Programa la Română pentru Bacalaureat 2022. Ce autori trebuie învățați pentru examen

62198942
StirilePROTV

Absolvenții de liceu susțin anul acesta examenul de Bacalaureat 2022, iar primul test scris este la Limba Română.

Programa de la Limba Română de anul acesta este aceeași ca în 2021 și cuprinde mai mulți autori canonici care trebuie studiați.

Toți absolvenții de liceu, indifferent de profilul la care au studiat, trebuie să dea examen scris la limba și literature română. Materia pe care trebuie să o învețe este aceeași, dar subiectele vor fi diferite în funcție de profilul uman, tehnologic sau real.

Programa la Limba Română - Bacalaureat 2022

Potrivit programei la Limba şi literatura română, publicată de Ministerul Educației, această probă urmărește să evalueze competențele generale și specifice formate pe durata învăţământului liceal.

Programa este structurată pe două domenii mari și subiectele sunt la rândul lor împărțite la fel: literatura română și limbă şi comunicare.

La partea de literatură, conform programei şcolare în vigoare, examenul de Bacalaureat 2022 nu implică studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel puţin unui text din opera acestora. Textele literare la prima vedere pot aparţine atât autorilor canonici, cât şi altor autori studiaţi.

Ce autori trebuie studiați pentru Bac 2022

În programa de la limba română pentru Bac 2022 este prevăzută lista autorilor canonici care trebuie studiați:

• Mihai Eminescu
• Ion Creangă
• I. L. Caragiale
• Ioan Slavici
• G. Bacovia
• Lucian Blaga
• Tudor Arghezi
• Ion Barbu
• Mihail Sadoveanu
• Liviu Rebreanu
• Camil Petrescu
• G. Călinescu

Absolvenții trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti .

Competențe de evaluat la Limbă și comunicare

La partea de limbă și comunicare se verifică dacă absolvenții au competențe în ceea ce privește aplicarea, în diverse situaţii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice.Se evaluează și nivelul de constituire a mesajului: Nivelul fonetic, nivelul lexico-semantic, nivelul morfosintactic, nivelul ortografic şi de punctuaţie și nivelul stilistico-textual.

Structura subiectelor la Limba Română de la Bac 2022

În cadrul examenului, candidații trebuie să arate că sunt capabili să scrie un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) din program.

Proba scrisă la limba și literatura română este compusă din trei subiecte, fiecare cu câte un grad diferit de dificultate.

Primul subiect are două subpuncte și presupune citirea unui text nonliterar, la prima vedere, și rezolvarea câtorva cerințe pornind de la informațiile din acest text.

Subpunctul A va avea cinci întrebări, iar răspunsul se va regăsi în textul dat. Subpunctul B presupune redactarea unui text argumentative pornind de la o idee regăsită în textul respectiv.

Al doilea subiect începe cu un text literar (epic, liric sau dramatic) și are o cerință referitoare la genul sau curentul literar în care se încadrează fragmentul, caracterizarea scurtă a unui personaj, prezentarea perspectivei narative, prezentarea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice, stabilirea rolului notațiilor autorului sau altă cerință de acest gen.

Cel de-al treilea subiect presupune scrierea unui eseu de minimum 400 de cuvinte pornind de la o opera a unuia dintre autorii canonici prevăzuți în program.

Punctajul este următorul: subiectul I - 50 de puncte, subiectul II - 10 puncte, subiectul III - 30 de puncte.
Modele de subiecte la Română pentru Bac

Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie

• 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților
• 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

Probele orale de la Bac 2022

• 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
• 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
• 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
• 14 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

Probele scrise de la Bac 2022

• 20 iunie 2022: Limba și literatura română
• 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului
• 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării
• 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă

Afișarea rezultatelor la Bacalaureat 2022

• 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00)
• 27 iunie 2022: depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 –18:00
• 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
• 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Modele de subiecte pentru Bac 2022 la Limba Română

 Descarcă de mai jos modele de subiecte publicate de edu.ro.

Articol recomandat de sport.ro
„Nu știu dacă mai trăiește!” Un fost pilot de F1 se teme de ce este mai rău pentru Michael Schumacher
„Nu știu dacă mai trăiește!” Un fost pilot de F1 se teme de ce este mai rău pentru Michael Schumacher
Citește și...
Rezultatele finale la bacalaureat 2026. Cea mai mare rată de promovare din ultimii 17 ani. Noi note de 10 după contestații

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat au fost publicate cu o zi înainte de termenul stabilit inițial, de Ministerul Educației. După soluționarea contestațiilor, încă 2.600 de candidați au reușit să treacă de pragul mediei 6.

Rezultatele finale de la Bacalaureat 2026 au fost publicate. Rata de promovare a crescut după contestații

Rezultatele finale la bac 2026, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate duminică, 12 iulie, online. Aceste note sunt definitive și nu mai pot fi modificate, indiferent dacă sunt mai mari sau mai mici decât cele inițiale. 

Rezultate BAC 2026. Notele după contestații se afișează duminică, cu o zi mai devreme. Anunțul făcut de ministrul Educației

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a anunțat că rezultatele la Bac 2026 după contestații vor fi publicate astăzi, 12 iulie.

Recomandări
PSD îi cere premierului demis Bolojan să meargă la Bruxelles să ceară voie ca România să redeschidă centralele pe cărbune

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, îi cere public premierului interimar Ilie Bolojan să meargă la Bruxelles pentru a cere Comisiei Europene să permită României să redeschidă centralele electrice pe bază de cărbune din Valea Jiului.

FOTO și VIDEO. Armata a reușit să arunce în aer o stâncă, într-o operațiune fără precedent, pentru a devia cursul Dunării

Armata a reușit, luni, să detoneze și să distrugă stânca pentru blocarea Brațului Bala, într-o operațiune fără precedent, pentru devierea cursului Dunării.

Cod roșu de caniculă extins, temperatura urcă la 41 grade Celsius la umbră. Autoritățile activează planul de măsuri | HARTĂ

ANM a extins Codul roșu de caniculă pentru vestul țării, unde marți se vor înregistra 41 de grade Celsius la umbră. În cursul zilei de luni, doar sud-estul și parțial centrul scapă de caniculă. Ministerul Sănătății a activat planul de măsuri specifice.