„Mi-a trimis ameninţări”. Incident în timpul ceremonialului organizat de Ziua Unirii Principatelor în Tulcea

62319112

Un bărbat din judeţul Constanţa este cercetat de jandarmii tulceni, după ce a huiduit, miercuri, în Piaţa Tricolorului, în timpul discursurilor susţinute de autorităţi, cu prilejul ceremonialului organizat de Ziua Unirii Principatelor Române.

Huiduielile şi insultele adresate autorităţilor au fost urmate de retragerea individului din mulţime şi reţinerea acestuia de către lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) pentru cercetări.

"Bărbatul a fost identificat şi se vor lua măsurile legale în termenul prevăzut de lege. Termenul prevăzut de lege este de 6 luni", a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IJJ, Anca Şerban.

Incidentul nu a oprit discursurile autorităţilor, la finele cărora, alături de tulcenii prezenţi la eveniment, au jucat într-o horă.

Potrivit primarului Ştefan Ilie, bărbatul din judeţul Constanţa care este cercetat de IJJ a încheiat în urmă cu mai mulţi ani mai multe contracte cu autoritatea locală pentru execuţia unor lucrări, însă contractele au fost reziliate, din cauză că nu îşi îndeplinea obligaţiile.

În plus, bărbatul este acuzat şi de hărţuire.

"Mi-a trimis pe telefonul personal ameninţări şi jigniri, motiv pentru care am făcut plângere penală împotriva acestuia pentru hărţuire", a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Câteva sute de persoane, inclusiv autorităţi, au participat miercuri la ceremonialul organizat în centrul oraşului pentru a marca 165 de ani de la Mica Unire. Ceremonialul a inclus atât un serviciu religios oficiat de episcopul Visarion al Tulcei, cât şi discursuri ale autorităţilor.

La finele ceremonialului, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului şi Ansamblul Baladele Deltei au oferit spectacolul "Hai, tulceni, la hora mare!", la care şi-au anunţat participarea ansamblurile Baladele Deltei şi Danubius, trupa Provincialii şi artistul Florin Vasilică.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62420153
Cauza morții fetei care și-a găsit sfârșitul în casa unui tânăr cunoscut pe internet, în Neamț. Nu a fost agresată sexual
Autoritățile vin cu lămuriri după tragedia petrecută în iulie, la Piatra Neamț. Atunci, Shara o fată de 16 ani a murit în casa unui tânăr pe care îl cunoscuse pe internet și care i-ar fi furnizat droguri de mare risc.
62386829
Începe procesul lui Vlad Pascu, autorul tragediei din 2 Mai. Părinții victimelor: „Judecătoarea mesteca gumă. Bătaie de joc”
Magistraţii Judecătoriei Mangalia au decis să îl menţină în arest preventiv, pentru încă 30 de zile, pe Vlad Pascu, autorul accidentului de vara trecută de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri.  
62420126
Pasagerii îi cărau sub braț, la curea sau la ciorapi. Descoperirea năucitoare a polițiștilor din Giurgiu într-un autocar
Peste 260.000 de euro şi 20.000 de dolari SUA au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră într-un autocar turcesc care ieşea din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.