PwC: Economia globală va reveni la nivelul anterior pandemiei până la sfârșitul anului. Vești bune pentru România

62168433
Getty

Economia globală va consemna un avans de 5% în acest an, cea mai rapidă rată de creştere din secolul 21, urmând să revină la nivelul dinainte de pandemie până la finalul anului sau până la începutul anului viitor, arată PwC Global Economic Watch 2021.

 

Potrivit sursei citate, revenirea va fi inegală între ţări, sectoare economice şi venituri personale şi va depinde de reuşita campaniilor de vaccinare, precum şi de condiţiile fiscale, monetare şi financiare ale fiecărui stat în parte.

"Previziunile optimiste la nivel global dau încredere că recuperarea pierderilor suferite în ultimul an se va face mai rapid decât se credea la începutul pandemiei. România urmează tendinţa globală, având în vedere că estimările Comisiei Naţionale de Prognoză indică o creştere de 4,5% în acest an, după declinul de 4,2% din 2020. Sunt veşti bune pentru mediul de afaceri care va avea nevoie, totuşi, în continuare de sprijinul guvernamental. Pe măsură ce pandemia va fi controlată prin vaccinare, ar fi bine ca guvernul să ia măsuri pentru o creştere durabilă, cu accent pe investiţii şi crearea de locuri de muncă. La rândul lor, companiile trebuie să se concentreze pe strategii de dezvoltare şi investiţii, inclusiv în forţa de muncă, pentru a face faţă atât problemelor cauzate de pandemie, cât şi schimbărilor de durată pe care aceasta le-a impus deja în economie şi în societate", a spus Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

 

Economia Chinei este deja mai mare decât înainte de pandemie

 

Potrivit Global Economic Watch 2021, economia Chinei este deja mai mare decât înainte de pandemie, dar alte economii avansate, în special cele puternic bazate pe servicii, precum cele din Marea Britanie, Franţa şi Spania, sau cele axate pe exportul de bunuri de capital, precum Germania şi Japonia, au o probabilitate mai mică de a reveni la nivelurile anterioare crizei, până la sfârşitul anului 2021.

Previziunile avertizează că următoarele trei până la şase luni vor continua să aibă multe provocări, în special pentru ţările din emisfera nordică care trec prin lunile de iarnă şi ar putea fi forţate să impună blocaje parţiale sau totale ale economiei, aplicate în prezent în Germania şi Marea Britanie.

Astfel, aceste economii s-ar putea contracta în primul trimestru şi ar putea reveni pe creştere probabil în a doua jumătate a anului, când este de aşteptat ca cel puţin două treimi din populaţia lor să fie vaccinată.

În economii precum Marea Britanie, Franţa, Spania şi Germania se preconizează că nivelurile de producţie încă scăzute vor duce la creşterea ratelor şomajului, majoritatea locurilor de muncă afectate fiind cele din partea de jos a distribuţiei câştigurilor, agravând astfel inegalităţile de venituri.

Raportul PwC arată că, în 2021, un accent important se va pune pe mediu, investiţii semnificative şi schimbări de politici legate de Acordul climatic de la Paris fiind aşteptate în principalele blocuri comerciale, inclusiv SUA, China şi Uniunea Europeană.

"În acest context, valoarea emisiunilor globale de obligaţiuni verzi ar putea depăşi pentru prima dată 500 de miliarde de dolari, având în vedere creşterea apetitului investitorilor pentru fondurile de mediu, social şi de guvernanţă (ESG). Fondurile destinate ESG ar putea ajunge astfel la o pondere de până la 57% din totalul fondurilor mutuale europene, până în 2025. Obligaţiunile verzi sunt utilizate pentru finanţarea directă a proiectelor de mediu şi reprezintă în prezent mai puţin de 5% din piaţa mondială de venituri fixe", se mai arată în documentul citat.

 

PwC analizează și șansele la Euro 2021

 

Potrivit consultanţilor, preţul mediu anual al petrolului va rămâne sub 60 dolari pe baril, dar probabil va creşte în a doua jumătate a anului.

De asemenea, Italia ar putea reveni în clubul ţărilor cu PIB de peste 2.000 de miliarde de dolari.

Pe de altă parte, raportul analizează şi şansele ţărilor la Euro 2021.

Astfel, dacă în ediţia anterioară Olanda era creditată cu cele mai mari şanse să câştige campionatul Euro 2020, care din cauza pandemiei a fost amânat pentru 2021, între timp, forma echipei olandeze a scăzut şi Franţa are acum cele mai mari şanse să câştige.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
IMM-urile vor să-şi înființeze un furnizor propriu de energie şi cer ajutor de stat pentru plata facturilor

Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijloci din România (CNIPMMR) vrea un furnizor de energie special pentru IMM-uri şi cere autorităţilor un ajutor de stat pentru plata facturilor, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Criza sanitară a afectat veniturile tuturor. Doar 4 din 10 români mai pot pune bani deoparte

Criza sanitară a afectat grav veniturile tuturor. Dacă înainte de pandemie două treimi dintre români reuşeau să economisească fie şi câţiva lei pe lună, acum doar 4 din 10 mai pot pune bani deoparte, iar asta pe termen scurt, arată un studiu.

Veniturile medii lunare în România au fost de 5.302 lei, în trimestrul III. Cheltuielile: 83,8% din venituri

Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 5.302 lei în al treilea trimestru din anul trecut.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.