Cum alegem o asigurare medicală privată. Cinci întrebări care trebuie puse înainte de a încheia un contract

×
Publicitate

Piața asigurărilor private de sănătate a crescut anul trecut cu peste 20% față de anul precedent, conform unui raport recent al Autorității de Supraveghere Financiară. 

Pentru cei care vor un plus de protecție pe lângă asigurarea de stat, prețurile nu sunt deloc de neglijat.

Cum alegem o asigurare medicală privată și la cât pot ajunge costurile puteți vedea în această ediție a emisiunii iBani.

Invitatul Ștefanei Todică a fost Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF.

Pentru cei care se gândesc la o protecție suplimentară, pe lângă asigurarea de sănătate de stat, cea privată poate veni în completarea abonamentului medical pe care multi angajați îl au ca beneficiu salarial și care oferă acces doar la o rețea de clinici private pentru consultații, analize și reduceri pentru investigații sau tratamente mai complexe. Asigurarea de sănătate, însă, poate acoperi intervențiile chirurgicale, spitalizare, atât în România cât și în străinătate.

Polița se poate referi doar la clinicile din România, doar în străinătate sau ambele. De asemenea, poate acoperi doar boli grave sau o paletă mai largă.

Prețurile pleacă de la mai puțin de 200 de lei pe lună și pot ajunge până la câteva sute de euro pe lună, în funcție de complexitate.

asigurari medicale

În unele cazuri, firmele de asigurare impun și o franșiză.

Sorin Mititelu: “Pentru a induce un comportament responsabil al asiguratului, pentru a nu abuza de folosirea asigurării respective în anumite situații, se poate propune o franciză în sensul că atunci când accesezi asigurarea respectivă și este de plată către un furnizor de servicii medicale, o sumă reprezentată de valoarea francizei să fie acoperită de către tine asigurat. Iar diferența de către asigurator este oarecum în aceeași categorie ar intra și cu plata.”

Așadar, asigurările de sănătate nu sunt standard și diferă destul de mult de la un asigurător la altul. În plus, este recomandat să țineți seama de mai multe aspecte.

Iată câteva întrebări pe care le puteți pune brokerului sau unei firme de asigurări atunci când vă interesați de o asigurare de sănătate:

1. Cât costă și ce riscuri acoperă?
2. Poate fi inclus copilul/alt membru al familiei? În ce condiții?
3. Tratamente în România sau în străinătate?
4. Crește prețul poliței dacă mă îmbolnăvesc? După o eventuală intervenție, sunt incluse medicamente/proteze?
5. Care este perioada de așteptare?

asigurari medicale

În general o astfel de asigurare nu intra în vigoare imediat după ce o încheiem. Perioada poate să difere în funcție de afecțiune.

Acest aspect ține de evaluarea inițială, făcută pentru a stabili starea de sănătate înainte de încheierea poliței, și care poate fi un simplu chestionar.

Sorin Mititelu: “Procesul de evaluare inițial poate fi făcut în diverse moduri, unele simplificate, unele mai complexe. De regulă se face o evaluare, inclusiv analize medicale, spre exemplu. Sau și este o alta variantă în care se introduce o perioadă de așteptare de intrare în asigurare. După acea perioadă de așteptare, practic se activează acel beneficiu, deci sunt rezultate ale modului cum se face evaluarea de risc.”

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62270558
Ce ne așteaptă după alegeri. „Vom avea un număr mare de creșteri de taxe, anul viitor, voturile vor fi date”

Suntem în an electoral, cu patru rânduri de alegeri, iar multe dintre măsurile care țin de economie, în special cele nepopulare, sunt amânate.  

62411800
România are printre cele mai mari beneficii financiare din UE pentru donatorii de sânge. Mai multe detalii, la iBani

România are printre cele mai mari beneficii financiare din Uniune pentru donatorii de sânge.

62437966
Guvernul pregătește scăderea drastică a pragului pentru microîntreprinderi. "Să ne lase în pace"

Guvernul pregătește schimbări majore pentru microîntreprinderi. Pragul pentru trecerea la impozitul pe profit ar putea scădea de la 500.000 de euro la 100.000 sau chiar 50.000 de euro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.