Afacerea cu care Dragoș a dat lovitura în București. Clienții fac coadă zilnic. Ideea i-a venit chiar înainte să deschidă

×
Publicitate

Tot mai mulți români își doresc să fie antreprenori, iar în aceste condiții, și numărul afacerilor recent înființate este în creștere. Este contrar tendințelor din alte state europene, unde oamenii sunt ceva mai reținuți și preferă să fie angajați.

Problema la noi este că deși pornesc cu avânt, unele companii dispar înainte să ajungă la maturitate.

Cu filmulețe postate pe internet, Dragoș Neacșa a câștigat peste 100.000 de urmăritori pe rețelele de socializare. Nu a durat mult până când și-a deschis propria afacere. De șapte luni administrează un mic restaurant cu băcănie în București. Și aproape în fiecare zi are curtea plină.

Dragoș Neacșa, antreprenor: „Am făcut înainte de deschidere cu trei zile meniul și am zis haideți să băgăm și niște panini și a doua zi am avut coadă. Și de atunci coada a rămas, da. Mulțumesc lui Dumnezeu. Uitați, e luni și este destul de plin”.

Mii de astfel de firme s-au înființat în ultimul an. De altfel, România este printre țările în care apar cele mai multe afaceri noi, potrivit celor din industrie. Au ajutat mult fondurile naționale și europene.

Stelică Fudulea, secretar general al Consiliului IMM-urilor: „Este dorința cetățeanului de a fi libertin și de a avea o companie proprie. Deși în România trendul este unul pozitiv, să știți că la nivel european sunt câteva îngrijorări în zona aceasta. Pentru că uneori acest spirit antreprenorial dispare. Peste 98% din companiile din România sunt IMM-uri, companii mici și mijlocii”.

Numărul firmelor radiate a început să scadă

Chiar dacă nu toate afacerile au succes pe termen lung, în ultimul an numărul firmelor radiate a început să scadă potrivit Registrul Comerțului.

În România, durata medie de viață a unei afaceri este de numai 11 ani. Mult prea puțin, spun economiștii, care sunt de părere că o firmă se maturizează abia după 10 ani de activitate. În străinătate vedem firme vechi chiar și de sute de ani. Din păcate, cele care dispar cel mai repede sunt chiar firmele românești.

Daniel Belciu, economist: „Marja de profit a firmelor românești este mai mare decât cea la firmele internaționale. Marja de profit la companiile de stat este semnificativ mai mică decât cea din mediul privat. Din motive obiective, o anumită ineficiență, anumite optimizări fiscale și așa mai departe. Problema de fond este că firmele românești tindă să dispară destul de repede și nu ajung să crească suficient de mult”.

Cele mai multe afaceri sunt deschise, în continuare, în orașele mari - acolo sunt oportunități, dar și infrastructură. Problema este că acele zone au devenit aglomerate și scumpe. La polul opus, satele, dar și zone extinse din Moldova și Muntenia duc lipsă de antreprenori.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
UE ne cere reforme fiscale pentru reducerea deficitului. Măsurile ar duce la închiderea multor firme și la scumpiri

„Mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul” - a spus-o luni premierul, în contextul în care Guvernul trimite la Bruxelles un plan fiscal pe următorii 7 ani ca să obțină o păsuire de la Comisia Europeană pentru deficitul bugetar uriaș.

Țările care vor finanța construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă cu peste 6 miliarde euro

Statele Unite, Canada și Italia vor finanța proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă cu peste 6 miliarde euro, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ce salarii au angajații băncilor din România. Spor de 100% pentru munca suplimentară

Băncile din România sunt obligate să asigure un salariu minim de 4.100 de lei brut pentru angajații săi, dar și salarii compensatorii în funcție de vechime, în cazul concedierii. Totodată, pentru munca suplimentară există un spor și de 100% din salariu.

 

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.