Discursul lui Putin de Ziua Victoriei, 9 mai: Occidentul se pregătea să ne invadeze pământul

×
Publicitate

La Moscova a avut loc, luni, 9 mai, o paradă militară, cu ocazia Zilei Victoriei, care marchează victoria Uniunii Sovietice în faţa Germaniei Naziste, în Al Doilea Război Mondial.

Parada a fost organizată la o zi după ce forţele ruse au bombardat o şcoală din estul Ucrainei, atac care s-a soldat cu moartea a aproximativ 60 de persoane, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ținut un discurs în care a afirmat că "intervenţia" Rusiei în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul "se pregătea să ne invadeze pământul, inclusiv Crimeea", informează Reuters, potrivit Agerpres.

Vladimir Putin

 

Potrivit lui Putin, forţele armate şi voluntarii ruşi care luptă în regiunea Donbas din Ucraina luptă pentru Patria lor.

"Voi luptaţi pentru Patria voastră, pentru viitorul ei", a declarat Vladimir Putin în timpul discursului susţinut de la tribuna Kremlinului, în Piaţa Roşie.

"Moartea fiecărui soldat şi ofiţer este dureroasă pentru noi. Statul va face totul pentru a avea grijă de familiile lor", a asigurat Putin.

Preşedintele rus şi-a încheiat discursul cu îndemnul lansat soldaţilor din Piaţa Roşie: "Pentru Rusia, pentru Victorie, Ura!”

Președintele Vladimir Putin:

- Ziua Victoriei este sacră pentru fiecare dintre noi. Ne vom aminti întotdeauna de aceste lucruri. Luptăm pentru copiii noștri, pentru poporul nostru.

- Lupți pentru oamenii noștri din Donbas, pentru securitatea patriei noastre. Ziua victoriei este aproape de fiecare dintre inimile noastre. Nu există familie în Rusia care să nu fi fost pârjolită de marele război patriotic.

- Suntem mândri de noile generații. Suntem vigilenți și facem tot ce putem pentru a evita pierderile.

- SUA, în special după căderea URSS, a început să vorbească despre supremația sa. Rusia are un caracter diferit, nii nu vom renunța niciodată la patria mamă. În Occident, ei au început să renunțe la aceste tradiții și valori.

- Nimeni nu va uita lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial, astfel încât să nu fie loc în lume pentru naziști.

- La Kiev, ei spuneau că ar putea obține arme nucleare, iar NATO a început să exploreze ținuturile din apropierea noastră. Asta a devenit o amenințare evidentă pentru țara și granițele noastre. Totul ne spunea că este nevoie să luptăm.

Putin, cu tabloul tatălui său la Marșul Veteranilor de război

 

De asemenea, luni după-amiază, în Moscova, a avut loc o paradă a veteranilor de război, iar alături de ei s-a aflat și președintele Vladimir Putin.

Vladimir Putin

 

Este vorba despre marșul ”Regimentului Nemuritor”, care a trecut prin Piața Roșie a Moscovei.

Potrivit News York Times, Putin a mărșăluit alături de veterani, dar și rude ale soldaților morți în război, purtând un portret al tatălui său, care a luptat în Al Doilea Război Mondial.

Vladimir Putin, parada

 

Acest marș memorial are loc anual, însă fondatorii acestui eveniment s-au disociat anul acesta de ceea ce a devenit acest marș, susținând că acum este prea politic.

Circa 11.000 de militari, la defilarea din Piaţa Roşie

 

Manifestări similare au avut loc şi în alte 28 de oraşe ruse, din Vladivostok, în Oceanul Pacific, şi până în Sankt-Petersburg, la Marea Baltică.

Parada de Ziua Victoriei s-a ținut în Piața Roșie din Moscova.

Pe muzica de fanfară, soldați în uniformă completă au purtat steaguri rusești și sovietice prin fața președintelui Vladimir Putin și a altor demnitari.

În schimb, Guvernatorul regiunii Lugansk din Ucraina a afirmat că aproximativ 90 de persoane se adăposteau la şcoala din Bilohorivka sâmbătă, când a fost bombardată.

Putin a comparat în repetate rânduri războiul din Ucraina – pe care el îl prezintă drept o luptă împotriva naţionaliştilor „nazişti” ucraineni – cu provocarea pe care a întâlnit-o Uniunea Sovietică atunci când Adolf Hitler a invadat în 1941.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ultimele informații. Ziua 75

Putin a declarat că intenţionează să cucerească regiunile estice Lugansk şi Doneţk până pe 9 mai, când Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei.

„Datoria noastră comună este să prevenim renaşterea nazismului, care a adus atât de multă suferinţă oamenilor din diferite ţări”, a sublinat Putin într-un mesaj către popoarele din 12 foste republici sovietice, inclusiv Ucraina şi Georgia.

Putin şi-a exprimat în mod repetat resentimentele faţă de modul în care Occidentul a tratat Rusia după căderea Uniunii Sovietice în 1991, invocând că Statele Unite s-au folosit de Ucraina să ameninţe Rusia.

Ucraina şi aliaţii săi resping existenţa nazismului în Ucraina şi susţin că liderul de la Kremlin a declanşat un război neprovocat în încercarea de a reconstrui Uniunea Sovietică.

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62258494
Ucraina anunță că Rusia desfășoară opt nave de război și submarine în Marea Neagră

Armata ucraineană a anunţat că Rusia desfăşoară 6 nave şi 2 submarine în apropierea Ucrainei în Marea Neagră, notează The Kiev Independent.

62258493
Fost primar al orașului Ekaterinburg, atac la Putin de Ziua Victoriei: Războiul cu Ucraina este cel mai ridicol din istorie

Rusia sărbătoreşte, luni, Ziua Victoriei împotriva nazismului. Este un eveniment patriotic de amploare, care a căpătat o importanţă majoră după invadarea Ucrainei.

62258489
IKEA prelungește perioada în care își va plăti cei 12.000 angajați din Rusia până în luna august

Proprietarul magazinelor IKEA, Ingka Group, a prelungit perioada în care îi va plăti pe cei aproximativ 12.000 de angajaţi din Rusia cu trei luni, până în august, şi ar putea continua să plătească lucrătorii şi după aceea.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.