Scandal diplomatic între Turcia și Israel. Ankara a interzis exporturile a 54 de produse, din cauza situației din Fâșia Gaza

61960351
Getty

Turcia a restricţionat, marţi, exporturile către Israel în cazul mai multor bunuri, inclusiv produse din oţel, fier şi aluminiu, ca reacţie de protest faţă la situaţia umanitară din Gaza.

Decizia turcilor a determinat o reacţie furioasă la Ierusalim, unde Ministerul de Externe a ameninţat cu măsuri de retorsiune, relatează AFP, potrivit News.ro.

Ankara a interzis exporturile către Israel în cazul a 54 de produse, printre care multe materiale de construcţie din oţel, fier şi aluminiu, precum şi combustibil pentru aviaţie. Acest anunţ a intervenit după ce Ankara a anunţat luni că Israelul a blocat o cerere turcă de a paraşuta ajutoare umanitare în Gaza.

"Această decizie (a restricţionării exporturilor - n.r.) va rămâne în vigoare până când Israelul va declara o încetare imediată a focului şi va permite accesul continuu pentru ajutorul umanitar în Gaza", a precizat într-un comunicat Ministerul turc al Comerţului.

Ankara a anunţat luni că Israelul a blocat o cerere turcă de a lansa ajutoare umanitare în Gaza. "Nu există nicio scuză pentru ca Israelul să blocheze încercarea noastră de a paraşuta ajutoare către locuitorii înfometaţi din Gaza", a declarat ministrul turc de externe Hakan Fidan.

"Am decis să luăm o serie de noi măsuri împotriva Israelului", a adăugat el.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan este unul dintre cei mai vocali critici ai războiului Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza. El a descris în repetate rânduri Israelul ca fiind un "stat terorist".

În replică, Israelul a promis marţi măsuri de retorsiune împotriva Turciei, pentru "încălcarea acordurilor comerciale bilaterale".

"Turcia încalcă în mod unilateral acordurile comerciale cu Israelul şi Israelul va lua toate măsurile necesare ca răspuns" la această decizie, a avertizat Ministerul israelian de Externe într-un comunicat.

Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, şi-a instruit personalul să întocmească o listă de bunuri suplimentare pe care Israelul nu le va mai importa din Turcia, potrivit comunicatului de presă al ministerului.

Israelul va mobiliza, de asemenea, "ţările şi organizaţiile pro-Israel din Statele Unite" pentru a le convinge să nu mai investească în Turcia şi să nu mai importe bunuri din această ţară. De asemenea, va cere "prietenilor săi" din Congresul american să studieze posibilitatea de a impune sancţiuni în conformitate cu legile americane anti-boicot, potrivit comunicatului de presă al ministerului israelian.

Într-o postare pe X, ministrul Israel Katz l-a acuzat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că "sacrifică interesele economice ale Turciei în numele sprijinului său pentru Hamas".

Războiul dintre Israel şi Hamas palestinian a pus capăt normalizării relaţiilor turco-israeliene în 2022, după ani de tensiuni.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62440105
Compania Arctic își schimbă numele în vederea alinierii la noua identitate globală a companiei-mamă

Numele companiei Arctic S.A., cu o istorie de aproape 60 de ani, se schimbă, după ce proprietarii turci au decis ca noul brand corporativ în România să fie același ca în toate țările în care operează Arcelik. 

62369103
Dăianu, Consiliul Fiscal: Sper să nu ajungem în situația să plătim toți, nu în mod egal, să plătim taxa prin inflație

Prin orice cale s-ar face consolidarea fiscal-bugetară, aceasta înseamnă extracție de venituri, de resurse din buzunarele unora și a altora, a transmis Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la un eveniment organizat de Profit.ro.

62336541
Prețul petrolului a scăzut pe burse cu peste un dolar pe baril. Are legătură cu mișcarea de trupe israeliene

Prețul petrolului pe burse a scăzut luni cu peste un dolar pe baril, după mai multe creșteri succesive, pe fondul reducerilor forțelor israeliene din Gaza și a discuțiilor pentru încetarea focului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.