Peste 70 de milioane de americani și-au votat președintele. Cursă strânsă pentru Donald Trump și Joe Biden în statele cheie

×
Publicitate

Se strâng tot mai multe voturi anticipate în Statele Unite. Peste 70 de milioane de cetățeni și-au exprimat opțiunea, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale.

Având în vedere cele 70 de milioane de voturi deja exprimate, prezența la vot a ajuns la jumătatea celei înregistrate în total în anul 2016, conform BBC.

Donald Trump, preşedintele candidat, face turul statelor indecise care pot înclina balanţa victoriei.

Iar rivalul său, democratul Joe Biden, s-a încumetat chiar la o incursiune în fieful tradiţional al republicanilor.

Joe Biden: ”Nu sunt mulţi experţi care să fi ghicit acum patru ani că un candidat democrat la alegerile prezidenţiale din 2020 va face campanie în Georgia, în ultima săptămână dinaintea alegerilor".

După nesfârşitul şir de acuze cu care a fost bombardat de Trump, Biden a contraatacat chiar pe teritoriul republicanilor.

Şi-a numit rivalul "escroc" şi a spus că preşedintele a "capitulat" în fața pandemiei. "A mărturisit-o chiar şeful administraţiei prezidenţiale", a punctat candidatul democrat.

Joe Biden: "A spus, citez, "Nu vom controla pandemia". E o capitulare, înclinarea steagului. Este o fereastră spre adevărul şocant de la Casa Albă".

Donald Trump: "Voi oferi prosperitate cum nu s-a mai văzut şi un vaccin sigur care va eradica virusul şi va pune rapid capăt acestei pandemii".

Preşedintele candidat ia la rând statele care pot înclina balanţa victoriei. În Michigan, Trump i-a prevenit pe alegători.

Donald Trump: ”Aceste alegeri sunt o chestiune de supravieţuire economică pentru Michigan. Dacă (Biden) câştigă, va creşte taxele la un nivel cum nu s-a mai văzut. El a spus-o. Este primul candidat pe care l-am văzut să promită: "Vă voi creşte taxele!".

Aproape nimeni nu respectă precauții elementare la mitingurile electorale ale republicanului, care continuă să susțină că pandemia e pe ducă, în contradicție cu toți experții.

Donald Trump: „A propos, din 4 noiembrie (după alegeri), n-o să mai vorbească nimeni de COVID.”

Melania Trump: ”Nu sunt de acord mereu cu felul în care spune lucrurile”

 

Şi prima doamnă a făcut campanie electorală pentru Donald Trump. Dar, în premieră, pe cont propriu, la un miting într-un stat cheie, Pennsylvania.

Melania Trump: "Nu sunt de acord mereu cu felul în care spune lucrurile. Dar este important pentru el să vorbească direct cu oamenii pe care îi serveşte".

Dintre cei peste 70 de milioane de alegatori care au votat deja anticipat, peste 46 de milioane şi-au exprimat opţiunea electorală prin poştă.

Asta înseamnă că ar putea dura zile sau săptămâni până vor fi contabilizate toate voturile prin corespondenţă.

Astfel, nu e sigur dacă numele câştigătorului va putea fi anunțat imediat.

Donald Trump: "Ar fi foarte, foarte corect şi foarte frumos dacă un câştigător ar fi declarat pe 3 noiembrie, în loc să se numere buletinele de vot vreo două săptămâni, ceea ce este total nepotrivit".

Sistemul electoral american face ca anumite state mai puţin populate să joace un rol important în alegerea preşedintelui.

Iar cursa în anumite state-cheie, cum sunt Arizona, Florida sau Carolina de Nord, este în continuare strânsă.

Republicanii invocă drept teme de interes economia și locurile de muncă, iar democrații - criza climatică și injustiția rasială, chiar dacă nici unii, nici alții nu-i prea simpatizează pe candidați.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62155406
Cine este Tony Bobulinski, fostul militar care a făcut dezvăluiri despre afacerile familiei Biden

Tony Bobulinski, partenerul de afaceri al lui Hunter Biden, a oferit un interviu pentru FOX News, în care a dat detalii despre relația pe care a avut-o cu fiul contracandidatului lui Donald Trump, Joe Biden.

62155240
QAnon, mișcarea teroristă care îl susține pe Trump. Mărturiile tulburătoare ale unui fost adept

Statele Unite sunt controlate de traficanți de copii, pe care doar președintele Donald Trump îi poate învinge. Această teorie fantezistă, propagată pe internet de mișcarea QAnon, adună tot mai mulți adepți.

62155200
Miliardarul Michael Bloomberg finanţează ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

Miliardarul Michael Bloomberg intenţionează să cheltuiască circa 15 milioane de dolari pentru a-l ajuta pe candidatul democrat Joe Biden să îl învingă pe preşedintele republican Donald Trump în Texas şi Ohio pe parcursul ultimei săptămâni de campanie.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.