Analiză Bloomberg: Apogeul creşterii economiei în Cehia, Ungaria, România şi Polonia s-a încheiat

61934154
iStock

Avansul economiei în Europa Centrală şi de Est (CEE) a încetinit probabil în primul trimestru din 2018, deoarece majorarea cheltuielilor, stimulată de creşterea salariilor, nu a reuşit să compenseze producţia industrială mai redusă.

Dintre cele şase state care vor publica marţi datele privind PIB-ul, Cehia, Ungaria, România şi Polonia vor raporta probabil o creştere mai redusă decât în trimestrul patru din 2017, în timp ce expansiunea în Bulgaria şi Slovacia a accelerat, arată rezultatele unui studiu realizat de Bloomberg în rândul economiştilor.

Întregul grup va depăşi avansul zonei euro - cel mai mare partener comercial al regiunii - care se estimează că va înregistra o creştere de 2,5% în primul trimestru din 2018.

Nivelul record scăzut al şomajului şi stimulentele fiscale au sprijinit cheltuielile de consum şi avansul economiei, din statele baltice şi până la Marea Neagră. Totuşi, economiştii cred că avansul economiei a atins nivelul de vârf, iar politicile fiscale şi monetare se vor înăspri, pe fondul reapariţiei inflaţiei.

Comisia Europeană (CE) estimează o încetinire economică anul acesta pentru toatele foste state comuniste din UE, cu excepţia Bulgariei şi Slovaciei.

"Anul trecut, avansul economiei a atins nivelul de vârf pentru majoritatea ţărilor, în special datorită majorării consumului. Dar nu cred că asta va ajuta şi în viitor - a fost un motor puternic al creşterii economiei româneşti, dar chiar şi acolo a încetinit considerabil anul acesta, în timp ce în alte ţări datele fiscale nu sugerează o relaxare fiscală semnificativă", a apreciat Zoltan Arokszallasi, analist la Erste Bank Ungaria.

România, ţară membră a UE cu cel mai rapid ritm de creştere în 2017, a continuat să conducă grupul, chiar dacă expansiunea a încetinit la 5,5%, de la 6,7% în trimestrul patru din 2017.

Boom-ul consumului gospodăriilor, sprijinit de reducerile de taxe şi de majorarea salariilor, se atenuează gradual, iar cea mai rapidă inflaţie din ultimii cinci ani a determinat deja trei majorări ale ratei dobânzii. Deşi sunt estimate noi creşteri ale costurilor de împrumut, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat săptămâna trecută că instituţia nu va majora "prea mult" dobânda pentru a evita o frânare a creşterii.

Polonia, cea mai mare economie a regiunii, ar urma să înregistreze un avans de 4,8%, uşor sub nivelul din trimestrul patru din 2017, deoarece cheltuielile de consum se normalizează, după stimulentele fiscale.

Expansiunea Slovaciei va accelera probabil uşor la 3,6% în primul trimestru din acest an. Guvernul se aşteaptă ca PIB-ul să înregistreze un avans de peste 4% în 2018 şi în 2019, după demararea producţiei la noua fabrică Jaguar Land Rover.

Încetinirea în industrie, reflectată şi de reducerea excedentului comercial, a afectat probabil expansiunea Cehiei. În timp ce cheltuielile de consum rămân solide, pe fondul celui mai scăzut şomaj din UE, economia probabil a crescut cu 4,8%, de la 5,5% în trimestrul patru din 2017.

Şi avansul Ungariei a încetinit probabil la 4,2%, de la 4,4%. Guvernul vrea să adopte stimulente fiscale pentru a-şi atinge ţinta de creştere de 4,3% în 2018 şi de peste 4% anual până în 2022.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61959862
Cât ne costă la alimente și utilități inflația cu o valoare record. Tăriceanu: ”Nu mi-e frică”

Preţurile au crescut luna trecută cu o valoare record pentru ultimii 5 ani. Institutul Naţional de Statistică a anunţat luni că inflaţia pe aprilie a urcat la peste 5,2% faţă de aprilie 2017.

61959157
Bloomberg: România, Croaţia şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din UE, se gândesc la adoptarea euro

Cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene şi-au propus să adere la zona euro, informează Bloomberg.

61909034
Cel mai căutat loc de muncă în Marea Britanie. Experţii s-au declarat surprinşi

Şofer pe ambulanţă, director de pompe funebre, model şi bibliotecar se numără printre cele mai căutate locuri de muncă în Marea Britanie, potrivit unui studiu realizat recent de o agenţie de recrutări online, a anunţat luni Press Association.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.