Ministrul Finanţelor: Ponderea de investiţii, pentru că vom construi noul buget, va fi 6,8% din PIB

62301120
Inquam

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că în proiectul de buget pentru anul viitor procentul alocat investiţiilor se menţine la valoarea celui din acest an, scrie News.ro. 

Adrian Câciu arată că îşi doreşte ca investiţiile să nu rămână doar un ”deziderat bugetar” şi admite că pentru acest an, pentru primele zece luni, nivelul investiţiilor nu este cel propus la începutul anului. Ministrul adaugă că ponderea de investiţii pentru bugetul viitor va fi de 6,8% din PIB.

”Ponderea de investiţii, pentru că vom construi noul buget, deja la mine se lucrează la noul buget, va fi 6,8% din PIB, menţinută ponderea ca şi în acest an. Eu îmi doresc ca ponderea respectivă nu să se regăsească într-un deziderat bugetar, vreau să o vedem în execuţie. Cred că cea mai mare provocare pentru Guvern, pentru cei care fac investiţii, nu numai pentru autorităţile centrale, e vorba şi de cele locale, este ca aceşti bani, dacă tot i-am prins în buget, am găsit resursele financiare, să fie cheltuiţi. Marile carenţe ale tuturor guvernelor au fost că au prins bani în bugetul de investiţii şi, la final, nu s-au realizat acele deziderate de investiţii. Chiar şi anul trecut, chiar şi în 2020”, a afirmat Adrian Câciu, miercuri seară, într-un interviu acordat Digi 24.

În ceea ce priveşte nivelul investiţiilor realizate în acest an, ministrul de Finanţe a admis că acesta nu este cel propus, subliniind că este posibilă o accelerare a investiţiilor în ultima perioadă a anului.

”În acest moment suntem la 10 luni, peste câteva zile o să aveţi publicată şi execuţia bugetară pe 10 luni, la 10 luni suntem cu 22% în plus faţă de 2021 ca realizare de investiţii. Faţă de ţintă (propusă la începutul anului - n.r.) mai avem de recuperat. Dar, de regulă, ultimele două luni sunt cele mai importante din an, atunci se realizează, de fapt, deconturile de facturi. Eu cred că vom fi apropiaţi de ceea ce ne-am propus”, a adăugat ministrul.

Adrian Câciu a spus că statisticile arată o încetinire a economiei.

”Este evident că economia încetineşte, am văzut aceasta şi în ultima estimare a INS-ului. Pentru noi, asta este un mare semnal. Ca să poţi să compensezi efectul de încetinire, care s-a întâmplat şi anul trecut - ultimele două trimestre au fost în scădere faţă de ceea ce era boost-ul din primul semestru al lui 2021 – trebuie să vii, nu vei putea compensa, pentru că transmiterea măsurilor în economie nu se face de pe o zi pe alta, dacă tu iei o măsură astăzi, ea se resimte undeva în trei luni de zile, modul în care ea se exprimă în rezultate economice. Dar neapărat în primul trimestru trebuie să vii cu măsuri puternice de infuzie de capital în economie, prin diverse canale”, a mai afirmat ministrul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62305280
Cât câștigă angajații veniți din Asia în România. Director: „Avem oameni care au devenit şefi”

Aproape că nu există domeniu în care să nu avem angajați din afara Uniunii Europene. Veniți preponderent din Asia, cei mai mulți sunt muncitori necalificați, care lucrează în construcții, logistică și servicii.

62298288
CEO Enel: Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte, nu din cauza cadrului legal

Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a afirmat marţi Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.

62260260
România, Cehia şi Ungaria riscă o criză monetară în 2023, susţin analiştii de la Nomura

Cehia, România şi Ungaria se confruntă cu riscul unor crize ale cursului de schimb pe parcursul anului următor, pe măsură ce provocările fiscale şi externe se înmulţesc, susţin analiştii băncii de investiţii Nomura Holdings Inc, scrie Bloomberg. 

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.