Acuzații de spionaj cibernetic: China ar fi vizat conturi de e-mail ale Congresului american

62542831
Shutterstock

O grupare de hackeri chinezi ar fi compromis conturile de e-mail utilizate de membri ai personalului unor comisii influente din Camera Reprezentanţilor a SUA, a dezvăluit miercuri publicaţia Financial Times, citând persoane familiarizate cu subiectul.

Într-o reacţie, Ministerul de Externe chinez a negat informaţiile, declarând că Beijingul se opune "dezinformării motivate politic", potrivit Reuters.

Gruparea - supranumită "Salt Typhoon" - a accesat conturile de e-mail utilizate de unii membri din Comisia pentru China a Camerei Reprezentanţilor, precum şi cele ale unor asistenţi din comisiile care se ocupă de afaceri externe, serviciile de informaţii şi forţele armate, se arată în raport. Nu se precizează câţi membri ai respectivelor comisii au fost vizaţi.

Reuters nu a putut verifica deocamdată aceste informaţii relatate de FT. Un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei în SUA, Liu Pengyu, a condamnat ceea ce a numit "speculaţii şi acuzaţii nefondate", în timp ce Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a refuzat să facă vreun comentariu. Casa Albă şi birourile celor patru comitete care ar fi fost vizate de operaţiunea de piratare nu au răspuns deocamdată solicitărilor de comentarii din partea agenţiei de presă citate.

Nu este clar dacă atacatorii au putut accesa e-mailurile parlamentarilor în timpul intruziunilor, detectate în decembrie, a indicat o sursă citată de FT.

Legiuitorii americani şi asistenţii lor, în special cei care supraveghează ramificata reţea de agenţii militare şi de informaţii a SUA, sunt de mult timp ţinte principale ale spionajului cibernetic, iar rapoarte privind atacuri cibernetice sau tentative de atacuri cibernetice au apărut periodic în ultimul timp.

În noiembrie, ofiţerul de protocol şi respectarea regulamentelor din Senat (Sergeant at Arms) a notificat mai multe birouri ale Congresului cu privire la un "incident cibernetic", în care hackeri ar fi accesat comunicaţiile între Oficiul pentru buget (non-partizan) al Congresului (Congressional Budget Office /CBO/) , care furnizează date financiare esenţiale congresmenilor, şi unele birouri ale Senatului. În 2023, Washington Post a raportat că doi importanţi parlamentari americani se aflau printre ţintele unei operaţiuni de hacking legate de Vietnam.

Hackerii grupării Salt Typhoon generează preocupări de mult timp comunităţii de informaţii americane. Aceşti spioni - despre care se presupune că acţionează în beneficiul serviciilor secrete chineze - sunt acuzaţi că au colectat date despre o mare parte din comunicaţiile telefonice ale americanilor şi au interceptat conversaţii, inclusiv în politicieni şi responsabili guvernamentali proeminenţi din SUA.

Beijingul a negat în repetate rânduri că ar fi în spatele acestor activităţi de spionaj.

SUA au impus anul trecut sancţiuni împotriva presupusului hacker Yin Kecheng şi companiei de securitate cibernetică Sichuan Juxinhe Network Technology, sub acuzaţia de implicare în operaţiunile Salt Typhoon.

Într-o reacţie, China a declarat joi că se opune "dezinformării motivate politic" în legătură cu rapoarte despre "hackeri chinezi care ar fi vizat personalul unor comisii ale Congresului SUA" într-o "încălcare a securităţii e-mailurilor".

"Ne-am opus întotdeauna şi am combătut în mod legal activităţile hackerilor şi ne opunem şi mai mult răspândirii de informaţii false despre China în scopuri politice", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, într-o conferinţă de presă. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Şeful diplomaţiei ungare afirmă că UE arată interes doar pentru Ucraina, nu şi pentru problemele europenilor

Bruxellesul a demonstrat de nenumărate ori că este interesat doar de Ucraina şi că "nu-i pasă deloc de problemele cetăţenilor europeni", a declarat joi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează MTI.

Petrolierul Bella 1/Marinera, confiscat de SUA, aparține unei companii rusești. Proprietarul este un om de afaceri rus

De la sfârșitul lunii decembrie, petrolierul Bella 1 (Marinera) aparține companiei ruse Burevestmarine, înregistrată în regiunea Riazan.

Donald Trump avertizează: SUA şi-ar putea menţine controlul asupra Venezuelei pe durata mai multor ani

Statele Unite ale Americii şi-ar putea menţine controlul asupra Venezuelei pe durata mai multor ani, a afirmat preşedintele american Donald Trump într-un interviu publicat joi de New York Times, potrivit AFP şi Reuters.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.