Zero calorii – conține apa. Culmea, consumă calorii odată ce o beți. Iată cum:

Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Apa e considerată și aliment; începând cu ingestia, deglutiția, transferul apei prin esofag, stomac, intestin se fac cu mișcare musculară, care consumă energie.”

Apa intră în celule prin așa-numita presiune osmotică.

Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „De aceea se consideră apa ca fiind un miracol al nutriției. Nu trebuie să fac nimic decât să beau apă. Este posibil să îți fie sete și creierul să perceapă că îi e foame, de aceea, când crezi că ți-e foame, prima oară bea apă. Doi – senzația de sațietate care apare. Stomacul percepe imediat că bei apă, se destind receptorii de presiune imediat și ai senzația de prea plin. De aceea părinții noștri spuneau: nu bea apă înainte de masă, ca să mănânci.”

Citește și
Sarea, inamicul tăcut al inimii. Ce spun medicii despre consumul zilnic: „Să ne dezobișnuim de educația din moși strămoși”

Singura precauție în privința acestui lichid vital este să-l beți încet, încet după efort.

În timpul efortului fizic crește tensiunea arterială. O cantitate mare de apă după efort o scade brusc. Crește riscul accidentului vascular. În timpul efortului fizic, apa se bea puțin câte puțin, pe tot parcursul efortului. La finalul efortului beți, la propriu, strop cu strop. Chiar dacă simțiți că vreți toată sticla de apă.

Hipotalamusul este centrul de comandă din creier. Când nu beți apă o vreme, receptorii din vasele de sânge îi spun că tensiunea scade și nivelul de sare este ridicat. Din această cauză, hipotalamusul crește secreția hormonului antidiuretic. Vasele de sânge se contractă și presiunea sângelui revine la normal. Hormonul antidiuretic îi spune rinichiului să absoarbă apa și să rețină săruri.

Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, doctor minerale: „Dacă ne referim strict la hidratare, se face cu apă și supe, ciorbe, pentru că sunt soluții în apă de nutrienți pe care organismul îi poate folosi. În carnea de pui și implicit în supa respectivă există un derivat natural de interferon, foarte puternic. Este de ajutor pentru sistemul imunitar și pentru organism.”

Rinichii vă cer o cană de apă pe oră, nu apă băută dintr-odată.