Economia României a depășit punctul critic. Anul 2026 va aduce ieftiniri și creștere economică

×
Publicitate

Prețurile au rămas ridicate pe finalul anului. Potrivit Institutului National de Statistică, energia electrică a fost prima în topul scumpirilor, însă și tarifele din transporturi au pus o presiune suplimentară pe bugetele familiilor.

Dintre toate categoriile de produse, alimentele au avut cele mai mici majorări. Există însă și vești bune. Experții spun că situația se va relaxa spre jumătatea anului curent și anunță o creștere economică ușor mai mare față de estimările oficiale.

2025 s-a încheiat în nota ultimelor 6 luni, cu o inflație de 9,7 la sută. În medie, cu atât am plătit mai mult pentru produse față de anul anterior, potrivit datelor de la Statistică.

Cele mai mari scumpiri s-au simțit în servicii, unde creșterea medie ajunge la 11 procente, mărfurile nealimentare s-au majorat cu 10 la sută, iar mâncarea cu 7 procente.

Analizând fiecare categorie în parte, observăm că plătim cu aproape 24% mai mult pentru cafea. Fructele proaspete sunt mai scumpe cu 15%, iar produsele zaharoase cu aproximativ 14%. Creșteri de circa 10% se regăsesc și la laptele de vacă, pâine, ouă și carne. Există însă și ieftiniri, în special la cartofi, legume și conserve de legume, dar și la făină și mălai.

În categoria serviciilor, topul scumpirilor este condus de prețul biletelor CFR, care a crescut cu 24%. Majorări s-au înregistrat și în cazul transportului aerian, serviciilor de igienă și cosmetică, precum și al reparațiilor auto. Chiriile au crescut cu 8,63%, iar asistența medicală a devenit mai scumpă cu 13%.

În rândul mărfurilor nealimentare, cele mai semnificative scumpiri din decembrie rămân la energie electrică, al cărei tarif a crescut cu 60% ca urmare a eliminării schemei de sprijin.

Alte majorări s-au văzut la energia termică, ziare, cărți, reviste, precum și la detergenți. Totodată, prețurile medicamentelor au crescut cu 5%, iar cele ale combustibililor cu aproape 4.

Economiștii spun că există însă și unele semnale bune: alimentele s-au scumpit mai puțin, ceea ce a redus presiunea asupra coșului zilnic de cumpărături.

Mihai Roman, profesor de economie: ”Trendul este unul pozitiv, în sensul de scădere a prețurilor, ne așteptăm să fie o scădere în 2026 de 6 la sută, urmând ca în 2027 să se înjumătățească, să ajungă în jur de 3 la sută”.

Salariul mediu brut ajunge la 9.192 lei

Totuși, reliberalizarea prețurilor la gazele naturale și eliminarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază ar putea tempera procesul de scădere a inflației, arată experții Comisiei de Prognoză. Pe piața muncii, numărul salariaților va rămâne la fel, iar majorările salariale vor fi timide.

Câștigul salarial mediu brut este estimat să ajungă la 9.192 lei pe lună în 2026, o creștere de 5,5%, potrivit estimărilor. Va fi însă o creștere inegală, având în vedere că în sectorul bugetar este așteptată o scădere a câștigurilor ca efect al consolidării fiscale. Totuși, economia a depășit pragul critic, iar specialiștii cred că multe sectoare își vor reveni anul viitor.

Mihai Roman, profesor de economie: ”Vom avea posibilitatea ca ritmul de creștere economică pentru 2025 să fie unul care este ușor mai optimist decât ce s-a anunțat până acum. Dacă în 2024 , finalul de anul a afost cu o creștere doar de 0,9% a PIB , este posibil ca în 2025 să avem o creștere de peste 1 la sută, ceea ce poate încuraja această creștere a producție”.

Specialiștii se bazează pe atragerea fondurilor europene și pe investiții noi. 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999

Reprezentanți ai Comisiei Europene au făcut precizări, miercuri, despre acordul comercial MERCOSUR, care a provocat scandal în coaliția de guvernare, după ce PSD a acuzat USR că a luat o decizie, prin ministrul Oana Țoiu, fără să discute cu partenerii.

Forumul Economic Mondial: Lumea „pe marginea prăpastiei”, cu tarifele, conflictele globale și AI în topul riscurilor

Rivalitățile globale pentru putere și blocajele strategice se află în fruntea listei celor mai severe riscuri pe termen scurt până în 2026, potrivit Raportului privind riscurile globale al Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, publicat miercuri.

Un proiect de impozitare a bogaților din California provoacă furia miliardarilor din Silicon Valley: ”Vă jucați cu focul”

O propunere de impozitare a miliardarilor în California a stârnit un val de proteste politice în Silicon Valley, unde giganții din domeniul tehnologiei amenință că vor părăsi acest stat american.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.