Jocurile educaționale video, instrumentul prin care părinții se pot apropia de copii. Cum îi ferim de dependența de jocuri
Vorbim la I LikeIT despre jocuri video educaționale, pe care le putem recomanda părinților și copiilor, cu psihologul Yolanda Crețulescu.
Jocurile și dependența de jocuri a copiilor este ”monstrul” cel mai mare pentru părinți, de aceea trebuie să știm că jocurile au și o componentă educațională, uneori au chiar componentă psihologică.
Copiii învață prin joc, avem nevoie de aceste experiențe pe care viața reală nu ți le poate da. Pot fi jocuri despre istorie, din care copiii învață despre evenimente din istorie, pot fi jocuri cu informație medicală și există deja jocuri care au legătură cu această pandemie.
Există jocuri în care facem educație financiară și, nu de puține ori, copiii știu mult mai multe lucruri decât știm noi.
Și atunci este important să nu facem din acest fenomen al jocurilor printre copii - pentru că este un fenomen, este forma lor de interacțiune, de socializare, de integrare- un tabu sau un lucru interzis, ci să-l transformăm în avantajul nostru, să-l folosim în scop educațional.
Ce pot afla părinții și copiii despre platforma jocurivideo.ro?
Dacă vorbim despre jocuri, atunci putem vorbi și despre o platformă pentru părinți. Pentru că ei sunt cei care moderează accesul la gadgeturi, la Internet, la modalitatea de a plăti sau nu anumite etape din joc sau conținutul unui joc și atunci este important să știm că avem nevoie să fim informați și este și o platformă care te ajută în interacțiunea cu copilul.
Cu cât obiectivezi mai tare fenomenul, cu cât îi spui copilului ”uite, sunt niște trepte”, este ca la film la cinema: ai vârsta respectiv, poți accesa acel joc, nu ai vârsta, așteptăm până vei face acea vârstă.
Spărgând această barieră de rezistență între ”spune mama ce să fac”- mama oricum face zgomot de fundal, asta este o formă să transferăm informație sănătoasă.
Oricum este o nouă tendință în educație, vorbim de școală online, vorbim inclusiv în sistemul terapeutic să poți să ai astfel de sisteme de informare, de prevenție, de intervenție, care să ajute adolescentul și copilul să obțină informații noi, să își dezvolte abilitățile și să identifice un potențial.
Pentru că putem folosi jocul ca un laborator. Dacă noi suntem alături de copii în joc și știm despre ce este vorba vom putea folosi momentele noastre de conflict sau de tensiune cu exemple din joc.
”Știi, ții minte personajul X făcea asta? Hai să facem și noi! Știi când personajul X nu se certa și încerca să aibă răbdare? Haide să facem și noi acum!”. Asta poate să fie o formă nouă de interacțiune între părinți și copii.
Cum ne asigurăm că gamingul nu devine o dependență pentru cei mici?
Ca orice dependență: accesul limitat, colaborativ- pentru că în momentul când ne așezăm într-o poziție autocratică, copilul nu are cum să nu se simtă în inferioritate, și atunci sentimentul lui de inferioritate se transformă într-un complex de inferioritate și îi sabotează autoritatea.
Să nu credem că dacă am interzis accesul la Internet acasă copilul nu se întâlnește cu un alt copil și nu are acces la Internet.
E la fel ca adicția de ciocolată, de filme, de sport. Nu jocurile sunt de vină, ci capacitatea noastră de a fi buni și fermi, în același timp.
Cum rămâne cu partea de control parental?
Vorbim de control ca o putere abuzivă asupra copilului sau vorbim de un instrument prin care eu pot să-mi ajut copilul să poată să învețe restricția?
Pentru că toleranța la frustrare se învață, nu ne naștem cu ea. Și atunci depinde cum îi spun copilului, cum aduc această regulă în familia noastră? Avem un control parental pentru că suntem părinți și avem nevoie de aceste instrumente în educație, în formare, în ajutor.
Și atunci o să vezi cât se simplu ajungi în relația cu copilul tău să simtă că nu ești împotriva lui, ci că așa sunt lucrurile.
Etichete: copii, dependenta, i likeit, jocuri,
