Investitorii străini au început să se retragă din România. Se închid fabrici și au fost anunțate concedieri

×
Publicitate

Investitorii străini au început să se retragă ori să-și suspende planurile de dezvoltare în țara noastră.

Potrivit Băncii Naționale, capitalul străin în România a scăzut cu aproape 33%, în primele 3 luni din an, comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Costurile mai mari cu salariile, instabilitatea politică și un viitor incert sunt principalele motive.

În timp ce foarte mulți investitori străini se mai gândesc în momentul acesta dacă să mai investească în România, unii au anunțat concedieri sau chiar închid fabrici. La Târgu Jiu, o companie de cablaje unde mai lucrează câteva sute de oameni se pregătește să își închidă porțile, iar angajații vor primi salarii compensatorii.

Acest anunț vine într-un context economic deja dificil pentru România, care se confruntă cu o scădere a investițiilor străine directe. Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, în primele trei luni ale anului 2025, aceste investiții au scăzut cu aproape 33%. Vedem că au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de euro. Însă banii investiți în țara noastră sunt în scădere continuă din 2023, după anul 2022 când s-a atins un vârf de 10 miliarde de euro.

Aceste scăderi sunt legate de un context regional și global dificil, marcat de incertitudini economice, politice și de războiul din Ucraina, dar și de alte provocări interne ale României, inclusiv deficitul bugetar mare, instabilitatea politică și dificultăți în atragerea de fonduri europene.

Dragoș Cabat, economist: „Și în Germania și în țările care investesc în general sunt mai puțini bani, creșterea economică este mai mică și atunci nu se justifică investițiile în momentul de față. Pe de altă parte, sigur, România nu mai este acum cea mai interesantă destinație, salariile au crescut destul de mult ca și competitivitate”.

Daniel Anghel, președintele consiliului investitorilor străini: „Eu cred că în continuare în țara noastră, are foarte multe oportunități de oferit. Percepția investitorilor este una de amânare deocamdată, tocmai în contextul acestor incertitudini, fie politice, fie legislative, fie fiscale”.

Un sondaj realizat de Consiliul Investitorilor Străini arată că doar 35% dintre managerii companiilor care au răspuns mai vor să investească în România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62535861
Duș rece de la INS: Economia României stagnează. PIB a crescut cu doar 0,2% în ultimul an și aruncă în aer bugetul

În primul trimestru al acestui an, Produsul Intern Brut a rămas neschimbat față de trimestrul anterior, iar față de aceeași perioadă din 2024, a înregistrat un avans de 0,2%, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

62397875
Indicele ROBOR la trei luni a urcat joi la 7,29%. O valoare apropiată a mai fost înregistrată în ianuarie 2023

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat, joi, la 7,29% pe an, de la 7,20% anterior, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

62444612
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 6,4% în luna martie. Domeniile cel mai bine plătite

Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.691 lei în luna martie 2025, fiind mai mare cu 340 lei (+6,4%) faţă de luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.