Terorismul ar putea lovi din nou Franta, dar si alte tari europene. Anuntul facut de premierul francez, Manuel Valls

61741439

Franta trebuie sa se pregateasca de noi atentate, care ar putea avea loc si in alte tari europene, “in urmatoarele zile si saptamani”, a declarat luni prim-ministrul francez Manuel Valls, citat de AFP.

“Cunoastem ca exista operatiuni care se pregateau si se pregatesc inca, dar nu numai impotriva Frantei, ci si a altor tari europene”, a afirmat premierul francez pentru RTL, dar fara sa ofere alte precizari, a relatat Agerpres.

“Vom trai mult timp cu aceasta amenintare”, de aceea “trebuie sa ne pregatim”, a declarat Manuel Valls, subliniind ca atentatele comise vineri seara la Paris au fost “organizate, concepute, planificate in Siria”.

Dar epicentrul luptei impotriva Statului Islamic “nu este in Siria, ci in primul rand in Irak. Acolo se joaca viitorul”, a afirmat seful guvernului francez, citat de DPA.

Potrivit RTL, un individ cu numele Abdelhamid Abaaoud (27 de ani) a fost identificat drept comanditarul atentatelor de la Paris, unul dintre cei mai activi calai ai gruparii jihadiste Daech (acronimul arab al Statului Islamic) din Siria, potrivit publicatiei online 20 minutes.fr.

O serie de atentate au fost comise vineri seara in Paris, soldandu-se, conform celui mai recent bilant cu 132 de morti, dupa ce trei raniti spitalizati au incetat din viata duminica.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61741409
Serviciile secrete avertizeaza ca jihadistii folosesc reteaua PlayStation4 pentru a recruta si planui atacuri

VOIP, Facebook Messenger, Google Chat, WhatsApp par depasite - noul dispozitiv de comunicare pentru teroristi este PlayStation 4, scrie www.techworm.net.

61741395
"Nu ne este frica si nu ne vom schimba!" Parizienii care isi plang mortii arata ca raman uniti dupa lovitura teribila primita

"Atentatele nu vor schimba Parisul! Nu vor schimba Franta! Nu ne este frica! Vom lupta!" - asa incearca parizienii sa se impace cu teribila lovitura pe care tara lor a primit-o vineri seara, cand sapte teroristi au lansat atacuri coordonate in capitala.

61741390
Raid al politiei franceze in Strasbourg, in cautarea lui Salah Abdeslam. Presedintele Hollande: "Franta este in razboi"

Franta si Europa ar trebui sa fie pregatite pentru noi atentate, a avertizat premierul de la Paris, dupa ce omologul sau britanic a anuntat ca in ultima jumatate de an tara sa a dejucat 6 atacuri similare celor de vineri.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.