Veniturile românilor au crescut, dar cheltuiesc mai mult decât în 2018. Scumpirile continuă

×
Publicitate

Cu o mână iau şi cu altă dau. Deşi Institutul Naţional de Statistică anunţă că au crescut veniturile unei familii de anul trecut şi până anul acesta, în medie cu 600 de lei pe lună, în realitate, oamenii nu rămân cu mare lucru.

Şi cheltuielile au crescut cu 500 de lei. Practic, jumătate din buget se duce pe facturi şi pe mâncare, cu 15% față de media europeană.

De doi ani tot cresc salariile în România, iar asta se vede în datele statistice. De anul trecut până acum au crescut cu 600 de lei şi au ajuns la 4.700 de lei pe lună. Par mulţi bani, însă dacă să ne uităm şi la cheltuieli, realizăm că oamenii cât au atâta cheltuiesc. Aşadar le-au crescut şi cheltuielile cu 500 de lei în 2019 faţă de 2018.

Cele mai importante în buget sunt cele de consum, adică de zi cu zi. Am comparat procentual nevoile românilor cu ale europenilor şi am aflat că, dacă pe facturi şi întreţinere ei dau mai mult ca noi, pe mâncare dau jumătate.

În Europa banii se duc pentru mese la restaurant sau mobilă. În schimb noi dăm mai mult decât ei pe tutun şi alcool şi pe abonamente de telefonie şi internet - servicii de comunicaţii.

Lăsăm procentele, ca să vedem şi sume exacte - e adevărat sunt sume medii, raportate de Institutul Naţional de Statistică. În vara lui 2018 o familie dădea pe mâncare lunar 770 de lei, iar în vara lui 2019 - 824 de lei. Facturile au şi ele o creştere, la fel hainele şi transportul. O parte dintre aceste majorări sunt din cauza inflaţiei, potrivit datelor INS - de doi ani şi jumătate România are inflaţie anuală medie de 4%, luna de lună. Vestea proastă este ca şi în această toamnă continuă scumpirile, spun economiştii.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Isărescu, despre adoptarea euro: "În acest moment am fi sever afectați"

România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de 70 - 75% ca fiind critic înainte de adoptare, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Decizia importantă luată de CJUE pentru cei care au luat credite în franci elvețieni

O decizie importantă a fost luată joi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru cei care au luat credite în franci elveţieni.

Fiscul se pregătește să recruteze mii de tineri fără concurs. Unii ar putea primi arme

Pe fondul unei crize acute de personal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar urma să recruteze, fără examen, aproape 3.000 de tineri.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.