„Dezastru total”. Decizie radicală a companiei care a construit „Golden Gate-ul” de la Brăila

×
Publicitate

Constructorul podului din Brăila schimbă rețeta asfaltului folosit după nu mai puțin de 3 încercări eșuate. De fiecare dată materialul s-a turtit sub greutatea mașinilor care transportă piatră din carierele din Dobrogea.

Muncitorii au început să decoperteze sensul de mers dinspre Tulcea spre Brăila și săptămâna viitoare ar putea să toarne noul asfalt. Până atunci tot traficul a fost mutat pe jumătate de pod.

După doar un an de la inaugurare, podul de la Brăila, supranumit Goden Gate-ul României, a pierdut de 3 ori testul asfaltului. Cei mai nemulțumiți sunt evident șoferii. De aproape o lună în plin sezon estival se formează cozi la care sunt nevoiți să aștepte ore bune.

Șofer: „Dezastru. Dezastru total. Adică nu ne așteptam că exact într-un an de zile să fie ce s-a întâmplat acuma”.

Pasager: „Datorita camioanelor cu tonaj foarte mare, nu sunt controlate la intrarea pe pod. Și de ce s-a stricat numai partea care merge încolo? Încoace merg cu golul, cu plinul merg în colo”.

Constructorul a luat decizia radicală de a închide cu totul acest sens de mers și a muta traficul pe partea cealaltă, pentru ambele direcții. Între timp, aici se vă asfalta cu o nouă rețetă.

Podul rămâne nerecepționat în continuare

Ministrul Transporturilor spune că nu vă recepționa nici podul, nici drumurile de legătură, până când nu vor fi predate în stare perfectă. Apoi, timp de 10 ani, același constructor italian ar trebui să se ocupe de remedierea eventualelor probleme, pe propria cheltuială.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Au venit și au propus săptămâna trecută o nouă soluție tehnică. Recepția nu a fost semnata. Pararea mea este că a fost proiect greșit.”

Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor: „A venit cu o soluție pe care a testat-o sau pentru care a cerut avizul unuia dintre cele mai mari laboratoare din Uniunea Europeană pe acest tip de asfalt. Vor fi ambele căi. S-au apucat de calea dinspre Tulcea spre Brăila, care este cea mai afectată și care creează cel mai mare discomfort, după care se vor muta cu soluția și pe partea cealaltă și vor schimba și acolo întregul asfalt”.

Astăzi, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier verifica greutatea camioanelor care urcau pe pod, dinspre județul Tulcea.

Pentru transporturile care depășesc cele 40 de tone prevăzute de lege firma poate fi amendată cu 20.000 de lei. Aceeași sumă le poate fi imputată celor care au încărcat camionul.

"Golden Gate-ul" de la Brăila a costat, oficial, 540 de milioane de euro, cu o contribuție de 363 de milioane de la Uniunea Europeană. În prezent, aproximativ 20 de procese sunt pe rol, între Compania Națională de Drumuri și constructorul italian.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Moarte suspectă la Mamaia. Ce avea pe corp un tânăr găsit fără suflare pe dig

Descoperire șocantă la intrarea in stațiunea Mamaia. Un tânăr a fost găsit mort pe un dig, foarte aproape de malul apei.

Incendiu puternic la o fabrică de furnir din Brăila. Administratorul firmei a fost găsit carbonizat

Un incendiu puternic a cuprins o fabrică de furnir din localitatea Siliștea, județul Brăila.

Reacția unui om de afaceri străin când un român l-a amenințat cu pistolul, în București. Ce a urmat

Polițiștii din Capitală anchetează un român pentru rasism și alte infracțiuni, după ce bărbatul a amenințat cu un pistol cu bile un om de afaceri israelian. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din local.  

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.