Alexandru Nazare a declarat, marţi, la lansarea volumului „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergenţă nominală” de la Banca Naţională a României, că ar trebui să existe linii roşii, care să fie respectate indiferent ce se întâmplă cu ciclul politic, scrie news.ro.
„Consolidarea nu ne este impusă, nu ne este cerută nici de Comisie, nici de agenţii, nici de alţi factori externi. E vorba de ambiţia noastră de a avea o economie mai puternică, de a juca un rol în regiunea asta economică despre care vorbim de ani de zile. Dar trebuie să şi o exercităm. Şi asta nu poate să vină din afară. Vine totdeauna din interior. Şi pentru aceasta avem nevoie de mai mult curaj şi de mai mult consens, de o înţelegere mai largă că anumite elemente legate de politica economică nu fac, nu ar trebui să facă parte din zona de conflict politic extrem. Că avem nevoie de nişte linii roşii pe care să le ţinem, indiferent ce se întâmplă cu ciclul politic”, a explicat ministrul interimar al Finanţelor.
Cât timp mai rămâne România în procedura de deficit excesiv
El s-a întrebat cât timp mai doreşte România să rămână în procedura de deficit excesiv.
„Sunt foarte importante aceste lucruri ca să putem să facem saltul următor şi suntem într-o intersecţie foarte importantă pentru consolidarea noastră. Cam cât vrem să stăm în procedura de deficit excesiv? Probabil că vom sta 10 ani. Cât vrem să stăm? 15 ani? Nu ne-am săturat, cam cât am fost penalizaţi de faptul că am stat în această procedură? Cu câtă credibilitate se uită investitorii - vrem investiţii, dar cu câtă credibilitate se uită investitorii la România, care persistă în această procedură”, a subliniat Alexandru Nazare.
El a precizat că, pentru a adera la euro în 2035, România trebuie să iasă din procedura de deficit excesiv până în 2030.
„Vrem ca în următoarea decadă să aderăm la euro. Până în 2035. Ca să aderăm la euro, trebuie să ieşim din procedura de deficit excesiv în 2030 şi mai avem nevoie, bineînţeles, de nişte ani de zile pentru a pregăti aderarea la euro. Şi de ce aderarea la euro este o ţintă mult mai bună de ţară, o ancoră mult mai importantă decât consolidarea în sine, pentru că ea antrenează şi competitivitatea economiei. Ne forţează să ne uităm şi la cum întărim competitivitatea şi nu doar cum facem consolidarea, care este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru creşterea economică”, a detaliat Alexandru Nazare.