe an.”
Reporter: Cu cât a scăzut numărul turiștilor?
Ovidiu Iliuță: Să zic un 20%.

O parte din vină este și a autorităților centrale. Într-un asemenea haos legislativ în care statul deține apele, dar nu și echipamentele, toată lumea ridică din umeri.

Primăria se plânge că e la mijloc. Apele, ca resursă, aparțin de ANRM. Iar firma privată, care deține sonda, nu ar mai fi vrut să pompeze apă. De celaltă parte, ANRM susține că firmei respective i-a expirat licență de exploatare și că nu s-a prezentat nimeni pentru a obține una nouă.

În vidul acesta de soluții, primăria vine cu o idee cel puțin hilară … Vrea să aducă apă sărată din altă parte și să o pună în bazinele care stau goale de 3 ani.

Altfel, Băile Olănești au atras dintotdeauna turiști, din întreaga Europa. În 1868 doctorul Carol Davila a analizat chimic apele și a decis să ridice în zonă primele stabilimente de tratament.

Mult mai târziu, în 1950, s-au pus bazele stațiunii, care trăiește și astăzi din gloria trecutului.

Articol recomandat de sport.ro
„Sunați-l imediat pe Infantino!” Trump, ținta ironiilor în Rusia după ce SUA a fost eliminată de la Mondial
„Sunați-l imediat pe Infantino!” Trump, ținta ironiilor în Rusia după ce SUA a fost eliminată de la Mondial
Citește și...
Un amfibiu cumpărat în Călărași cu un milion de euro din fonduri UE nu a fost folosit niciodată. Ce spun autoritățile

Proiect european declarat nefuncțional. Un autobuz turistic plutitor, așa cum sunt cele de la Budapesta, avem și în România, la Călărași.

O localitate din România a cumpărat un balon cu aer cald de aproape 100.000 de euro care nu zboară. Explicația primarului

Ce ați zice de o excursie cu balonul, la Turnu Măgurele? Primăria din localitate a investit aproape o sută de mii de euro, într-un balon cu aer cald. Acesta ar fi trebuit să pună în valoare ruinele Cetății Turnu, situată pe malul Dunării.

Cum ajung locuințele noi să fie un pericol pentru proprietari. Case din cartiere rezidențiale, vândute cu contoare false

Rețelele improvizate de utilități pot declanșa incendii în cartierele rezidențiale. Potrivit experților, branșamentele subdimensionate de curent electric au condus adesea la aprinderea aparatelor electrice din case.

Recomandări
Mark Rutte anunță consolidarea capacităților de apărare ale NATO. Noi aeronave Airbus și negocieri avansate cu Saab

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat marți, la Forumul Industriei de Apărare din cadrul summitului de la Ankara, mai multe contracte de armament, inclusiv unul cu Airbus.

Județele cu cele mai bune și cele mai slabe rezultate la BAC 2026. Cluj pe primul loc, Ilfov, cea mai mică rată de promovare

Rezultatele la Bacalaureat 2026, publicate înainte de contestații, arată diferențe importante între județe în ceea ce privește rata de promovare. La nivel național, pentru candidații din promoția curentă, rata de promovare este de 79,7%

Bolojan, despre cele 6 mari priorități legislative ale României: „De ele depinde atragerea a 4,5 miliarde de euro din PNRR”

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va convoca Parlamentul în sesiuni extraordinare în a doua jumătate a lunii iulie, pentru adoptarea unor legi necesare deblocării fondurilor din PNRR.