O fetiță de trei ani a învins o tumoră de 5 cm și s-a detubat singură după operație. „Incredibil pentru vârsta ei”

62408673
Shutterstock

Ilinca Moroșanu, o fetiță în vârstă de trei ani, din județul Suceava, i-a uimit pe neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, scrie Monitorul de Suceava.

Fetița a uimit prin „prin curajul și determinarea ei de neimaginat pentru vârsta fragedă”, după cum a declarat managerul spitalului, conf. univ. dr. Lucian Eva.

Copila a fost diagnosticată la Suceava cu o tumoră pe creier și apoi dusă la Iași cu un sindrom de hipertensiune intracraniană, adică dureri de cap și vărsături. Investigațiile au arătat că este vorba despre o tumoare de 5 cm la nivelul fosei posterioare, iar echipa medicală a decis să intervină chirurgical.

„În prima fază, am făcut o altă cale de scurgere a lichidului cefalorahidian printr-o procedură endoscopică numită ventriculostomie endoscopică, ceea ce a permis salvarea vieții, și într-un timp secundar s-a intervenit chirurgical pentru rezecția tumorii.

Am făcut o rezecție microscopică a întregii tumori. Este un caz fericit, o tumoră relativ benignă la care chirurgia este considerată ca o modalitate de vindecare a acestui copil.

Urmează să vedem rezultatul anatomopatologic și în funcție de asta se va stabili în continuare medicația, tratamentul pe care-l va avea de efectuat. Fetița este bine și într-adevăr și acest copil s-a detubat singur după operație, nesuportând sonda de intubație, arătând încă o dată voința de a trăi”, a declarat conf. univ. dr. Lucian Eva.

Operația a fost una complexă, plină de riscuri, dar echipa medicală condusă de neurochirurgul Lucian Eva s-a dedicat complet acestei misiuni delicate, în orele de tensiune și concentrare extremă în sala de operație, pentru extirparea tumorii care amenința viața micuței Ilinca.

Medicul a declarat că ceea ce i-a uimit pe toți a fost momentul uluitor în care, după intervenția chirurgicală, Ilinca s-a detubat singură. Fetița și-a exprimat dorința de a mânca, „dovedind astfel un spirit luptător incredibil pentru vârsta ei”.

Mama Ilincăi, Alexandra Moroșanu, a povestit că inițial fetița a fost internată la Vatra Dornei cu o suspiciune de meningită.

„Dintr-o convulsie, ne-a trimis la Suceava cu ambulanța. În urma unui CT și apoi încă un CT cu soluție de contrast, am aflat că are tumoră pe creier. E crunt. Cred că în nici măcar 24 de ore. Totul a pornit de la bronșită, cu tratament cu antibiotic. Nimic nu prevestea ceea ce urmează.

La cinci zile de la antibiotic, fetița deja era molatecă, nu mai voia să se dea jos din pătuț, acuza dureri de cap.

Am mers la Dorna la control, doar deshidratată. Am încercat cu săruri și nu. Ne-am internat și de aici începe. Doamna doctor de la Suceava a încercat să ne facă transferul sâmbătă seara, doar că nu a reușit atunci. Și a spus să așteptăm până duminică, dacă totul e ok și Ilinca nu intră în comă, pentru că avea nevoie de drenaj.

În cazul în care se complică situația, obținem transferul duminică, la domnul doctor Eva și venim la Iași și cu ajutorul lui Dumnezeu o să fie bine. Și așa a fost. Operația a decurs ok. Sperăm că a fost scoasă toată tumoarea și așteptăm RMN-ul acum”, a povestit mama Ilincăi.

Ea a povestit și momentul în care Ilinca s-a detubat singură, puțin după miezul nopții, după care a cerut de mâncare și a mâncat.

„Cât era ea de sedată, era conștientă. Ba chiar mai mult, marți seara, grupul nostru de prieteni s-au hotărât că la ora 21.00 să ne rugăm la comun. Vreau să vă spun că copilul meu la 20.59 s-a ridicat în funduleț, ceea ce nu a făcut o săptămână. Chiar este o minune. Cineva acolo sus o iubește. Cât despre domnul manager, nu am cuvinte.

Din toate părțile, până să ajungem aici, am auzit doar lucruri minunate. Domnul doctor face minuni, toată lumea ne-a spus lucrul acesta și într-adevăr a făcut minuni”, a spus cu recunoștință Alexandra Moroșanu.

Părinții fetei au transmis un mesaj de mulțumire întregii echipe medicale, subliniind profesionalismul, devotamentul și compasiunea cu care au fost tratați în timpul dificilei perioade.

Fetița se recuperează acum sub atenta îngrijire a medicilor, „iar povestea ei incredibilă va rămâne un simbol al speranței și curajului pentru toți cei care au aflat despre această minune la Spitalul Clinic de Urgență Iași”, după cum relatează medicii pe pagina oficială de Facebook a spitalului.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Conflict violent la Academia Trupelor Terestre din Sibiu. Un student și-a înjunghiat colegul cu un cuțit

O ceartă între doi militari studenți la Academia Trupelor Terestre din Sibiu s-a sfârșit rău.

Polițist din Galați, rănit în timp ce testa o armă de tip airsoft. A fost operat de urgență

Un polițist din Galați a fost operat de urgență după un incident produs în timpul unei expertize criminalistice. Bărbatul de 38 de ani testa în laborator o armă de tip airsoft, care era defectă.

Medicul care a fost de gardă în maternitatea din Botoșani unde a murit Alexandra Ivanov a fost dat afară

Doctorița care a fost de gardă în maternitatea din Botoșani, în noaptea în care a murit o tânără de 25 de ani, gravidă în luna a treia, a fost dată afară. Cazul Alexandrei Ivanov a stârnit revolta publică în luna august.

Recomandări
Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Plan Roșu în Bihor. Incendiu fără victime la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Ar fi fost provocat de pacienți

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, din Bihor. Focul s-a manifestat la nivelul unui salon, iar primele cercetări indică posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat de pacienți.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.