Inconstienta celor care incendiaza miristile, platita scump. Pompierii au dat amenzi de mii de lei

×
Publicitate

Bilantul este ingrijorator. Numai in ultimele saptamani, in judetul Hunedoara au fost semnalate peste 500 de incendii necontrolate, care au afectat 2000 de hectare de teren.

Ultima isprava de acest gen a pus in pericol o casa de vacanta si o magazie situate la periferia Municipiului Deva. Proprietarul unui teren a dat foc vegetatiei uscate, iar flacarile riscau sa se extinda si la casele din apropiere. Noroc cu pompierii, care au reusit sa tina valvataia sub control.

„Pentru lichidarea incendiului au intervenit două echipaje de pompieri de la Detaşamentul din Deva cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Echipele de intervenţie au reuşit stingerea incendiului, în aproximativ o jumătate de oră, stopând extinderea arderii la alte locuinţe aflate în apropiere”, a declarat locotenent Anemona Doda, purtatorul de cuvant al ISU Hunedoara.

Proprietarul terenului incendiat riscă sa se aleaga cu o amendă de până la 2.500 de lei şi cu un dosar penal pentru distrugere.

La fel ca el, alti 11 fermieri au fost amendati astazi de pompieri cu care 1000 de lei, pentru ca au dat foc vegetaţiei uscate. “Nouă amenzi au fost aplicate proprietarilor de terenuri din zona Brad, una în zona Haţeg şi o alta în Hunedoara”, a mai declarat Anemona Doda.
 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
60455114
Povestea celor trei purcelusi, in varianta hunedoreana
Trei purcei si un sac de grau au iscat zarva mare intr-un sat din judetul Huendoara. O batrana de 82 de ani spune ca a cumparat la sfarsitul anului trecut, de la un vecin, cei trei purcei, de lapte, pe vremea aceea.
60560707
Panica astazi la Deva. Un bloc de patru etaje a fost in pericol de prabusire
O alunecare de teren s-a produs astazi in apropierea fundatiei unui balcon de la parterul unui bloc. Motivul cel mai probabil, a fost o teava de canalizare fisurata.
60560197
Incendiu la o scoala pentru copii cu dizabilitati din Hunedoara!
Un pavilion intreg al unei scoli din localitatea Simeria Veche a fost mistuit de flacari in totalitate. Pompierii au fost nevoiti sa intervina cu trei autospeciale pentru a stinge focul.