Reacțiile a două americance, la pelerinajul Sfântului Dumitru din București: „Nu știm ce s-a întâmplat aici”

×
Publicitate

Procesiunea Calea Sfinților din București, organizată anual în cinstea celor doi sfinți Dumitru, venerați de credincioșii ortodocși pe 26 și 27 octombrie, a deschis pelerinajul care va dura o săptămână.

Câteva mii de oameni au așteptat în fața raclelor așezate pe altarul din Dealul Mitropoliei. În ele se află relicvele a șase sfinți.

Pentru două americance din New Orleans, șirul de 4-5 mii de oameni a fost o atracție în sine.

Turiste: „Nu știm ce s-a întâmplat aici, dar vrem și noi să ne rugăm.”
Reporter: „V-ați pus pur și simplu la coadă?”
Turiste:
„Chiar așa e. E un pelerinaj mare. Sunt relicvele a șase sfinți.”

O mie de preoți și maici au participat la procesiune

În jur de o mie de preoți și maici au urcat pe platoul Palatului Patriarhal moaștele Sfântului Mare Mucenic Dumitru, ale Sfântului Dimitrie Basarabov și ale Sfinților Constantin și Elena. De la Ierusalim a venit și un fragment din relicva Sfântului Ioan Iacob de la Neamț.

În drum spre altar, oamenii își iau iconițe și lumânări ștanțate „Arhiepiscopia Bucureștilor”.

Pelerin: „Preoții ne sfătuiesc să facem vânzare la locația respectivă, să nu venim cu ele din comerț.”

Corespondent Știrile ProTV: La aniversarea de un secol, Patriarhia lansează pelerinajul sfinților Sfântului Dumitru și în online. Preoții postează în timp real pe sfdimitrie.arhiepiscopiabucurestilor.ro informații de interes pentru pelerini. Apăsând pe o iconiță — la propriu, butonul este o icoană a Sfântului Dumitru cel Nou — oamenii află timpul de așteptare pentru închinarea la sfintele moaște și văd pe hartă unde a ajuns capătul rândului. Pentru susținerea efortului pelerinilor, va fi o dubă cu ceai, iar 15 mii de pachete cu sendvișuri, apă și biscuiți vor fi distribuite.

Pe traseele dedicate pelerinilor și pe Dealul Patriarhiei vor fi zilnic 150 de jandarmi.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62584355
Stelian Bujduveanu: Primăria Capitalei va reconstrui imobilele avariate în explozie, vor rămâne în proprietarea oamenilor

Primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, anunță că actul normativ privind blocul din Calea Rahovei va permite Primăriei să reconstruiască imobilele avariate, care vor rămâne proprietatea celor afectați.

 

62579524
A fost numit un nou şef interimar la ATI de la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iași, unde au murit şapte copii

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi a anunţat, joi, numirea unui alt medic în funcţia de şef interimar al secţiei ATI.

62585433
Un bărbat din Cluj a înșelat mai multe persoane cu 25.000 lei, pretinzând că mama lui e bolnavă. Cum le câștiga încrederea

Un individ din Târgu Mureș este acuzat că ar fi provocat un prejudiciu de cel puțin 25.000 de lei prin același scenariu. Pretindea că are o mamă bolnavă și trebuie să se cazeze în Cluj-Napoca, în perioada tratamentului ei.  

Recomandări
Luca niculescu
A început votul pentru învestirea noului guvern. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu a ajuns în Parlament pentru votul de învestitură, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.