Malaysia Airlines a pierdut doua avioane in doar sase luni. Analistii anticipeaza falimentul companiei

×
Publicitate

Aeronava MH17 cu 298 de persoane la bord, inclusiv membrii echipajului, a fost doborata de o racheta in estul Ucrainei. Imediat dupa aflarea vestii, indicii bursieri asiatici au luat-o la vale.

UPDATE 19:00 In mai putin de 6 luni, compania aeriana malaeziana a pierdut 2 avioane intercontinentale, cu 536 de oameni la bord. Nimeni nu s-ar fi gandit ca dupa disparitia fara explicatie a zborului de deasupra Oceanului Indian, inca un avion Boeing al companiei se va prabusi fara nici un supravietuitor. Deja apar specialisti care sustin ca operatorul aerian va da faliment, in timp ce expertii in aviatie se intreaba de ce compania aeriana nu si-a schimbat traseul ca sa ocoleasca Ucraina.

8 martie 2014. La mai putin de o ora de la decolare, un Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines dispare de pe radare deasupra Marii Chinei.

Decolase din Kuala Lumpur si ar fi trebuit sa ajunga la Beijing cu 239 de oameni la bord, de 14 nationalitati diferite.

Cautarile au inceput initial in Marea Chinei de Sud in apropierea Malaysiei, apoi au fost extinse si au ajuns pana in estul Australiei in Oceanul Indian. La 5 luni de la incident chiar si dupa implicarea FBI-ului si a armatelor din intreaga regiune din China si pana in Australia, avionul este tot disparut. La fel si cei 227 de pasageri si 12 membri ai echipajului.

Compania aeriana, una dintre cele mai mari din lume, cu o flota de 94 de aeronave, a trecut prin momente dificile. Iar acum e greu de spus daca va face fata si celui de-al doilea avion pierdut intr-un interval atat de scurt.

Dupa prabusirea aparatului Boeing 777 in Ucraina, Malaysian a pierdut in jumatate de an 510 pasageri si 27 de membri ai echipajului. Sunt cetateni din 19 tari, cei mai multi din India, Olanda, China si Malaysia.

"Sunt multi piloti care sunt ingrijorati de mult timp ca zboara peste aceasta zona de conflict", a spus corespondentul CNN, Richard Quest.

Compania aeriana din Malaysia nu este singurul operator care a avut 2 incidente in acelasi an.

In ultimii 10 ani, avioane ale Iran Air si Adam Air au fost implicate in cate 2 accidente pe an, insa numarul victimelor a fost de fiecare data semnificativ mai mic.

Pentru companiile americane cea mai neagra zi a fost 11 septembrie 2001, cand 2 avioane ale United Airlines si American Airlines au fost capturate de teroristi pentru atentatele din New York si Washington. Aveau in total 326 de persoane la bord, care au murit. Tot in 2001 un 3-lea avion American Airlines s-a prabusit cu 260 de oameni la bord, fara niciun supravietuitor.

Din 1930 si pana in prezent, 21 de companii aeriene au avut mai mult de doua incidente intr-un singur an. In 1986, Aeroflot a avut 3 avioane implicate in incidente in acelasi an, in urma carora s-au pierdut 196 de vieti.

Pentru aviatia din Romania cel mai negru an a fost 1995, cand o cursa Tarom s-a prabusit la Balotesti, iar un avion Banat Air a cazut in Italia. In total s-au pierdut 109 vieti.

Cea mai grava tragedie din istoria aviatiei a avut loc in 1977 pe aeroportul din Tenerife, unde s-au ciocnit doua avioane boeing 747 ale KLM si PanAM, incident in urma caruia au murit 583 de oameni.

Bursa s-a prabusit in acelasi timp cu avionul Malaysian Airlines

Nikkei a scazut la deschiderea sesiunii de la Tokyo, in dimineata urmatoare atacului, cu 1%, potrivit BBC. Indexul Hang Seng din Hong Kong a cunoscut si el o depreciere de 0,8% la deschidere, in timp ce Shanghai Composite a pierdut 0,4%.

Asa cum era de asteptat, actiunile Malaysia Airlines s-au prabusit cu nu mai putin de 11% vineri dimineata. Este a doua lovitura suferita in acest an de compania aeriana, care a mai pierdut in luna aprilie o aeronava Boeing. Zborul MH370 a disparut de pe radare cu 239 de oameni la bord deasupra Oceanului Indian, iar avionul nu a fost gasit nici pana acum.

Actiunile australiene au cunoscut si ele o scadere usoara in acest context. In schimb, in Statele Unite ale Americii, investitorii au inceput sa se indrepte masiv spre plasarile considerate sigure, in aur si certificate de tezaur, iar bursa a terminat vizibil pe minus, atat pe fondul evenimentului aviatic din Ucraina, cat si a tulburarilor din Fasia Gaza, unde Israelul a inceput o ofensiva terestra de proportii.

Principalele actiuni europene au deschis in scadere sedinta de tranzactionare de vineri, ca urmare a ingrijorarii investitorilor privind agravarea conflictului dintre Ucraina si Rusia, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Cotatiile companiilor aeriene Air France-KLM si Deutsche Lufthansa au scazut cu cel putin 1,5%, dupa ce au anuntat ca vor evita zborurile prin spatiul aerian din estul Ucrainei. Actiunile producatorului suedez de camioane Volvo au scazut cu 4,4%, in urma publicarii rezultatelor financiare semestriale, mai slabe decat anticipau analistii.

Indicele Stoxx Europe 600 a scazut cu 0,6%. Stoxx 600 a pierdut 0,9% joi, dupa ce un oficial ucrainean a declarat ca separatistii prorusi din estul tarii au doborat un avion de pasageri.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a deschis in scadere cu 0,4%, DAX (Frankfurt) a pierdut 0,7%, iar CAC 40 (Paris) a inregistrat un declin de 0,6%.

Urmariti acest subiect si pe Twitter -> @StirileProTV

Sinteza evenimentelor:

-► Un avion Boeing 777, care zbura pe ruta Amsterdam Kuala Lumpur (Malaysia), s-a prabusit in estul Ucrainei, foarte aproape de frontiera cu Rusia. In momentul incidentului, aparatul traversa zona in care au loc confruntari violente intre armata ucraineana si rebeli.

-► Toate cele 298 de persoane care se aflau la bord (pasageri si membri ai echipajului) au murit. Cele mai multe dintre victime sunt olandezi: 154. Ministerul Afacerilor de Externe de la Bucuresti anunta ca nu exista nici un roman printre pasageri.
 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Noul proiect al Codului Fiscal: Ministerul Finantelor renunta la majorarea impozitelor pe masini, terenuri si case

Ministerul Finantelor sustine ca renunta la majorarea impozitelor pentru masini, terenuri si case.

Ingroapa Facebook si Twitter. Reteaua de socializare care te plateste pentru ceea ce postezi pe contul tau

Pentru a incuraja utilizatorii, reteaua propune ca acestia sa fie platiti.

Pozitia FMI in cazul reducerii CAS. Ce spunea directorul de comunicare inainte de consultarile "televizate" de la Cotroceni

FMI impartaseste obiectivul de a reduce povara mare a taxelor pe forta de munca, pentru a stimula angajarile, dar Fondul trebuie sa inteleaga cum intentioneaza Guvernul sa compenseze deficitul de venituri, a declarat Gerry Rice, directorul de comunicare.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.