Cât de des trebuie făcută ecografia mamară. Medicii spun că este nevoie de controale regulate

×
Publicitate

Controalele medicale regulate sunt extrem de importante. Ecografia mamară este recomandată o dată pe an, de la cele mai tinere vârste, inclusiv în lipsa unor simptome.  

Această ecografie înseamnă prevenție eficientă pentru cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor. Explicații la Doctor de bine.

Cancerul de sân este un termen generic pentru multe boli. După suspiciunea ecografică sau mamografică, medicul radiolog sau medicul chirurg fac puncție-biopsie. Iau fragmente din țesutul tumoral. Ulterior, medicul anatomo-patolog le evaluează la microscop. Acesta dă diagnosticul de certitudine.

Există însă caracteristici ale celulei tumorale pe care nu le vede microscopul. De aceea e nevoie de anticorpi care se leagă de receptori ai celulei tumorale și care dau astfel informații pentru medicul oncolog.

Daniela Zob, medic primar oncologie medicală: „Asta este imunohistochimia - ne arată dacă la nivelul celulei există diverși receptori hormonali de estrogen sau progesteron sau receptorul HER, care implică o agresivitate crescută. Uneori nici această analiză nu e suficientă, așa că medicii fac așa numita hibridizare. Toate analizele sunt esențiale pentru tratamentului oncologic țintit. Factorii predictivi sunt cei care prezic răspunsul la tratament. Ajutorul nostru în tot ce se întâmplă e sistemul imun, care are rol de a distruge, de a elimina celulele tumorale. De la supraviețuiri de ordinul lunilor, în cancerul metastatic de sân, acum depașim 10 ani fără niciu fel de probleme dacă apare răspuns. Totul e legat de rezistența pe care o capătă celulele tumorale”.

Toate tratamentele decise de comisia oncologică, fie că e vorba de chimioterapie, imunoterapie, radioterapie și intervenție chirigicală, încearcă să aducă pacienta la un stadiu incipient al bolii.

Daniela Zob, medic primar oncologie medicală: „Cu cât lucrurile se întâmplă mai devreme cu atât lucrurile sunt mai bune pentru toată lumea. Nu apucă celula tumorală să se înmulțească și să își facă rezistență, nu apucă să își facă vase de sânge și să apară micrometastaze. Nu putem să le vedem imagistic. Celulele care se cantonează și se opresc în filtre, în capilarele de la nivelul ficatului, plămânului, oaselor ori creierului”.

O ecografie de sân se face în fiecare an, în lipsa simptomelor. De la cele mai tinere vârste. De la 40 de ani, ecografia va fi coroborată cu mamografia, la intervalul de timp recomandat de medicul radiolog. Prevenție în acest tip de cancer înseamnă controale regulate, care pot să detecteze o eventuală tumoră în stadiu incipient.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62305657
Dietele și memoria celulară. De ce ne îngrășăm mai repede după ce am slăbit

După o dietă, senzația de foame va fi mare, senzația de sațietate apare mai greu. Aceasta deoarece organismul se adaptează la noua greutate. În plus, celulele grase au memorie.

„Nu zgârietura produce cancer, cancerul era!”. De ce trebuie ca alunițele de pe corp să fie văzute de medic de două ori pe an

Dacă privim la microscop pielea a două persoane, vedem că celulele cu pigment, glandele sudoripare, glandele sebacee sunt complet diferite.

62353170
„La 25 de ani, o femeie are fertilitatea de la 35 de ani a bunicii ei”. Analize necesare pentru cuplurile care doresc copii

De ce a scăzut capacitatea reproducătoare a ambelor sexe? Cum afectează poluarea fertilitatea? Poluare înseamnă substanțe volatile, inclusiv din... acetonă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.