Aflați că multe dintre faptele noastre sunt dictate de emoții… și de bacterii! Așa cum există o amprentă tactilă pentru fiecare individ și coloniile de bacterii cu care conviețuim sunt unice.
De la siluetă până la preferințele alimentare, starea de bine și sănătatea, totul este influențat de bacterii!
**Bacteriile intestinale au de 150 de ori mai multe gene decât ființa umană, iar această amprentă genetică enormă se numește microbiom și ne marchează existența! S-a demonstrat că intestinul persoanelor supraponderale găzduiește mai multe bacterii capabile să digere glucoza, deci se vor îngrășa mai ușor.
**De bacteriile intestinale depinde și rezistența la substanțe toxice- avem bacterii care influențează capacitatea ficatului de a elimina toxinele din medicamente. Alimentele au efect benefic tot pe bază de microbiom: soia asigură protecție împotriva cancerului și bolilor cardiovasculare la peste 50% dintre asiatici. În cazul europenilor acest efect scade la 25-30% pentru că intestinele occidentalilor nu au bacterii capabile să metabolizeze complet soia.
**Poftele și plăcerile sunt și ele individuale și nu țin de voință, ci de neuroștiință. În creier există așa numitul sistem de recompensă, niște arii cerebrale care se aprind în momentul în care experimentăm ceva plăcut. De reținut că suprafața sistemului de recompensă variază de la un individ la altul și cu cat este mai întins, cu atât avem nevoie de mai multă plăcere. Deci nu vă învinovățiți dacă apelați mai mult și mai des la elemente care provoacă plăcere, înseamnă că sistemul vostru de recompensă este mai dezvoltat decât la alții.
**Satisfacerea acestor zone cerebrale este obligatorie, nu opțională; dacă nu atingem echilibrul biochimic la nivelul creierului, nu se instalează starea de bine, apare depresia și nu mai putem funcționa. Și pentru că mâncarea este cea mai accesibilă și mai folosită sursă de plăcere, ne vom îngrășa! Nu pentru că vrem, ci pentru că nu știm să ne satisfacem sistemul de recompensă cu alte surse de plăcere, nealimentare.
Cu cât suntem mai fragili, mai timizi și mai nesiguri, cu atât vom mânca mai mult
**Știați că trăsăturile de caracter determină apetitul? Relația cu mâncarea trădează sensibilitatea sufletului nostru. Cu cât suntem mai fragili, mai timizi și mai nesiguri, cu atât vom mânca mai mult- ca și cum mâncarea ne-ar proteja de agresivitatea celor din jur. Persoanele lipsite de emoții, dure, dominatoare și sigure pe sine vor avea o relație rece și distantă cu mâncarea. Ele refuză să aibă slăbiciuni, motiv pentru care vor controla comportamentul alimentar prin forță și rațiune.
**Mai greu este pentru cei hiper-empatici, neadaptați, imaturi emoțional, care nu știu nici ce vor, nici cum să ceară… În această confuzie de senzații și nevoi devin introvertiți, se izolează și mănâncă. Nu este vorba de foamea corpului, ci de o foame a sufletului care vrea să trăiască, dar nu știe cum… E o frică de a simți și când simți prea mult ai tendința sa acoperi totul cu mâncare ca să fii în siguranță.
**Dacă nu reușim să evoluăm emoțional, dacă nu ajungem să ne cunoaștem trăirile și să le acceptăm, dacă ne e frică să ne satisfacem plăcerile, atunci o să mâncăm! Și o să ni se pară că avem o problemă cu mâncarea, când de fapt problema e că nu știm nimic despre ființa noastră și o îndopăm cu mâncare ca să tacă, să uităm de ea. Mâncatul emoțional nu ascunde o lipsa de voință, ci o lipsă de iubire. Este dovada că nu primim suficientă atenție și afecțiune, că suntem nefericiți, singuri și triști.
**Si asta nu e totul: ne refugiem în mâncare și ne învinovățim că nu avem voință ca să rezistăm ispitelor alimentare. Când de fapt mâncarea este singura alinare pe care un corp neiubit și un suflet neînțeles o mai primește! Din relația cu mâncarea se vede cat suntem de echilibrați la capitolul emoțional. Cu cat vă acuzați mai mult, cu atât suferința se adâncește. Iar cura de slăbire nu rezolvă problema, ci o agravează. Nu porniți un război împotriva mâncării, împăcarea cu sine este soluția. Kilogramele în plus dispar când ne simtim bine în pielea noastră!