Euro se întăreşte din nou până la 3,57 lei

60139020

Leul a continuat şi ieri să se deprecieze semnificativ în raport cu euro, pe piaţa interbancară, şi cursul de referinţă calculat de Banca Naţională a urcat cu 6,43 bani, de la 3,5001 lei/euro la 3,5644 la lei/euro, ca urmare a conflictului din Georgia.

Banca Centrală Europeană a calculat un curs chiar mai mare, de 3,5735 lei pentru un euro, în condiţiile în care culege datele de pe piaţă mai târziu decât BNR. Analiştii au avertizat de săptămâna trecută că aprecierea leului nu este bazată pe fundamente economice, fiind astfel vulnerabilă la orice schimbare de sentiment din partea investitorilor străini.

Se dovedeşte astfel că întărirea leului de săptămâna trecută fusese provocată de capitaluri pe termen scurt atrase de dobânda majorată de BNR la 10,25% şi care pot fi retrase la fel de repede cum intră pe piaţă. Euro a atins iesi un maxim de 3,5823 lei, în timp ce minimul şedinţei înregistra în prima parte a şedinţei de tranzacţionare a fost de 3,53 lei. După amiază, cotaţiile se situau la 3,5641/3,5696 lei pentru un euro.

Primele tranzacţii de pe piaţa valutară interbancară au fost realizate la 3,5325 - 3,5350 lei/euro, paritatea leu/euro fiind în imediata apropiere a nivelului de la finele şedinţei de vineri, când euro a fost cotat la 3,5335 lei. Ulterior, în numai jumătate de oră rata de schimb a urcat pentru scurt timp la 3,5830 lei/euro, iar în jurul orei 10:40, cursul a fost de 3,5710 - 3,5725 lei/euro. Până la jumătatea şedinţei, paritatea leul/euro s-a menţinut uşor peste 3,56 unităţi, astfel că, la ora 13:00, euro a fost cotat la 3,5630 - 3,5650 lei. 

„Leul s-a aliniat la deprecierea valutelor din regiune, după ce în cursul săptămÂnii trecute s-a decorelat de scăderea acestora. Conflictul din Georgia i-a îndepărtat pe investitori de monedele statelor emergente, jucătorii fiind foarte prudenţi la cumpărarea acestor valute”, a afirmat un dealer. Ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase pe o zi sunt de 13,08% - 13,58 %, iar pentru sumele plasate pe o perioadă de o săptămână sunt de 13,06% - 13,56%.

„Piaţa este volatilă şi puţin lichidă, investitorii fiind foarte prudenţi la cumpărarea de lei. Deprecierea monedei naţionale este mai accentuată faţă de cea a valutelor din regiune, întrucât în cursul săptămânii precedente monedele statelor emergente s-au depreciat faţă de euro, în timp ce leul s-a întărit semnificativ. Acum leul se aliniază la evoluţia negativă a valutelor din regiune”, a afirmat dealerul unei bănci.

Cursul de referinţă anunţat vineri de BNR fusese de 3,5001 lei/euro, cu 2,82 bani peste paritatea de joi, când euro a fost cotat la 3,4719 lei, scrie Ziarul Financiar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60139010
Petrom ieftineşte din nou benzina şi motorina

Petrom va reduce luni, cu patru bani pe litru, preţul benzinei şi cu şapte bani pe cel al motorinei, potrivit companiei petroliere.

60139012
Noua modalitate de facturare a gazelor, scumpire mascată

De când plătim energia din gaz şi nu metrii cubi consumaţi, facturile au crescut peste noapte cu vreo câteva procente.

60139069
Cererea şi producţia de petrol la nivel mondial vor creşte în 2009

Cererea de petrol la nivel mondial va creşte în 2009 cu puţin peste estimările iniţiale, dar va avansa şi producţia, potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), citat de Reuters.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.