România se împrumută cel mai scump din UE. USR cere demisia ministrului Finanțelor

62238557
Getty

România se împrumută cel mai scump, are cel mai mare deficit bugetar și are cel mai mare deficit de cont curent dintre toate statele Uniunii Europene.  

În prezent, rata dobânzii pe termen lung (împrumuturi pe zece ani) pentru România este de 6,83%, cel mai mare nivel din UE - mai mare și decât în cazul unor state care au fost puternic criticate în blocul comunitar pentru politicile economice și sociale, precum Ungaria și Polonia - susține vicepreședintele USR Anca Dragu.

”Mai mult, Grecia, stat care a trecut printr-o gravă criză economică și de credibilitate, plătește o dobândă pe termen lung de doar 2,92%, în timp ce Bulgaria se împrumută cu doar 1,9%. România plătește enorm și în comparație cu state care nu fac parte din Uniunea Europeană. De exemplu, chiar și Serbia, deși are o conducere pro-rusă și o economie vulnerabilă și un rating de țară sub rating-ul nostru pare mai credibilă pe plan internațional, având o rată a dobânzii la împrumuturile pe zece ani de 5,37%” - mai spune senatoarea, potrivit unui comunicat.

De altfel, potrivit calculelor făcute de antreprenorul Radu Georgescu, România plăteşte acum dobânzi suplimentare de 20 miliarde lei, comparativ cu anul 2021.

”Și este doar începutul. Dobânzile vor crește și mai mult în următorul an.” - spune el.

Banca Centrală Europeană (BCE) a publicat recent dobânzile plătite de țările din UE în luna martie 2022.

date BCE, martie 2022

 

Statisticile publicate de BCE sunt pentru statele membre ale UE şi se referă la ratele dobânzilor pentru obligațiunile de stat pe termen lung denominate în euro pentru statele membre din zona euro, și în monede naționale pentru statele membre care nu au adoptat euro.

USR cere demiterea ministrului Adrian Câciu, ”principalul vinovat pentru dobânzile uriașe pe care le plătește România”

 

”Pentru că nu a ținut în frâu cheltuielile statului, pentru că nu a promovat măsuri care să ajute economia și pentru lipsa de credibilitate în fața partenerilor externi, principalele cauze ale dobânzilor uriașe pe care România trebuie să le plătească”, USR solicită demiterea de urgență a ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.

„Ne împrumutăm cel mai scump din UE pentru că investitorii nu au încredere în Guvernul României. Dobânda uriașă pe care o plătește România pentru împrumuturile pe temen lung se poate explica prin ineficiența măsurilor economice propuse de Guvernul Ciucă și prin lipsa de credibilitate pe plan internațional a ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.”, afirmă  Anca Dragu, senator și vicepreședintă USR, potrivit unui comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62261408
Candidații pentru un loc de muncă vor putea afla salariul înainte de interviu, conform unui proiect UE

Candidații pentru un loc de muncă vor avea dreptul de a li se spune salariul inițial sau intervalul acestuia înainte de interviu, conform unui nou proiect la nivelul Uniunii Europene care după adoptare se va aplica și în România.

62084644
Câți bani câștigă un mecanic auto începător, care tocmai a terminat un liceu tehnologic

În timp ce pentru un meșter bun trebuie să aștepți cu săptămânile, iar ospătarii învață din mers cum să se poarte cu clienții, directorii școlilor profesionale se zbat să atragă elevi.  

62254499
Numărul românilor care cer un împrumut prin Noua Casă s-a redus la jumătate față de anul trecut

Interesul pentru creditele prin programul guvernamental Noua Casă scade din cauza inflației mari și a dobânzilor în creștere. Numărul românilor care cer un astfel de împrumut s-a redus la jumătate.

Recomandări
Siegfried muresan
Program de guvernare. Siegfried Mureșan: Nu vor crește taxele, pensiile și salariile vor fi mărite când bugetul va permite

Premierul desemnat a prezentat miercuri o parte din măsurile din programul de guvernare. Siegfried Mureșan a anunțat că pensiile și salariile bugetarilor ar trebui mărite de îndată ce bugetul va permite majorări, după o perioadă grea pentru oameni. 

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Vlcsnap 2026 09 23 18h44m30s314
ANIMAȚIE. Camionul care a prăbușit podul peste Trotuș avea de 8 ori greutatea admisă. Cum a cedat structura de fier

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit într-o localitate din Bacău tocmai când un camion trecea peste el.