Pelerinaj cu zeci de mii de oameni de Sf. Dumitru, la Patriarhie. Mesajul unor tineri pentru preoți

×
Publicitate

Creştinii ortodocşi şi greco catolici sunt în sărbătoare. Este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar în Capitală are loc un pelerinaj impresionat, la care au participat până acum în jur de 20.000 de oameni.

În Dealul Patriarhiei au fost aduse special pentru eveniment şi moaştele Sfântului Calinic de la Cernica.

Cu flori sau cărţi de rugăciune în mâini, participanţii aşteaptă în medie câte 3 ore ca să se închine la raclă.

sf dumitru

Cum coada este impresionantă, mulţi încearcă să îşi umple timpul. A fost şi cazul unor femei care făceau live pe Facebook de la pelerinaj.

sf dumitru

''Fac live aici, să vină oamenii să vadă ce frumos e, le arăt că e cald, lume multă, nu se sta mult.''

Din două în două ore, pelerinii au primit şi pachete cu mâncare.

Tinerii credincioşi veniţi să se roage au avut şi un mesaj pentru slujitorii Domnului.

sf dumitru

”Biserica să fie mereu aproape de oameni şi la bine şi la rău. Să folosească banii să ajute bătrâni să vadă lumea că se implică biserica, copiii fără adăpost.''

''Ar trebui să vorbească mai mult cu oamenii, să-i asculte mai mult, să fie mai aproape de oameni, să fie o legătură mai puternică.''

Pelerinajul de Sfântul Dumitru organizat de Patriarhie durează 5 zile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61996176
Biserica Ortodoxă Română, mesaj pentru Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei
Biserica Ortodoxă Română recomandă Patriarhiilor Moscovei şi Constantinopolului să ajungă la o soluţie și se pronunță în favoarea "unității de credință" și a "libertății administrativ-pastorală", se arată într-un comunicat de presă publicat de Baslilica.
61996171
Sindicaliștii amenință cu grevă generală la metrou. Vor salarii mai mari cu 42%
La mijlocul lunii viitoare, ar putea fi declanșată greva generală la metrou.
61996173
Jocurile Invictus 2018: România a cucerit 2 medalii de aur, una de argint şi una de bronz la tir cu arcul
Vineri, Eugen Pătru a cucerit medalia de aur în proba individuală la tir cu arcul olimpic, după ce l-a învins în finală pe italianul Fabio Tomasulo cu 7-1.