România va pierde 7 miliarde de euro din PNRR. Șeful MIPE are de stins și scandalul „excursie de lux pe banii statului”

×
Publicitate

România va pierde 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, dar speră să obțină restul de 21 de miliarde până la sfârșitul anului viitor.

Pentru asta, autoritățile vor tăia 200 de jaloane pe care și le-au propus acum 4 ani, ca să lase doar proiectele care pot fi făcute, spune ministrul Fondurilor Europene.

Între timp, este control la ministerul pe care îl conduce, pentru că 30 de funcționari și-au planificat o deplasare de lux pe bani publici.

Doar 8 spitale din 19 mai primesc finanțare

Doar opt spitale, dintr-un total de 19 care ar fi trebuit construite cu fonduri europene, au rămas cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt cele cu lucrările avansate, de exemplu, la Bistrița, Timișoara și Cluj-Napoca.

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene:România s-a jucat foarte mult cu machete, cu proiecte, cu poze, acum avem șantiere, acolo unde avem șantiere pentru spitale trebuie să le finanțăm. Spitalele și zona de transport sunt considerate de guvern proiecte strategice.”

Autoritățile vor să renunțe la 200 de jaloane și ținte, dintr-un total de peste 500 asumate în urmă cu patru ani. Rămân doar acele proiecte care pot fi terminate până la finele anului viitor.

Până atunci, ar trebui să intre în România între 15 și 17 miliarde de euro, din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fondurile de coeziune. Asta înseamnă că vom rata 7-8 miliarde de euro, din PNRR, față de ce ne-am propus inițial.

Control după planul de deplasare de lux

Între timp, la Ministerul Fondurilor Europene este control, după ce ministrul a aflat că se pregătea o deplasare de lux, din bani publici, în plină criză bugetară.

Corespondent ProTV:În această excursie de pregătire ar fi trebuit să plece 30 de funcționari și să fie cazați la hoteluri de patru și de cinci stele, din Cipru și Coasta de Azur. Nota de plată - peste 100 de mii de euro. Ministrul spune că a anulat deplasarea imediat ce a aflat de ea, dar ulterior unele persoane din acel grup și-au luat concediu sau au cerut să lucreze de acasă. Unele dintre ele, 7 la număr, inclusiv directorul instituției, au plecat oricum, folosind biletele cumpărate deja prin minister.”

La revenirea în țară, directorul va fi demis, spune ministrul, care a cerut sesizări disciplinare pentru toți cei care au plecat. Luna trecută, premierul Ilie Bolojan a cerut tuturor instituțiilor să-și reducă la minimum deplasările externe, aprobarea lor trecând și prin guvern.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62572268
Simulare făcută de Guvern pe concedierile din primării. La Bihor, unde a „tăiat” deja Bolojan, e nevoie de oameni

Potrivit unei simulări făcute de Guvern, aproape jumătate din primăriile din România ar fi obligate să dea oameni afară dacă s-ar aplica reducerea de 40% propusă de premier.

62572217
AUR va depune patru moțiuni de cenzură împotriva cabinetului Bolojan. Sunt contestate patru dintre cele cinci pachete

AUR a anunțat că a adunat semnăturile necesare și în următoarele ore va depune moțiuni de cenzură împotriva a patru dintre cele cinci inițiative legislative pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament.

62570319
Ilie Bolojan: Nu se justifică o grevă în sistemul de învăţământ. Sper să nu ajungem acolo

Premierul Ilie Bolojan apreciază că o grevă în sistemul de învăţământ nu ar fi justificată, având în vedere că profesorii au norma asigurată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.