Miliardarul Michael Bloomberg finanţează ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

62155200
Getty

Miliardarul Michael Bloomberg intenţionează să cheltuiască circa 15 milioane de dolari pentru a-l ajuta pe candidatul democrat Joe Biden să îl învingă pe preşedintele republican Donald Trump în Texas şi Ohio pe parcursul ultimei săptămâni de campanie.

Informația a fost făcută publică de un consilier al omului de afaceri, citat de New York Times, conform Reuters.

Bloomberg, fost primar al oraşului New York şi fost candidat în alegerile primare democrate câştigate de Biden, a promis că va cheltui până la 100 de milioane de dolari din averea personală pentru a susţine campania lui Biden pentru alegerile de la 3 noiembrie.

Bloomberg a ţintit Florida ca stat în care să investească pentru reclamă în favoarea lui Biden, însă luni a decis să adauge Texas şi Ohio pentru o campanie publicitară la televiziune, după ce echipa sa a prezentat date din sondaje care arată că fostul vicepreşedinte are şanse să câştige şi în cele două state, a scris New York Times.

El va intensifica de asemenea publicitatea pro-Biden şi în Florida, se mai arată în articol.

"Considerăm că Florida poate fi câştigată în cele din urmă şi analizăm oportunităţi suplimentare pentru a extinde această hartă", a declarat Howard Wolfson, consilier al lui Bloomberg.

„În opinia noastră, Texas şi Ohio prezintă cele mai bune oportunităţi de a face asta", a adăugat el.

Wolfson şi echipa lui Bloomberg nu au răspuns încă unei solicitări a Reuters de a confirma informaţia.

Trump a câştigat în Texas şi Ohio la alegerile din 2016, iar menţinerea celor două state este crucială pentru perspectivele sale de a fi reales.

Ca al doilea şi al şaptelea cele mai populate state, ambele sunt esenţiale în cursa de la un stat la altul care decide competiţia prezidenţială.

Trump a fost favorit în ambele state la începutul campaniei. Niciunul dintre state nu a fost bombardat cu tipul de reclamă televizată care a dominat state aproape la fel de divizate, ceea ce înseamnă că o cheltuială de campanie pe final ar putea fi eficientă, a scris New York Times.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Donald Trump ar putea concedia directorii FBI și CIA dacă este reales. Ce implică aceste decizii

În cazul în care Donald Trump va mai câștiga un mandat la Casa Albă în urma alegerilor din noiembrie, ar putea concedia mai mulți oficiali americani aflați la conducerea birourilor de informații.

Joe Biden: Rusia, cea mai mare ameninţare pentru SUA. Ce a spus despre China

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a declarat într-un interviu difuzat duminică la postul CBS News că Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii SUA, iar China - principalul competitor, informează EFE.

Înaintea alegerilor prezidenţiale, Donald Trump promite că pandemia ”e aproape gata”

Cu opt zile înaintea alegerilor prezidenţiale, aproape 60 de milioane de americani au votat anticipat. Fapt care sugerează că, la acest scrutin, s-ar putea înregistra cea mai mare prezență din ultimul secol.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.