DOCUMENT. Guvernul Bolojan începe să taie din posturile și salariile ASF. ”Vor fi concediați oameni, desființate posturi”

×
Publicitate

Autoritatea de Supraveghere Financiară trece printr-un proces masiv de reorganizare, ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii 145/2025. Astfel, conducerea ASF va prezenta în Parlament un document cu aceste modificări.

Această măsură face parte din al doilea pachet de reforme asumat de Guvernul Bolojan.

Conform acestui raport, A.S.F. estimează o reducere de ”aproximativ 80 de posturi”. Aceasta va duce la o ”potențială reducere cu 39 de salariaţi” a personalului încadrat.

”Aproximativ 35 de posturi vor fi reduse ca urmare a aplicării procentului de 30% structurilor suport din cadrul autorității, precum şi aproximativ 45 de posturi ca urmare a aplicării procentului de 10% pentru structurile de specialitate din cadrul A.S.F., rezultând o reducere de aproximativ 80 de posturi, din numărul total de 544 posturi.

Astfel, din numărul total de 503 salariaţi la 01.01.2025, prin aplicarea dispozițiilor legale, la data de 01.01.2026 autoritatea va avea un număr de 464 salariaţi, rezultând o potențială reducere cu 39 de salariaţi a personalului încadrat în structurile A.S.F.”, se arată în acest raport.

Prin urmare, 39 salariați pleacă efectiv de la ASF, restul până la 80 fiind posturi neocupate.

Reducere de 30% a nivelului salariilor de bază la ASF, adică 46 de milioane de lei

Nu în ultimul rând, legea 145/2025 a Guvernului Bolojan prevede ”o reducere de 30% a nivelului salariilor de bază şi/sau indemnizaţiilor personalului în statele de funcții la data de 1 iulie 2025".

”Aceste reduceri vor genera o diminuare a anvelopei salariale anuale cu cca. 46 milioane de lei, repartizată astfel:

- reducerea fondului aferent salariilor nete cu cca. 27 milioane de lei;
- reducerea fondului aferent impozitelor, contribuțiilor aferente salariilor cu cса. 19 milioane de lei”

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (9) din Legea 145/2025, Începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026,... membrii Consiliului Autorității de Supraveghere  Financiară, ... nivelul brut al salariului/remunerației/ indemnizaţiei, după caz, se reduce cu 30% faţă de nivelul înregistrat în luna iulie 2025", prin Hotărâre a Consiliului A.S.F., se va opera o reducere cu 30% a indemnizaţiilor brute lunare ale membrilor Consiliului A.S.F. începând cu data de 01.01.2026.”, mai prevede raportul.

Raport ASF privind aplicarea Legii 145/2025 [pdf]

ASF avertizează că activitatea sa va fi afectată

În raport, ASF avertizează că procesul de reorganizare a Autorității de Supraveghere Financiară va fi afectat de această reorganizare.

”Deşi legiuitorul defineşte, ca obiectiv al legii, eficientizarea activității autorităţilor administrative autonome, aplicarea rigorilor impuse de Legea nr. 145/2025, afectează direct capacitatea A.S.F. de a-şi îndeplini obligațiile rezultate din legea de organizare și funcționare, creează dificultăți majore în păstrarea personalului de specialitate, precum şi în atragerea de noi specialişti, în contextul sporirii competențelor A.S.F. rezultate din adoptarea la nivel național a noului cadru legislativ european.”, se arată în document.

Autoritatea susține că această reorganizare are loc într-un context în care instituția a cunoscut, în perioada 2023-2025, ”o extindere semnificativă a competențelor, ca urmare a implementării reglementărilor europene MICA, DORA, ESG, AMLA şi a pachetului privind Piețele de Capital (ESAP)”.

De asemenea, conform sursei citate, noile responsabilități ale ASF presupun autorizarea emitenților/furnizarea de servicii de criptoactive, verificarea conformității cu cerințele de guvernanță și protecția consumatorilor, monitorizarea activității desfăşurate pentru prevenirea abuzurilor de piață și a riscurilor sistemice, verificarea cerințelor de transparență, aplicarea de sancțiuni, cooperarea internațională şi activități de educare a consumatorilor cu privire la riscurile asociate criptoactivelor, precum şi pentru a asigura convergența cu standardele Uniunii Europene și ale OCDE.

ASF susține că a mai avut recent reduceri de personal și salarii scăzute

În raportul destinat Parlamentului, ASF afirmă  că în perioada 01.01.2023-01.01.2025, numărul total de angajaţi ai A.S.F. a scăzut de la 535 la 503, ca urmare a aplicării Legii nr. 296/2023 și a ordonanțelor succesive privind limitarea angajărilor şi reducerea funcțiilor de conducere. ”Numărul total de posturi a fost redus de la 599 în 2023 la 544 în prezent, iar funcțiile de conducere au fost diminuate cu 18%, de la 66 la 54”.

Această reducere s-a produs într-un context de extindere a atribuțiilor instituției (supravegherea criptoactivelor, aplicarea MiCA, DORA, AMLA, DLT şi a pachetului ESG), ceea ce a condus la un deficit de personal în structurile cheie.

Totodată, subliniem faptul că în perioada 2020-prezent au încetat activitatea din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară un număr de 120 de salariaţi, contribuind astfel la creşterea deficitului de personal. Menționăm faptul că majoritatea salariaţilor ale căror contracte individuale de muncă au încetat și-au continuat activitatea profesională în rândul entităților din piața financiară.”, mai arată Autoritatea.

Evoluţia cheltuielilor salariale la ASF

Nu în ultimul rând, mai susține ASF, cheltuielile salariale au scăzut cu aproximativ 12% în 2024, comparativ cu 2023, са urmare a eliminării bonificațiilor odată cu expirarea Contractului colectiv de muncă.

”Ponderea cheltuielilor de personal în total cheltuieli s-a redus de la 82% (în 2021) la circa 60% (în 2024), în paralel cu creşterea contribuțiilor impuse de Legea 296/2023 (taxa specială de 33%/80% din excedentul bugetar).

Această diminuare a resurselor a afectat capacitatea A.S.F. de a reține personal cu expertiză tehnică şi financiară ridicată”, se mai arată în raport.

Șeful ASF: ”Explicați-mi perceptul de sinecură politică”

Marți, președintele ASF, Alexandru Petrescu, a fost întrebat la Parlament ”cum va afecta sau cât de mult va afecta activitatea ASF această reducere de personal”.

”Urmează să definitivăm, elementele cifrice de reducere le-am prezentat și în raport, le-am prezentat și în cadrul comisiei. Urmărim să nu există disfuncționalități în activitatea de supraveghere”, a spus șeful Autorității.

Vă recit din lege. Vor fi desființate posturi, vor fi concediați și oameni.”, a mai declarat Petrescu.

Constantin Toma, corespondent PRO TV: Câți din acești oameni care rămân sunt cu adevărat profesioniști și câți sunt sinecuri politice, domnule Petrescu?

Alexandru Petrescu: ”Nu vă pot răspunde la această întrebare. Explicați-mi perceptul de sinecură politică. Va fi un o procedură competitivă de selecție. Cei care își vor însuși curricula vor trece de comisia de examinare și probabil unii vor rămâne, alții vor pleca.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Cât plătește în medie un român din salariul său pentru rata la un credit ipotecar. Stăm mult mai bine față de greci și unguri

Un român plătește în medie aproape jumătate din salariul mediu net pentru rata unui credit ipotecar la un apartament cu două camere în București, arată un broker online de credite. România stă mult mai bine aici decât Grecia sau Ungaria, de pildă.

Gaura din buget se îndreaptă spre un nou record, în timp ce Guvernul s-a împotmolit la tăierile de cheltuieli

Golul din buget a depășit pragul de 100 de miliarde de lei, în primele nouă luni ale acestui an, conform datelor de la Finanțe. Ne îndreptăm spre un deficit record la finele anului, când se vor adăuga 60 de miliarde de lei.

Cum ar putea fi mai bine protejați de lege românii care iau credite de nevoi personale. În cât timp pot renunța la împrumut

Românii care iau credite de nevoi personale ar putea fi mai bine protejați de lege. Ministerul Economiei a pregătit un proiect ce transpune o directivă europeană și aduce reguli noi pentru creditare.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Vara lui 2026, un „iad climatic” în Europa. Caniculă, incendii și secetă: „Am avut un sentiment de apocalipsă”

Terase pustii, peisaje aride și o căldură sufocantă: vara lui 2026 rămâne cea în care schimbările climatice s-au impus brutal în viața europenilor, relatează AFP.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.