„O urgenţă absolută”. Turiști cu un bebeluș de trei luni, salvați după ce s-au rătăcit pe un drum izolat de munte din Brașov

62593476

Un grup de turişti, cu patru adulţi şi un bebeluş de trei luni, s-au rătăcit pe un drum izolat din satul Fundăţica, judeţul Braşov, ei fiind salvaţi de jandarmii montani, a informat sâmbătă Jandarmeria Română.

"Un apel la 112, primit ieri după-amiază, a pus în alertă jandarmii montani din Braşov. Un grup format din patru adulţi şi un bebeluş de 3 luni s-a rătăcit pe un drum izolat din Fundăţica. Deviaţi de la drumul principal de o aplicaţie de trafic, turiştii au ajuns pe un drum greu practicabil, unde autoturismul a rămas împotmolit în noroi, fără a-l mai putea mişca de acolo. Prezenţa bebeluşului, lipsa semnalului telefonic şi apropierea întunericului au făcut ca intervenţia să devină o urgenţă absolută. Jandarmii au plecat imediat în căutarea lor, iar în aproximativ 50 de minute, folosind coordonatele GPS şi informaţiile primite de la apropiaţi, au reuşit să găsească grupul. Turiştii erau panicaţi, dar teferi", precizează Jandarmeria Română, într-o postare pe Facebook.

Însoţiţi de jandarmi, turiştii au mers aproape trei km până la autospecială, care i-a transportat în siguranţă la pensiunea la care erau cazaţi.

"Pentru colegul nostru, Vlad Chirciu, misiunea a avut o puternică încărcătură emoţională. El l-a ţinut în braţe pe bebeluş pe tot traseul, iar liniştea micuţului arată că s-a simţit în siguranţă alături de salvatorul său", mai spun jandarmii, care au postat pe Facebook şi un filmuleţ cu imagini de la această misiune. 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62593462
Descoperire surprinzătoare pe Aeroportul Otopeni. Ce ascundeau în bagaje trei pasageri. GALERIE FOTO
Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali de la Aeroportul Internațional București „Henri Coandă” au descoperit 115.800 de țigarete și 4 kg de tutun pentru narghilea, nedeclarate, în bagajele a trei pasageri.
62593358
Incendiul din Sectorul 5: Dezvoltatorul indică o lumânare ca sursă a focului și promite refacerea clădirii
One United Properties, compania care a construit ansamblul de locuinţe One Cotroceni Park din Sectorul 5, susţine că incendiul la unul dintre apartamentele blocului, situat la etajul 5, ar fi pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.  
62476009
Noi tentative de fraudă în numele unor instituţii și autorităţi. Ce trebuie să faci ca să nu cazi în plasa escrocilor
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că atacatorii imită identitatea vizuală a unor instituţii precum Interpol, Europol, Poliţia Română, ANAF sau DNSC pentru a părea credibili în fraudele online.