Românii trebuie să declare la Fisc veniturile obținute în străinătate anul trecut. Data limită, 15 iulie

61938935
Pro TV

Românii care în 2017 au obținut venituri în afara României sunt obligați să le declare Fiscului pentru impozitare, până la 15 iulie 2018, conform noului mecanism de declarare și plată.

Măsura a fost adoptată joia trecută de Guvern. Astfel, raportarea se va face prin intermediul unei declarații fiscale unice, în locul formularului 201.

Vizați de depunerea documentului sunt cei care stau în România și obțin bani din străinătate, cât și cei care desi stau în străinătate și obțin bani acolo, vin des în România, scrie avocatnet.ro.

Potrivit proiectului de act normativ adoptat de Guvern, contribuabilii persoane fizice rezidente care realizează un venit şi care, potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, poate fi impus în celălalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii, respectivul venit va fi scutit de impozit în România.

Citiți pe avocatnet.ro în ce condiții sunteți obligați declarați veniturile și care sunt categoriile care scapă de această impozitare.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61947838
România, pe 2 în UE la economia ”gri”. Firmele corecte, amenințate de cele care fac evaziune

România este campioana Uniunii Europene la economia gri. Aproape o treime din ce produce ţara noastră nu apare în acte sau este declarată cu valori mai mici.

61933763
Scandalul Cambridge Analytica. Facebook a pierdut 25 de miliarde de dolari la bursă

Acțiunile Facebook de pe Wall Street s-au prăbușit după ce în presă au apărut informații despre scurgerea de informații ale utilizatorilor, în scandalul Cambridge Analytica.

61945211
Euro a crescut spre nivelul de 4,67 lei la BNR

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6650 lei/euro, în creştere cu 0,01% faţă de nivelul atins vineri, în contextul în care şi alte monede din regiune s-au depreciat în raport cu euro.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.