Guvernul Bolojan introduce "taxa Temu": Toate coletele aduse din afara UE vor fi taxate, dacă valorează sub 150 euro

62352871
Shutterstock

Ministerul Finanţelor propune introducerea unei taxe fixe, în cuantum de 25 de lei, pentru coletele care ajung în ţară din afara Uniunii Europene şi care valorează maximum 150 de euro.

Măsura este luată în contextul în care numărul coletelor venite în România prin intermediul platformelor de tip Shein și Temu a crescut spectaculos, în ultimii ani, de la câteva mii, la peste 200 de mii.

Taxa va fi plătită, practic, de către persoanele fizice care cumpără produse de pe aceste platforme, în sume mai mici de 150 de euro. Comenzile care depășesc această sumă nu vor fi taxate suplimentar.

Antreprenorii români s-au plâns, în repetate rânduri, că afacerile lor sunt puternic afectate de "invazia" de produse la prețuri mici și de calitate adesea îndoielnică de pe aceste platforme.

Problema este, de altfel, și în vizorul mai multor guverne europene, precum și al Comisiei Europene.

Vin și bani la buget

Pe de altă parte, Ministrul Finanţelor a precizat că, prin implementarea acestei măsuri, se aşteaptă ca suma adusă la bugetul de stat să fie de aproximativ 1,3 miliarde de lei.

„Propunem o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet de 150 de euro, iar această taxă va fi instituită printr-o conlucrare cu toate companiile de curierat care preiau aceste colete, astfel încât să prindem acolo şi coletele care vin direct din zone extracomunitare în România şi cele care vin prin alte hub-uri în România”, a declarat Alexandru Nazare, miercuri după amiază.

Propunerea instituirii noii taxe vine în contextul în care, la nivel european, numărul coletele cu valori de sub 150 de euro, a crescut de la 1 miliard la 4 miliarde în ultimii patru ani, statisticile indicând că, în România, fluxul coletelor din afara spaţiului comunitar european a crescut de la aproximativ 3.000-4.000 de colete pe zi, la 225 de mii de colete pe zi.

Antreprenorii români, afectați de importurile masive

„Sunt foarte mulţi antreprenori români, vorbim de aproape 40 de mii de antreprenori români care vând în online şi care au fost profund afectaţi de această creştere a coletelor din zone extracomunitare. Sunt multiple efecte negative ale acestei invazii de produse din zona extracomunitară: sunt efecte de mediu, sunt efecte logistice, pentru că logistica de a muta atâtea colete la o creştere atât de mare este mult mai complicată, vorbim şi de riscuri în privinţa contrafacerii şi a verificării acestor colete, pentru că posibilităţile de a verifica un număr atât de mare de colete sunt mult mai mici şi resursele statului în această privinţă sunt mici”, a explicat Nazare.

Acesta a subliniat că firmele care vor să vândă şi care se stabilesc în România nu vor fi afectate de noua taxă.

„Evident că odată instituită taxa, cei care vor să-şi stabilească hub-uri logistice în România şi vor să distribuie din România, nu vor mai trebui să plătească aceşti bani. Îi invităm pe această cale, dacă vor să facă business în România, să vină să-şi stabilească hub-uri logistice în România”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Toate firmele care activează în România vor fi obligate să aibă cont în bancă şi card bancar. Anunțul ministrului Finanţelor

Toate societăţile comerciale care activează în România vor fi obligate să aibă cont la bancă şi card bancar.

Sindicaliștii, despre „marea greșeală” din legea Pilonului II de care guvernul Bolojan nu zice nimic: „Durează de 16 ani”

Cartel Alfa critică, miercuri, proiectul de lege care ar urma să stabilească modul în care românii vor avea acces la fondurile din Pilonul II, la care contribuţia este obligatorie.

Nazare recunoaște că impozitul minim pe cifra de afaceri a fost un eșec: Din estimare de 7 miliarde statul a încasat doar 1,2

Ministrul Finanțelor a recunoscut că impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) a fost un eșec. Alexandru Nazare spune că statul se aștepta la încasări de 5-7 miliarde de lei, dar a reușit să adune doar 1,2 miliarde.  

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.