Ministrul Investițiilor: România are de cheltuit 13 miliarde de euro din bani europeni în mai puțin de un an

62193103
StirilePROTV

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat joi, despre PNRR, că suntem undeva la 13 miliarde de euro care ar trebui cheltuiţi efectiv din acest moment până pe 31 august 2026, în mai puţin de un an.

 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că PNRR a divizat foarte mult societatea până acum şi e momentul să ne unim în jurul acestui proiect.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat că PNRR-ul acum e undeva la 21,5 miliarde, atâta a rămas, pentru că pe zona de grant-uri suntem la maxim, 13,5, iar pe zona de împrumuturi am constatat că multe din proiecte nu le putem face până pe 31 august, din cauza întârzierilor.

”Am constatat că proiecte foarte mari nu mai pot fi păstrate, pentru că au fost probleme pe achiziţii publice, şi aici discut de proiecte de infrastructură şi deşi eu împingeam să mai tot băgăm lucruri sau chiar să venim cu lucruri noi, Comisia ne atrăgea atenţia că aveam acea traiectorie de ajustare fiscală care presupunea că spaţiu fiscal pe care îl mai avem este unul foarte limitat. Şi atunci împrumuturile ducându-se direct în deficit şi PNRR-ul fiind numai 2025-2026, ne lovea exact în anii aceştia doi în care avem ajustările cele mai mari. Şi atunci Comisia n-a fost foarte dispusă să meargă mai înainte cu împrumuturi mari din partea României”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, în emisiunea Piaţa Victoriei de la Europa FM.

El a precizat că au intrat în ţară 10 miliarde de euro, s-au investit 7 şi restul sunt pe drum.

”Suntem undeva la 13 miliarde de euro care ar trebui cheltuiţi efectiv din acest moment până pe 31 august 2026. În mai puţin de un an. (..) Am descoperit universul PNRR şi universul PNRR ne arată că sunt mai mult de 17.000 de proiecte, de la reabilitare case tradiţionare în Deltă, reabilitare de castele şi conace, biserici şi mănăstiri, sedii de primării şi blocuri de locuinţe, apă, canal mai prin toată ţara”, a menţionat el, adăugând că bineînţeles vor fi şi creşe, şcoli, spitale, autostrăzi.

”PNRR a divizat foarte mult societatea”

”Ceea ce este absolut fascinant este că este o repartiţie destul de bine aşezată în ţară şi ai această imagine a României ca un şantier. Ceea ce este minunat, pentru că noi am triat acum, în vara asta, proiectele care n-au început. Acum am triat proiectele, am intrat din nou în anvelopă, cum se spune, şi avem această imagine extraordinară”, a spus el.

Potrivit lui Pîslaru, va fi un tablou de bord cu o hartă şi cu toată lista de 17.000 de proiecte pe care o vom putea descărca pe principiul datelor deschise.

”Vom vedea toate proiectele, culori de semafor roşu, galben, verde, pentru a arăta stadiul lucrărilor, progresul fizic şi progresul financiar, o să-l avem pe proiecte şi acest lucru cred că va da societăţii un pic mai multă încredere că lucrurile chiar se întâmplă şi că nu doar vorbim abstract. Este scopul de a avea societatea alături de guvern, în această implementare. Până la urmă avem nevoie să ştim dacă pe şantierul respectiv la un spital chiar se lucrează, dacă e cineva în zonă şi o să creăm o mică facilitate de dialog în care să poţi să scrii comentariile tale referitor la problemele la proiectele PNRR din zona unde eşti”, a mai spus ministrul Investiţiilor.

Potrivit lui Pîslaru, ”PNRR a divizat foarte mult societatea până acum şi e momentul să ne unim în jurul acestui proiect”.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Explicația simplă, într-un singur grafic, a faptului că România nu își permite acum un aparat bugetar atât de scump

Actualul nivel al nivel al anvelopei salariale este imposibil de susținut din veniturile actuale, după cum arată datele Consiliului Fiscal. Veniturile României sunt, vizibil, prea mici pentru nivelul actual al cheltuielilor cu salariile.

Ministrul Transporturilor: S-au aprobat hotărâri ”care dau un nou impuls marilor proiecte de infrastructură rutieră din țară”

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat, joi, că Guvernul a aprobat o serie de hotărâri ”care dau un nou impuls marilor proiecte de infrastructură rutieră din țară”.

 

Criza combustibililor din Rusia se agravează. Jumătate din benzinăriile din Crimeea ocupată au oprit vânzările de benzină

Aproximativ 50% dintre benzinăriile din Crimeea și Sevastopol, regiunile ucrainene ocupate de Rusia, nu mai vând benzină, din cauza întreruperilor în aprovizionarea cu combustibil, a anunțat pe 24 septembrie publicația rusă pro-guvernamentală Kommersant.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.