(P) Irina Bârcă, medic primar oftalmolog în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria - soluții de oftalmo-estetică

×
Publicitate

Privirea este primul lucru pe care îl observăm la ceilalți și adesea primul semn al oboselii sau al îmbătrânirii.

Pleoapele căzute, cearcănele adânci sau ridurile din jurul ochilor pot trăda nu doar vârsta, ci și starea generală de sănătate sau cea emoțională a unei persoane. În jurul vârstei de 45–55 de ani, multe femei observă schimbări în aspectul feței, accentuate de menopauză: pielea își pierde din elasticitate, țesuturile se lasă, iar privirea capătă un aspect îmbătrânit.

Aceste transformări au cauze profunde, însă în ultimii ani tot mai multe persoane apelează la soluții de oftalmo-estetică, o ramură aflată la granița dintre oftalmologie și estetică. Aceasta include intervenții minim invazive, iar scopul nu este doar estetic, ci și funcțional, pentru că uneori pleoapele grele pot afecta câmpul vizual sau confortul zilnic.

Vorbim cu dr. Irina Bârcă, medic primar oftalmolog în cadrul rețelei de sănătate Regina Maria, despre când este recomandat să apelăm la soluții de oftalmo-estetică.

În primul rând, ce este oftalmo-estetica și cui se adresează mai exact?

Oftalmo-estetica este o ramură a oftalmologiei, la granița între oftalmologie și estetică, care are la bază adesea o problemă funcțională a pacientului și o rezolvare cu beneficii estetice. Se adresează atât femeilor, cât și bărbaților, care au o problemă funcțională – de exemplu, limitarea câmpului vizual periferic sau simptome de tip sindrom de ochi uscat. Există, desigur, și partea estetică: dorința pacientului de a arăta mai tânăr, cu o privire mai deschisă și un aspect general îmbunătățit.

Ce intervenții intră în această categorie?

Intervențiile minim invazive includ injectări cu botox sau acid hialuronic, peeling-uri, iar în plan chirurgical – blefaroplastia superioară și inferioară. Odată cu vârsta, pielea își pierde elasticitatea și fermitatea, în special la nivelul pleoapelor. Se asociază și scăderea nivelului de estrogeni, calitatea mai slabă a colagenului, ceea ce duce la un aspect obosit și îmbătrânit.

În cazul femeilor la menopauză, cum se accentuează aceste procese?

Pielea are o calitate mai slabă a colagenului, fermitatea scade, ridurile se accentuează, iar pleoapele pot cădea. De asemenea, apar frecvent pungile sub ochi. Aceste probleme pot apărea și în cazul bărbaților, iar vârsta este un factor principal, alături de modificările hormonale, chiar dacă acestea sunt diferite de cele ale femeilor.

Cum aflăm ce fel de intervenție ni se potrivește?

Pacientul trebuie să înceapă cu o autoevaluare sinceră, apoi urmează consultul oftalmologic. Se verifică ochii, câmpul vizual, vederea periferică, calitatea filmului lacrimal și se stabilește dacă problema este estetică, funcțională sau ambele.

Ce este blefaroplastia și ce presupune?

Este o intervenție chirurgicală realizată la pleoapa superioară sau inferioară. Se excizează excesul de piele, uneori și grăsime sau mușchi. Durează 30–45 de minute pentru pleoapa superioară și 1–2 ore pentru cea inferioară. Cicatricile sunt ascunse în pliul pleoapei sau invizibile datorită abordului transconjunctival. Pe lângă aspectul întinerit, are beneficii funcționale: deschiderea câmpului vizual periferic și îmbunătățirea sindromului de ochi uscat.

Cum decurge recuperarea?

În primele 48 de ore apar edem și vânătăi. Recuperarea durează 2–3 săptămâni. Pot apărea uscăciune oculară și fotofobie, dar acestea se tratează cu unguente, lacrimi artificiale și ochelari de soare.

Este posibil să apară complicații sau să fie nevoie să repetăm intervenția?

Ca în orice chirurgie, există riscuri, dar sunt rare și minimizate prin evaluare corectă și respectarea indicațiilor. Rezultatele blefaroplastiei durează în medie 10 ani, în funcție de elasticitatea pielii și tipul de colagen.

Care sunt miturile legate de această intervenție?

Printre cele mai frecvente: teama de „față mirată” (nefondată, pentru că nu se face lifting, ci doar excizie de piele), cicatricile vizibile (în realitate ascunse), ideea că rezolvă și ridurile din jurul ochilor (acestea necesită botox), faptul că e doar pentru femei (fals, se adresează și bărbaților) sau că are efect permanent (în realitate durează circa 10 ani).

Ce este toxina botulinică și când se folosește?

Este o neurotoxină produsă de bacteria Clostridium botulinum. Se folosește terapeutic (migrene, blefarospasm, strabism, hiperhidroză, incontinență urinară) și estetic, pentru relaxarea mușchilor care produc ridurile de expresie.

Este recomandat botoxul la vârste foarte tinere?

Unele persoane îl fac preventiv de la 18 ani, însă eu recomand doar atunci când ridurile devin vizibile și deranjante. Nu în scop preventiv, pentru că este totuși o neurotoxină.

Cât de important e să alegem specialistul potrivit?

Esențial. Medicul trebuie să cunoască foarte bine anatomia feței și vascularizația pentru a preveni complicațiile. Este recomandat să apelăm la un medic, nu la un tehnician estetic, mai ales pentru botox și blefaroplastie.

Ce recomandați unei femei de 50 de ani care nu se mai recunoaște în oglindă?

Să fie realistă în așteptări, să facă o autoevaluare și apoi un consult oftalmologic. Împreună cu medicul va stabili ce intervenții îi pot aduce un aspect mai proaspăt și natural. Aceleași recomandări și pentru bărbați. Diferența este că femeile se prezintă de obicei mai devreme (45–50 de ani), în timp ce bărbații mai târziu (50–55 de ani). În ultima perioadă, tot mai mulți bărbați se prezintă pentru astfel de intervenții – raportul este aproximativ 60% femei și 40% bărbați. Grija față de sine este importantă pentru ambele sexe, iar soluțiile de oftalmo-estetică au beneficii atât funcționale, cât și estetice.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Aparatul care „citește” mișcările gurii și ajută medicii să reconstruiască dinții cu precizie. Imaginile obținute sunt 4D

Imagini în mișcare, atunci când mestecăm, ori vorbim, pot fi înregistrate ușor în prezent. Mișcările ajută medicii să reconstruiască anatomic dinții.

Mâncatul sănătos nu trebuie să fie scump. Cum transformi fasolea, cartofii sau lactatele în mese nutritive și echilibrate

Avem impresia că o alimentație echilibrată este accesibilă doar celor cu posibilități financiare sau cunoștințe nutriționale. Credem că mâncarea sănătoasă nu poate fi la îndemâna oricui, este scumpă sau greu de procurat.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 28 septembrie 2025

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 28 septembrie 2025

Recomandări
Energia produsă la Rovinari, de 2-3 ori mai ieftină decât cea importată. Cât costă un megawatt-oră

În plină criză energetică, România mizează din nou mai mult pe centralele pe cărbune. La Rovinari funcționează acum trei capacități de producție, în loc de două pentru a acoperi o parte din deficitul generat de oprirea Unității 2 de la Cernavodă. 

Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.