Dăncilă iese la atac: „Iohannis se teme de o confruntare cu mine”

Viorica Dancila

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a afirmat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis "trăieşte în altă lume", "undeva în stratosferă, stăpân peste o Românie în care există doar Partidul Naţional Liberal".

„Vorbim despre actualul şef de stat şi fostul prim-ministru al ţării, numit în funcţie chiar de dumneavoastră, domnule Iohannis, anul trecut. Pentru o ţară întreagă, dar nu şi pentru acest preşedinte, este normal, corect şi democratic să existe o dezbatere directă, o confruntare de idei şi programe între cei care vin şi cer votul românilor pe 24 noiembrie. În 2014, Klaus Iohannis ne spunea textual că o dezbatere între contracandidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale este absolut necesară şi aşteptată de toţi românii”, a afirmat Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

 

Dăncilă spune că Iohannis „trăiește în altă lume”

 

„Se pare că multe s-au întâmplat în aceşti cinci ani de mandat cu principiile şi convingerile dumnealui, dacă acum, la aceste alegeri, ne spune practic în faţă că românii nu mai merită o astfel de dezbatere. Urmând această logică, ne putem aştepta ca preşedintele să spună curând că românii nu mai merită nici să-şi exprime prin vot opţiunea politică dacă aceasta nu este Partidul Naţional Liberal", a adăugat Dăncilă.

Citește și
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă se vor lupta în turul 2 al alegerilor prezidențiale
Premieră în ultimii 20 de ani. Fără dezbatere în turul 2 al prezidențialelor

Ea consideră că preşedintele Iohannis le-a mulţumit doar celor care l-au votat, ignorându-i complet pe ceilalţi români care au mers la vot şi nu au votat Partidul Naţional Liberal.

Dăncilă a spus că preşedintele îşi "arogă meritele pentru buna desfăşurare a alegerilor din diaspora, deşi cele trei zile de vot, creşterea numărului de secţii de votare şi votul prin corespondenţă sunt meritele Guvernului Dăncilă".

„Domnule Iohannis, cred că trăiţi în altă lume. Cred că domnul Iohannis fie se vede undeva în stratosferă, stăpân peste o Românie în care există doar Partidul Naţional Liberal, deasupra tuturor cetăţenilor acestei ţări şi a votului exprimat de ei, deasupra celorlalţi candidaţi, deasupra Constituţiei şi se teme de o confruntare cu mine", a mai spus Dăncilă, adăugând că şeful statului se teme de o confruntare directă cu ea.

O dezbatere între candidaţi, a apreciat Dăncilă, ar demonta toată propaganda şi "toate atacurile mizerabile" la adresa sa şi a PSD.

"Este o dilemă. Sper să o lămurească, curând, domnul preşedinte. Realitatea este că o astfel de dezbatere în faţa tuturor românilor ar demonta imediat toată propaganda şi toate atacurile mizerabile din ultimii ani la adresa mea şi a Partidului Social Democrat. Probabil de aici acest refuz pe care s-a tot chinuit să-l explice în mod ridicol şi cu non-argumente până în acest moment. Eu, însă, sunt un om răbdător. Încă îl aştept pe domnul Iohannis să găsească înţelepciunea, tăria şi mai ales curajul de a accepta invitaţia mea la dezbaterea pe care românii o cer şi o merită", a mai adăugat liderul PSD.

Dăncilă îşi doreşte ca preşedintele să vină la o dezbatere în faţa tuturor românilor, nu la o dezbatere doar în faţa membrilor PNL, menţionând că ea a acceptat invitaţia de la TVR, unde îl invită şi pe contracandidatul ei duminică.

 

Subiectele de dezbatere

 

„Cum v-aţi făcut dumneavoastră datoria de preşedinte pentru care v-au ales şi v-au plătit cetăţenii, dacă în timpul mandatului aţi stat mai mult în vacanţă decât la muncă? Uitaţi o altă "glumă" pe care aţi făcut-o astăzi, şi anume că aţi avut doar 3 concedii în 5 ani. La asta chiar am râs. Oare mâine ce o să ne mai spuneţi, că staţi în chirie? Ca preşedinte care a călcat în picioare Constituţia şi a sfidat apoi deciziile Curţii Constituţionale, credeţi că meritaţi voturile românilor pentru un al doilea mandat, la care vă dă dreptul tocmai Constituţia României? Aţi făcut promisiuni mari pentru ţară, domnule Iohannis, de exemplu intrarea României în Schengen sau ridicarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii, dar nu aţi reuşit să vă întoarceţi în ţară decât cu o şapcă şi trei poze", şi-a prezentat Dăncilă temele de discuţie.

„Păi, domnule Iohannis, dacă nu aveţi probleme cu casele, cum a fost eliminată cea de-a şasea? Domnule Iohannis, poate ne spuneţi până la urmă adevăratul moftiv al refuzului de până acum de a participa la o dezbatere cu mine, ca să lămuriţi dumneavoastră personal dilema despre care vorbeam. Este teama de o confruntare brutală cu eşecul dumneavoastră ca preşedinte sau este dispreţul faţă de români? (...) Şi o ultimă întrebare, care să vă ajute să faceţi un bilanţ fulger al celor 5 ani de mandat: domnule Iohannis, chiar nu vă îngrijorează absenţa dumneavoastră din costumul de preşedinte pe care-l purtaţi? Nici ruşine nu vă provoacă", i-a mai transmis Dăncilă lui Iohannis.

 

Dăncilă: „Iohannis a prins glas”

 

„Am văzut în această seară că domnul Iohannis a prins glas. Am văzut probabil singura conferinţă de presă din mandatul de preşedinte, un moment de o aroganţă monstruoasă şi un dispreţ total pentru democraţie şi pentru români”, a mai spus Dăncilă.

„Am văzut un preşedinte de ţară care ne spune că singura lui realizare este faptul că a dat jos un guvern legitim, ales prin vot. Aceasta este performanţa lui Iohannis", a adăugat ea.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Tăriceanu vrea ca și românii din țară să poată vota timp de 3 zile, la fel ca diaspora
Tăriceanu vrea ca și românii din țară să poată vota timp de 3 zile, la fel ca diaspora

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că va iniţia o propunere legislativă prin care să dea posibilitatea românilor din ţară să voteze, la fel ca cei din străinătate, pe parcursul a trei zile.

Premieră în ultimii 20 de ani. Fără dezbatere în turul 2 al prezidențialelor
Premieră în ultimii 20 de ani. Fără dezbatere în turul 2 al prezidențialelor

Turul doi al alegerilor prezidențiale 2019 ar putea avea loc fără o dezbatere între candidați.

Statistici după primul tur. Cum și-au împărțit candidații țara și cine a votat pentru ei
Statistici după primul tur. Cum și-au împărțit candidații țara și cine a votat pentru ei

Alegerile s-au încheiat fără incidente majore, cu o participare record în diaspora și una redusă în țară.

Recomandări
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”

Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe liderul PSD Marcel Ciolacu, propus de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități.

Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu
Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu

În perioada 10 iulie 2012–31 august 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României, în urma suspendării din funcție a președintelui ales Traian Băsescu de către Parlament.

Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja
Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja

Prin măsurile necesare reducerii deficitului bugetar imens, care amenință viitorul întregii economii se numără și înghețarea salariilor bugetarilor, după doi ani de valuri de majorări.