Comisia Europeană: România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Bulgaria stă cel mai bine

62461836
Shutterstock

România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro, în timp ce Bulgaria stă cel mai bine din grupul statelor care vor să introducă moneda europeană, unde se mai află Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia.

 

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari pentru convergenţa şi integrarea economică, se arată într-un comunicat publicat, miercuri, de Executivul comunitar.

Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2024, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şase state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.

Raportul CE semnalează, în special, că legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Astfel, România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.

În raportul Comisiei Europene se arată că aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Documentul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi "criteriile de la Maastricht", care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din TFUE. Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.

Concluzia raportului este că statele-membre pe care le vizează prezintă rezultate eterogene în ceea ce priveşte convergenţa nominală. În prezent, niciunul dintre aceste state nu îndeplineşte toate criteriile de aderare la zona euro.

Bulgaria este singura țară care îndeplinește toate criteriile, cu excepția unuia singur

Bulgaria este singura ţară care îndeplineşte toate criteriile, cu excepţia unuia, şi a cărei legislaţie naţională poate fi considerată compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare.

Potrivit concluziilor raportului, Suedia îndeplineşte criteriul privind stabilitatea preţurilor. Bulgaria şi Suedia îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, iar pe baza raportului Comisiei din 19 iunie, întocmit în temeiul articolului 126 alineatul (3), se preconizează că Cehia va îndeplini la rândul său acest criteriu.

De asemenea, Bulgaria, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul privind ratele dobânzilor pe termen lung, iar Bulgaria îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb.

Niciunul dintre celelalte state-membre nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II), fiind necesară o participare de minimum doi ani la mecanism, fără tensiuni monetare grave, înainte de aderarea la zona euro.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62461268
Cum a ajuns Banca Națională a Ungariei să dețină afaceri de sute de milioane de euro în București

Un fond de investiții deținut de Banca Națională a Ungariei va construi sute de apartamente în București, într-una dintre cele mai râvnite zone imobiliare din România.

 

62461077
Meseria din România în care veniturile cresc în ritm amețitor. Salariile s-au apropiat de cele din străinătate

Sunt anunțate investiții mari în construcții, cu bani europeni, puși la dispoziție prin diferite programe, dar și condiții de creditare mai relaxate.  

62385153
Serbia, prieten al Rusiei, a vândut muniție de război în valoare de 800 de milioane de euro, care a ajuns în Ucraina

Serbia a intensificat în mod discret vânzările de muniție către Occident, care ajung în final să consolideze apărarea Ucrainei, chiar dacă este una dintre cele două țări europene care susține Rusia.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.